x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Rio, cel mai uluitor oraş din lume

Rio, cel mai uluitor oraş din lume

de Elena Stan    |    05 Iul 2009   •   00:00
Rio, cel mai uluitor oraş din lume
Sursa foto: Bestturism/

Brazilia înseamna Rio de Janeiro, cel mai faimos carnaval din lume, o adevărată cultură pentru plajă, muzică, bucătărie regională şi un popor care ştie poate mai bine ca oricare să se distreze.



Nu cred că există vreo persoană care să nu îşi dorească să ajungă măcar o dată în viaţă în Brazilia, ţara ce găzduieşte renumitul Carnaval de la Rio. Brazilia este ţara care îţi taie răsuflarea numai dacă te gândeşti că este mai mare decât Statele Unite ale Americii şi este de două ori mai întinsă decât India. Ocupând jumătate din teritoriul Americii de Sud, Brazilia este a cincea ţară ca suprafaţă din lume. Peisajul geografic al Braziliei este dominat de Amazon, cel mai mare fluviu din lume, şi marele platou central, situat la o altitudine de 460 metri peste nivelul mării, cu vârfuri montane care depăşesc adesea 2.600 m. Frumuseţea sa vine de la peisajul tropical unde munţii, pădurile, plajele întinse, lagunele, vegetaţia şi climatul Atlanticului de Sud crează un veritabil tablou de neuitat. Fiind foarte extinsă în latitudine, clima Braziliei este atât ecuatorială, cu precipitaţii bogate şi temperaturi ridicate, cât şi temperată, la sud de Tropicul Capricornului.

RIO DE JANEIRO. Renumit ca fiind unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, Rio este locul în care splendoarea naturii şi confortul unui oraş măreţ coexistă într-un echilibru perfect. Situat de jur-împrejurul adâncilor ape albastre ale Golfului Guanabara, cu muntele Sugar Loaf stându-i drept santinelă şi faimoasa statuie a lui Iisus ce pare să-l vegheze, Rio de Janeiro este pur şi simplu cel mai uluitor oraş de pe întreg mapamondul, numit pe drept cuvânt Cidade Maravilhosa. Superbele plaje albe sunt umbrite de palmieri într-un loc în care temperatura rareori scade sub 20 grade Celsius. Dacă luăm în calcul că Rio găzduieşte în fiecare an faimosul Carnaval ce atrage milioane de turişti din întreaga lume, ne dăm seama că oraşul îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi vizitat cel puţin o dată în viaţă.

OBIECTIVE. Printre cele mai căutate atracţii turistice ale Braziliei sunt: Parcul Naţional Chapada dos Veadeiros, cu o viaţă sălbatică şi cascade uimitoare, Cascada Iguassu, Parcul Naţional Itatiaia, aflat între Rio de Janeiro şi Sao Paulo sau Pantanal, o zonă ecoturistică cu o vastă biodiversitate şi specii endemice.

La Rio de Janeiro se află celebra "Căpăţână de zahăr" - Muntele Corcovado. Tot aici se află gigantica statuie a lui Iisus, care domină de departe orizontul Carioca, măsurând 706 metri. Muntele Sugar Loaf, aproape la fel de impresionant, strajuieşte intrarea în Golful Guanabana, în vreme ce 90 de km de plaje de nisip despart ţărmul de ape. De neratat este vizita la cascada Iguassu. Aceasta este mai înaltă decât Niagara şi mai întinsă decât Victoria. Aici pot fi văzute în total 275 de cascade, despărţite de stânci sau de mici insuliţe, împrejmuite de o junglă luxuriantă.

BUCĂTĂRIE.
Este aproape imposibil să defineşti în câteva cuvinte bucătăria braziliană. La originile acesteia stau vechile reţete ale indigenilor combinate şi adaptate de colonişti portughezi, îmbogăţită o dată cu aducerea sclavilor din Africa. Deşi fiecare regiune are particularităţile sale, "fejioada" - tocana de fasole este considerată mâncarea tradiţională braziliană. Fasolea se serveşte separat de carne, alături de varză călită şi felii de portocale proaspete. Cea mai renumită băutură este caipirinha: "cachaîa" (brandy), lămâie şi zahăr. Moneda naţională este realul brazilian, echivalentul unui euro fiind trei reali.

Turiştii se bucură de Capoiera

Brazilienii sunt cu siguranţă un popor activ, renumit pentru numeroase sporturi, cele mai importante fiind fotbalul şi Capoiera. Majoritatea turiştilor sunt interesaţi de acest sport specific Braziliei - Capoiera, considerat al doilea sport naţional dupa fotbal. Capoiera este de fapt o formă artistică afro-braziliană, veche de 400 de ani, care a fost inventată de sclavii africani din Brazilia ca un mod de exprimare şi autoapărare. Este o combinaţie interesantă de arte marţiale, dans, ritual şi muzică care atrage diferite tipuri de personalităţi. Totodată este un bun exerciţiu de gimnastică, practicanţii având nevoie de echilibru, putere şi elasticitate. Capoiera este numit "jogo", sau joc, în portugheză. Participanţii la joc stau într-un cerc numit "roda", în interiorul căruia stau doi jucători care se mişcă intens, imitând o luptă. Aceştia joacă capoeira în ritmul muzicii cântate de ceilalţi jucători, cu ajutorul instrumentelor specifice capoeirei: Berimbau - un fel de arc, Atabaque - tobe joase şi Pandeiro - tamburi. Muzica impune de fapt ritmul şi genul jocului de capoeira.

×
Subiecte în articol: destinaţii turistice