x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Muntele Fuji va fi închis turiștilor în această vară

Muntele Fuji va fi închis turiștilor în această vară

18 Mai 2020   •   12:45
Muntele Fuji va fi închis turiștilor în această vară

Cel mai cunoscut vulcan din Japonia, Muntele Fuji, va fi închis turiștilor în această vară, în contextul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, au declarat autorităţile nipone, citate de AFP.

Prefectura Shizuoka, în perimetrul căreia se află cel mai înalt munte din Japonia, care atinge o altitudine de 3.776 de metri, a anunţat că va închide trei dintre cele patru căi principale de acces pe munte. Yamanashi, prefectura în subordinea căreia se află traseul Yoshida, al patrulea şi cel mai popular, a anunțat anterior închiderea acestuia. 

"Traseele se deschid vara, însă anul acesta le vom ţine închise între 10 iulie şi 10 septembrie.Întreprindem această acţiune pentru a preveni răspândirea coronavirusului", a completat un reprezentant al autorității locale. Este prima dată când căile de acces la acest celebru vulcan vor fi închise, de la preluarea lor în administrarea prefecturilor, în 1960.

Adăposturile instalate de-a lungul celor patru trasee vor rămâne închise.

Înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, Muntele Fuji este situat la 100 kilometri S-V de Tokyo. Anul trecut a fost escaladat de circa 236.000 de alpinişti.
 

×
Subiecte în articol: muntele fuji japonia