x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Monumente ale naturii

Monumente ale naturii

de Alexandru Nastase    |    07 Iul 2009   •   00:00
Monumente ale naturii
Sursa foto: Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Dintre toate zonele protejate, parcă nici unele nu sunt atât de valoroase precum coloniile de păsări.



Colonii de păsări inventariate sunt în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării peste 100. Cele mai multe dintre aceste colonii sunt mixte, cormoranii, lopătarii, ţigănuşii, stârcii, egretele şi alte specii vieţuind şi cuibărind împreună, însă există şi colonii monospecifice. Dintre acestea din urmă, cea mai cunoscută este cea de la Roşca-Buhaiova, unde se găseşte cea mai mare colonie de pelican comun (Pelecanus onocrotalus) din Europa. Colonii se găsesc mai peste tot în Deltă, iar unele dintre cele mai numeroase sunt cele de la Uzlina, Ne­bunu, Sacalin-Zătoane, Purcelu, sau cele din sudul Rezervaţiei, de la Grindul Lupilor sau Grindul Chituc. Din fericire, nici una dintre aceste colonii nu figurează pe hărţi, iar celor care doresc să facă observaţii nu li se dau decât informaţii orientative, tocmai pentru a încerca protejarea speciilor, mai ales în perioada de cuibărit.

Turiştii care doresc să facă bird-watching au voie să ajungă în coloniile de păsări cu bărci cu motor, au voie să le fotografieze şi să le filmeze, dar din păcate şi să vâneze în zonele din apropierea coloniilor.

PĂSĂRI DE LA CERCUL POLAR.
Puţini ştiu că în Delta Dunării iernează foarte multe dintre speciile de păsări care cuibăresc dincolo de Cercul Polar de Nord sau în Siberia. Pentru că în zonele în care trăiesc peste vară, temperaturile coboară foarte mult începând cu lunile octombrie şi noiembrie, aceste păsări aleg să ierneze în Delta Dunării, unde rămân până la jumătatea lunii martie. Este vorba despre lebăda de iarnă, care o înlocuieşte pe cea de vară, dar şi de specii variate de raţe şi gâşte polare. Cele mai valoroase exemplare sunt cele de gâscă cu gât roşu, aproximativ 95% din populaţia acestei specii iernând în Rezevaţie, mai ales în zona lacurilor litorale.

Amenzi
La sediul de la Tulcea al Administraţiei Re­zervaţiei Biosferei Delta Dunării, dar şi în punctele de informare de la Jurilovca, Sulina, Crişan şi Sfântu Gheor­ghe, găsiţi traseele permise pentru navigaţie. În cazul în care vă aventuraţi în zone nepermise şi sunteţi prinşi de agenţii ecologi ai ARBDD, riscaţi, pe lângă amenzi de sute de lei, să vi se întocmească şi dosar penal. Deşi în ultimii ani controalele se răriseră, agenţii confruntându-se cu pro­bleme dintre cele mai stupide (nu aveau combustibil sau motoare puternice pentru bărci), situaţia a început să se remedieze.

×
Subiecte în articol: monumente ale naturii