Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am stat patru zile la Praga şi am primit o lecţie de civilizaţie; o lecţie despre cum se face turism şi despre cum se vinde un oraş. În ciuda zecilor de mii de străini veniţi din toată lumea, care se plimbă zilnic prin centrul Pragăi, nu a trebuit să aştept niciodată ca să am loc la o masă sau pe o bancă.
Praga e rece, impunătoare, prea frumoasă pentru doi ochi. Oriunde te uiţi, e o statuie, un detaliu la o fereastră sau pe un acoperiş, ceva străluceşte şi, dacă doar treci, nu ai cum să vezi tot, să înghiţi tot, iar ce rămâne neînghiţit se răzbună. Podul Carol e el însuşi un muzeu: statui negre nu din cauza poluării, ci pentru că fierul din compoziţie s-a oxidat, şi statui aurii, care nu sunt toate originale.
Praga e înfiorătoare, atâtea străduţe, atâţia oameni! Mii de poze la Podul Carol, în Piaţa Veche, străjuită de o catedrală şi de un turn, milioane de oameni, milioane de poze. Şi totuşi, fiecare muritor care ajunge aici îşi găseşte locul lui pe o bancă, la o terasă, într-un butic unde se vând suveniruri, pentru că totul e foarte bine gândit şi organizat. Mereu cineva se ridică, mereu cineva se aşază. Un Turn Babel prăvălit, orizontal. Nu mi-am dat seama cum sunt de fapt cehii, pentru că Praga e plină de turişti şi de vânzători asiatici. Probabil cehii stau ascunşi în casele lor, pe străzile lor, şi lasă centrul oraşului hoardelor de străini. Poate ies uneori ca să dea de mâncare şi de băut străinilor şi să le taie bilete la muzee, apoi se retrag discreţi în limba lor.
Spre seară, încep muzicile: trompetă în catedrală, violoncel pe Pod, pian într-un club. Baroc, rock, jazz. Dixieland şi "Nothing else matters", o flaşnetă şi o soprană cântând "Ave Maria". Muzicile nu se bat totuşi între ele; între ele e liniştea şi urechea se bucură şi poate alege.
Din ziarul The Prague Post am aflat că berarii cehi se simt ameninţaţi de producătorii internaţionali de bere. Nu înţeleg totuşi cum cineva ar vrea să bea bere nemţească în loc de Kozel. Berea neagră Kozel, amăruie şi puţin acrişoară, alături de găluşte asortate cu gulaş şi ceapă roşie. Praga are un gust bun şi miroase frumos.
La intrarea pe Podul Carol, o negresă vinde bilete la plimbări cu vaporaşul pe Vltava, "apa sălbatică", acum domesticită. Am văzut Podul Carol şi de pe apă, prin apa ploii, am mers pe canalul artificial adânc de nu mai mult de 70-80 de centimetri, pe lângă case, şi am văzut din alt unghi clădirile din centrul vechi. Peste Vlatava, care scaldă Praga pe o lungime de 31 de kilometri, trec 18 poduri.
Castelul, aflat pe un deal, e un nucleu şi un oraş în sine. Conform Guinness Book of World Records, este cel mai mare complex de clădiri din interiorul zidurilor unei cetăţi din lume, cu o suprafaţă de 70.000 de metri pătraţi. Aici se vizitează Palatul Regal, Basilica Sfântul Gheorghe, o galerie de pictură, Turnul Pulberăriei, Palatul Rosenberg şi Catedrala Sfântul Vitus.
Senzaţie de claustrofobie pe străzile înguste, în care clădirile înalte limitează privirea, ascunzând orice punct de reper. Un oraş cu o mie de străzi, cu o mie de feţe. Aşa l-a simţit probabil şi Kafka. În muzeul ce-i este dedicat, am găsit scris: "Tânărul artist se mişca printr-un labirint, care îl fascina şi îl sufoca în egală măsură. Praga devenise colivie şi refugiu. Un spaţiu care îl proteja de dimensiunea «prea eroică» a naturii...".
Mulţi turişti se mulţumesc să viziteze doar curtea Muzeului Kafka, unde se află o sculptură amuzantă realizată de David Cerny: doi bărbaţi de metal turcoaz dau din fund şi fac pipi într-un bazin care are forma Pragăi. Oamenii se pozează, apoi merg mai departe, ignorând muzeul. Din păcate, pentru că nu e un muzeu obişnuit. Poze într-o apă care curge, traseu labirintic, obscuritate, pozele iubitelor lui Kafka atârnate orizontal, sertare marcate cu literele alfabetului şi doar unul deschis, în care se poate vedea o pagină scrisă de Kafka, muzica picăturilor de apă căzând. Un muzeu care îţi transmite o stare, o dorinţă de a afla mai mult, şi nu doar o înşiruire prăfuită de hârtii.
Pe celălalt mal al Vltavei se află o expoziţie cu lucrări realizate de Dali - pictură, grafică, sculptură. Iadul, Purgatoriul, Raiul. Gargantua şi Pantagruel. Un univers fantastic şi prolific. Alături e Muzeul Torturii, o expoziţie de instrumente monstruoase de provocat durere. Iar mai departe, cartierul evreiesc, cu o mulţime de clădiri frumoase, care mi-aş fi dorit să poarte pe faţadă plăcuţe cu povestea vieţii lor.
În Praga, piatra cubică uneşte clădirile, paşii, ritmurile.
BUNĂ CREŞTERE
Cursul de schimb variază foarte mult de la o casă de schimb la alta; aşa poţi să schimbi 100 de euro pe 2.400 coroane sau pe 1.700 de coroane. Poliţie nu am văzut până în ultima zi, când Piaţa Veche a fost invadată de suporterii unei echipe de fotbal, îmbrăcaţi în albastru. Atunci a mai apărut şi câte o sticlă de bere spartă pe caldarâm. În rest, totul e foarte curat. Încercând să ajung la Muzeul Kafka, am întrebat o doamnă care ieşise să-şi plimbe câinele unde se află Strada Cihelna. S-a scuzat, a scos o hârtie din poşetă şi a strâns de pe jos mizeria făcută de câine, apoi mi-a arătat pe unde să o iau.
