x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Liber la pescuit!

Liber la pescuit!

de Alexandru Nastase    |    07 Iul 2009   •   00:00
Liber la pescuit!
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Turiştii sunt la "concurenţă" cu braconierii, dublând în fiecare vară numărul pescarilor din Rezervaţie.



Turismul reprezintă în opinia specialiştilor rezolvarea problemelor vieţii economice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Astfel, studiile arată că pescuitul, creşterea animalelor şi exploatarea stufului vor fi abandonate în favoarea agrotu­rismului. În ultimii ani, numărul pensiunilor a crescut foarte mult.

PESCUIT SPORTIV. Pentru împătimiţii de peşte şi pescuit, Delta Dunării este locul perfect pentru petrecerea vacanţelor. Cei care îşi doresc confort sporit, ambarcaţiuni rapide şi scule de pescuit performante pot găsi ceea ce caută la pensiunile şi vilele de la Matiţa, în apropierea complexului de lacuri Matiţa-Merhei sau la Periprava, ultimul sat românesc pe care Braţul Chilia al Dunării îl spală în drumul spre mare. Pescarii sportivi amatori se pot caza însă la pensiunile agroturistice ce au împânzit efectiv Delta în ultimii ani: la Partizani, Gorgova sau Crişan, pe Braţul Sulina, Nufăru, Mahmudia sau Dunavăţu de Jos, pe Braţul Sfântu Gheorghe sau la Chilia Veche pe Braţul Chilia. Lângă Jurilovca a fost inaugurat complexul turistic de la Lunca, unde două hoteluri şi-au deschis porţile şi îşi aşteaptă turiştii. Mulţi dintre cei care nu au mai găsit locuri la Gura Portiţei au preferat să se cazeze în Lunca.

Util
● TRANSPORT: bărci cu motor de capacitate mică sau chiar ambarcaţiuni cu vâsle, care se pot închiria de la Tulcea sau de la hotelurile şi pensiunile unde vă cazaţi

● CAZARE: hoteluri de 2 şi 3 stele şi pensiuni cu puţine margarete, construi­te în principal de localnici, care şi-au adaptat propriile gospodării. Pentru turiştii amatori de lux, un complex de 5 stele, lângă Somova

● PREŢURI: mult peste serviciile ofe­rite. Bărcile se pot închiria de la 50 de lei la 50 de euro pe zi. Cazarea ajunge şi la 200 de lei pe noapte de persoană

×
Subiecte în articol: delta dunării