Poarta Alcala

Şi Madridul are un fel de Arc de Triumf, un loc care să dea oraşului sobrietate şi putere. Este vorba despre Poarta Alcala. Comandată de Carlos III, din dorinţa de a oferi capitalei spaniole un simbol în plus, această poartă reprezintă şi astăzi unul dintre cele mai importante locuri din Madrid, un loc pe care turiştii îl fotografiază aproape fără excepţie, pentru a duce cu ei, dincolo de toate, imaginea unui oraş învingător, pentru care nu există înfrângere definitivă, pentru care nu există adevăruri zadarnice sau secrete fără farmec.

Dintre toţi marii arhitecţi ai perioadei, a fost ales pentru construcţia acestei Porţi arhitectul Francisco Sabatini, un italian pe care Casa Regală l-a apreciat la adevăratele sale calităţi profesionale, preferându-l pentru lucrări nemuritoare. Spre sfârşitul secolului XVIII, proiectul a fost dus la bun sfârşit. Stilul neoclasic impus de Sabatini se combină armonios cu sculpturile realizate de Francisco Gutierrez şi Roberto Michel, aşezate elegant în partea superioară a Porţii Alcala. Nu ne pricepem foarte bine la analiza tendinţelor din arhitectură, dar cele cinci arcade pe care le îmbină construcţia ne dau tuturor senzaţia de putere, mai ales când în contrast tandru cu cerul inofensiv al acestui loc al universalităţii.
Rămâne, peste timp, ca simbol al oraşului, Poarta tuturor şi a nimănui, o poartă care, probabil, în altă ţară ar fi fost numită direct Arc de Triumf. Intrarea înspre centrul Madridului prinde viaţă, la fel ca florile plantate de autorităţi în faţa construcţiei, datorită acestei opere a lui Sabatini, a secolelor trecute şi a secolelor noastre, o moştenire pe care suntem obligaţi să o privim, să o înţelegem, să o descoperim, să o traducem în cât mai multe nuanţe, din tot sufletul.