x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Mitul radioactivității apelor termale

Mitul radioactivității apelor termale

29 Ian 2019   •   21:10
Mitul radioactivității apelor termale

Radioactivitatea apelor geotermale și termominerale este doar o „sperietoare” pentru cei care pot beneficia de tratamente miraculoase în țara noaastră, iar specialiștii demontează acest mit, cu exemple și explicații concrete. „Toate apele geotermale au o anumită radioactivitate pe care o dau stronțiul și radiul, motiv pentru care procesul de îmbăiere trebuie să fie supus unei anumite doze care nu trebuie să depășească 15-20 de minute. Radiul și stronțiul sunt în concentrație mică. Au efectul comparabil cu o chimioterapie, dar de aici până la a se spune că apele nu sunt benefice, e cale lungă. De aceea sunt indicații și contraindicații. Apele acestea ajută la refacerea ligamentelor și în multe alte afecțiuni”, a explicat, pentru Jurnalul, Florian Malancu, inginerul geolog care a descoperit cel mai nou izvor de apă termominerală de la Băile Herculane. Este de luat în considerare faptul că apele de la Herculane sunt recomandate pentru băi de până la 15-20 de minute pe zi, având o concentrație mult mai mare de minerale și alte elemente cu efect mircaulos în tratarea afacțiunilor, comparativ cu cele de la Băile Felix sau din alte stațiuni balneare.

×