x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Oraşul artelor

Oraşul artelor

de Simona Chiriac    |    30 Apr 2009   •   00:00
Oraşul artelor
Sursa foto: Herwig Prammer/Reuters

Viena este un oraş care te năuceşte cu frumuseţea lui. Turiştii români s-au îndrăgostit de Viena. çi întâlneşti vizitând castelele şi muzeele, savurând o cafea şi discutând cu prietenii, făcând cumpărături în numeroasele magazine ce se întind de-a lungul vechilor străzi (Mariahilferstrasse fiind un astfel de exemplu) sau pur şi simplu plimbându-se.



Datorită distanţei mici dintre România şi Viena, dar şi a tarifelor reduse la cursele low cost (transportul poate ajunge şi la 50 de euro, dacă biletul de avion este procurat cu câteva luni în avans), Viena nu a fost nicicând mai aproape de noi.

RINGUL VIENEZ. Cel mai simplu mod de a te deplasa până la punctele de interes din Viena o reprezintă mijloacele de transport în comun. Pentru 18,50 euro veţi primi ceea ce austriecii numesc Wien Karte, valabilă timp de 72 de ore pentru metrou, autobuz sau tren. çn plus, veţi primi reduceri de preţ la biletele pentru muzee, galerii sau chiar pentru cumpărături. Centrul vechi al Vienei este uşor de vizitat din... tramvai. De-a lungul bulevardului ce înconjoară zidul vechi (Ringstrasse sau Ringul Vienez, cum îl numesc românii) se află multe clădiri faimoase, precum Rathaus (Primăria), Parlamentul Austriac, Palatul Hofburg, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Artă, Opera.

FRUMOASA SISI. Dacă vreţi să păşiţi pe urmele çmpărătesei Sisi, cel mai convenabil este să cumpăraţi Sisi Ticket, valabil timp de un an. Plătind 22,50 euro veţi vizita Palatul Schönbrunn (reşedinţa de vară a familiei imperiale, ce include şi o grădină zoologică, un muzeu al caleştilor şi o grădină botanică), Palatul Hofburg (reşedinţa de iarnă, cu apartamentele imperiale, Muzeul Sisi, Colecţiile de argint şi porţelan) şi Muzeul de mobilă imperială.

DISTRACŢII. Pentru cei care gustă distracţiile din plin, Prater este locaţia ideală. Un parc uriaş, ce are printre atracţii Marea Roată Vieneză (Riesenrad), Caruselul cu cai, Turbo Booster, Top Spin, Liliputbahn (un trenuleţ ce străbate parcul de la un capăt la altul). Pentru amatorii de cumpărături, Viena este raiul pe pământ. Străzile sunt înţesate de magazine, unele dintre ele având dimensiuni impresionante, nebănuite la prima vedere, preţurile nefiind însă foarte mari.Cât despre oferta gastronomică, aceasta este pentru toate buzunarele şi gusturile. Dacă sunteţi grăbit, cel mai simplu ar fi să vă opriţi la un "Wurstlstand" (snack bar), de unde puteţi cumpăra un "frankfurter" (crenvurşti cu varză, ketchup şi muştar), alături de o cană de vin fiert cu mirodenii. Sau poate o cafea, savurată în tihnă la una dintre multele cafenele aflate de-a lungul străzilor vieneze.

PARLAMENTUL
Datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind un exemplu de clădire desăvârşită în stilul grec (arhitectura aparţine baronului Theophil von Hansen). La fel ca şi în cazul Palatului Hofburg, s-a folosit marmură albă adusă din localitatea Lasa, regiunea Tyrol. çn timp, aceasta s-a dovedit a fi mai rezistentă chiar şi decât marmura de Carrara. Fântâna Pallas-Athena, aflată în faţa edificiului, este impresionantă. Cele patru personaje aflate la picioarele Athenei simbolizează cele patru râuri ale Imperiului Austro-Ungar: Dunărea, Innul, Elba şi Vltava. çn lateral sunt cupidoni şi delfini, iar zeiţa Athena este îmbrăcată în armură, poartă pe cap un coif aurit, în mâna stângă ţine o suliţă, iar în cea dreaptă pe Nike.

ŞCOALA DE CĂLĂRIE
Aflată în perimetrul Palatului Hofburg, este una dintre cele mai vechi şcoli de acest gen din Europa, datând din secolul al XVI-lea. Caii lipiţani sunt şi acum antrenaţi conform standardelor clasice, oferind spectacole de eleganţă şi precizie. Născută în 1989, Rândunica este unul dintre cei mai plăcuţi cai, care excelează în timpul spectacolelor, fiind o maestră desăvârşită în schimbarea tempoului. Spectacole demonstrative durează între 80 şi 100 de minute, iar preţul unui bilet este în medie de 100 de euro. Pentru cei care s-au îndrăgostit iremediabil de caii vienezi, există soluţia adoptării lor. Pentru suma anuală de 10.000 de euro pe an, veţi căpăta privilegiul de a vă considera "tutorele" unui cal de "viţă nobilă".



×
Subiecte în articol: viena austria