x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Muzeele mierii, o atracție pentru vizitatori, în Serbia

Muzeele mierii, o atracție pentru vizitatori, în Serbia

de Diana Scarlat    |    10 Sep 2019   •   13:19
Muzeele mierii, o atracție pentru vizitatori, în Serbia

Serbia și-a dezvoltat agroturismul fără a avea foarte multe atracții deosebite. Orice zonă rurală este exploatată la maximum și promovată agresiv, pentru a atrage cât mai mulți vizitatori, în special turiști străini. Două atuuri intens promovate sunt mierea naturală și vinurile, iar zonele în care există podgorii și producători de vinuri și de miere sunt incluse în circuitele turistice naționale. În plus, locuitorii Belgradului au deja o tradiție a petrecerii timpului liber în zonele rurale din împrejurimi, unde se bucură de aer curat și de mâncare sănătoasă.

 

Degustările de vinuri se îmbină perfect cu cele de... miere! Mierea este în sine o atracție turistică în Serbia, unde există mai multe muzee dedicate acestui adevărat medicament natural, iar producătorii au moștenit îndeletnicirea din tată-n fiu, de multe generații. Circuitele turistice au inclus aceste locuri de popas, unde vizitatorii pot degusta și cumpăra cea mai bună miere, dar și vinurile din producția locală. O astfel de masă cu vin și miere se lasă cu o ușoară amețeală, dar experiența este unică și astfel a devenit una dintre cele mai cerute excursii opționale în circuitele din Serbia.

Atracții rurale, fără cazare

Pe lângă degustări de vin și miere, agroturismul se menține pe o poziție fruntașă în topul preferințelor vizitatorilor Serbiei, mai ales pentru că există foarte multe locuri de popas în gospodăriile țărănești autentice. Ceea ce de la poartă pare un simplu drum printr-o zonă rurală, mărginit de case simple ale localnicilor, dezvăluie un adevărat paradis verde, atunci când pășești dincolo de poartă. Locurile de popas nu sunt neapărat și de cazare. Foarte multe astfel de mici afaceri din gospodării oferă doar câteva ore de relaxare la țară, cu mâncare proaspătă și sănătoasă. Iar succesul acestei forme de agroturism culinar, axat mai mult pe produsele de bază din gospodării, decât pe preparate tradiționale sofisticate, atrag deopotrivă turiștii sârbi și pe cei străini care vizitează țara.

O mare parte din turismul rural al Serbiei se bazează pe produsele de bază din gospodăriile țărănești, fiind incluse în circuite ca excursii opționale, în timp ce cazarea se face în marile orașe.

 

×
Subiecte în articol: muzeele mierii serbia