x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Rockerii din toată lumea se pregătesc pentru Wacken 2010

Rockerii din toată lumea se pregătesc pentru Wacken 2010

de Catalina Iancu    |    26 Iul 2010   •   00:00
Rockerii din toată lumea se pregătesc pentru Wacken 2010
Sursa foto: Ralph Larmann/

Cel mai mare festival de metal din lume, Wacken Open Air, va avea loc în perioada 4-7 august, în Germania. Cea de a 21-a ediţie a grandiosului eveniment sfidează criza: şase scene, 70.000 de spectatori, sold out cu 200 de zile înainte de începerea manifestării, artişti de renume şi trupe numai una şi una - Iron Maiden, Alice Cooper, Slayer, Arch Enemy, Amorphis, Anvil, Candlemass, Cannibal Corpse, Corvus Corax, Immortal, Kamelot, Lake of Tears, Nightmare, OverKill, Soulfly, Stratovarius, Tarja, Tyr, U.D.O., W.A.S.P., plus trei sărbătoriţi - Grave Digger - 30 de ani de activitate, Atrocity 25, iar Tiamat 20, fiecare cu show-uri aniversare.

Sub sloganul "Wacken United", Grave Digger va prezenta albumul "Tunes of War" (1996). Al şaptelea din discografia germanilor, CD-ul are ca tema istoria Scoţiei până în secolul 18. Atrocity va veni de asemenea cu un spectacol "tematic", al cărui punct central va fi discul "Werk 80". Dintre aniversaţi, ultimii în program vor fi suedezii de la Tiamat, care vor încheia festivalul cu un recital "Wildhoney".
361 zile pe an, Wacken e un sătuc liniştit, cu 2000 de suflete din landul Schleswig-Holstein. Însă, timp de câteva zile, în fiecare august, populaţia lui sare de 75.000.

Localitatea este situată la 50 km nord-vest de Hamburg. De acolo, spre zona destinată festivalului se poate călători cu automobilul. În aeroporturile Lubeck şi Hamburg funcţionează ghişee ale unor firme Rent-a-Car. Dată fiind importanţa festivalului şi numărul mare de vizitatori, poliţia va instala filtre pe străzile ce duc spre Mecca rockerilor. De asemenea, din Hamburg se poate ajunge la Wacken prin Itzehoe, cu trenul şi apoi cu autobuzul. Din Hamburg există şi curse directe de autocare, aşa numitul Metal Travel Bus, la care însă este nevoie de rezervare, în limita locurilor disponibile. Spre Wacken se poate veni şi cu autocarele unor firme din afara Germaniei, dinspre Olanda, Austria, Suedia sau Elveţia.

Accesul în camping e permis de pe 4 august, de la ora 0.00. Zona trebuie degajată până duminică, la ora 20.00. Diversele spaţii ale festivalului îşi vor deschide porţile miercuri, la orele 8.00 (Wackinger Village), 10.00 (Metal Market şi zonele cu mâncare şi băutură), 11.00 (Headbanger's Ballroom) etc.
Copiii sub 16 ani trebuie însoţiţi de un tutore, iar cei sub 18 ani trebuie să părăsească zona festivalului cel mai târziu la miezul nopţii. Minorii care nu vin cu părinţii trebuie să prezinte acordul scris al acestora la intrare, prin care un alt adult este desemnat responsabil pentru ei. Accesul cu câini şi alte animale de companie este interzis; însă în apropiere, în localitatea Albersdorf, există un adapost pentru câini şi pisici, unde patrupedele pot fi "cazate".

Sunt interzise în zona de concerte cuţitele şi obiectele tăioase/ascuţite (precum şurubelniţele); până şi cornul de băut bere este mai bine să-l lasaţi acasă. La fel obiectele din sticlă, inclusiv parfumurile, sticlele de plastic, canistrele, cutiile de bere sau de suc. Astfel de recipiente sunt permise doar în camping.
Bere şi spirtoase se pot cumpăra de la mai multe tarabe amplasate în incinta W:O:A; Biergarten este deschisă celor care vor să se strângă, între concerte, la un pahar... de vorbă.
Licorile pot fi luate în faţa scenei în paharele de plastic cu sigla Wacken. Doritorii le pot păstra ca amintire, dar vor pierde garanţia de 1 euro, care se înapoiază la returnarea recipientului.

Lângă o bere sau o cafea merge şi un ziar - evident, publicaţia oficială "Festival Today", editată de organizatorii W:O:A cu sprijinul unei tipografii locale.
Tot la tarabe se vor comercializa şi DVD-uri cu spectacolele de la Wacken dintre 2006 şi 2009.
La faţa locului, pentru informare vor fi instalate panouri electronice, care îi vor ghida pe rătăciţii din "orăşelul metalic" spre locurile unde doresc să ajungă.

Accesul cu camere video e interzis, în schimb se dă liber la orice fel de camere foto. Brăţările vor trebui să aibă ţepi de maxim 1,5 centimetri, celelalte urmând a fi confiscate. Lanţurile sunt de asemenea supuse interdicţiei, cu excepţia celor folosite pentru a prinde portofelul de cureaua pantalonilor. Nebunia Mondialelor nu se va transmite şi la Wacken: vuvuzelele sunt şi ele interzise, alături de portavoci şi megafoane.

Duşurile se pot folosi contra cost (2,50 euro). În apropierea acestora vor fi standuri unde doritorii pot cumpăra prosoape cu sigla W:O:A. Opt supermarketuri vor comercializa produse diverse: de la sandvişuri, margarină, marmeladă, sucuri, mezeluri, cafea, şi până la hartie igienică, baterii, cuţite şi furculiţe de plastic, lanterne şi cărbune pentru grătar. Tot aici se va vinde şi berea festivalului, din 4 august şi până la epuizarea stocului. Wacken Beer e singura care se va vinde la cutie.

În preţul biletului este inclus şi aşa-numitul Full Metal Bag, care conţine, printre altele: căşti, lanternă, pix, poncho de ploaie, umeraş şi un prezervativ. Însă doritorii trebuie să se grăbească să-l ridice, deoarece stocul este limitat. "Dependenţii" de Internet vor avea acoperire wireless în toată zona festivalului - contra unui abonament de 9 euro, se pot conecta de pe iPhone-uri sau laptopuri.

Merchandise oficial W:O:A, dar şi tricouri şi CD-uri aduse de trupele prezente, se pot cumpăra de la standurile special amenajate. Pentru produsele cu sigla festivalului (brăţări, portofele, căni, curele, bijuterii, tricouri şi până la sandale şi pantaloni scurţi) poate fi consultată lista magazinului online, http://www.full-metal-shop.de .

Tot cu sigla Wacken, vor mai fi comercializate memorii flash cu concertele din 2009 şi cu cele din 2010. Cele de anul acesta vor fi disponibile la doar câteva zeci de minute de la încheierea recitalului în cauză. ABC-ul festivalului, cu toate detaliile poate fi găsit la pagina oficială a evenimentului, www.wacken.com.
Prima zi va fi una de instalare şi acomodare. Maratonul de rock va începe pe scena medievală, cu trupa Fiddlers Green, în timp ce pe W.E.T. Stage se vor succeda câştigătorii competiţiilor naţionale Metal Battle. Dacă în deschidere fanii vor arde de nerăbdare să-şi vadă formaţiile preferate, în următoarele trei zile Wacken-ul va "arde" de dimineaţă până mult după miezul nopţii.

Seara a doua, cea de joi, intitulată "The Night To Remember", va cuprinde recitalurile greilor Iron Maiden, Alice Cooper şi Motley Crue. Ei vor fi precedaţi de Skyline, care îi va avea ca invitaţi, printre alţii, pe Doro şi U.D.O. Tot la 5 august va evolua lotul al doilea de câştigători ai Metal Battle, printre care şi reprezentanţii României, plus deţinătorii trofeului din 2009.
Seara de vineri, 6 august, se anunţă incendiară. Pe lângă cele două concerte aniversare Grave Digger şi Atrocity vor mai evolua, printre alţii, Slayer, Arch Enemy, Amorphis, Tarja Turunen. Corvus Corax va încheia recitalurile, târziu în noapte, cu un spectaculos "Wacken Brennt".

Cea de-a treia aniversare va avea loc sâmbătă, când Tiamat va cânta integral "Wildhoney". Tot pentru 7 august sunt anunţate recitalurile Fear Factory, Cannibal Corpse, OverKill, W.A.S.P., Immortal, Stratovarius, Candlemass, Unleashed, Tyr, Lake Of Tears, Rotting Christ şi alţii.
Pe parcusul acestor trei zile, majoritatea trupelor şi-au programat sesiuni de autografe. Astfel, Doro, Torfrock şi "o trupă surpriză" vor veni la cele două standuri în prima zi, Grave Digger, Amorphis, Orphaned Land, Kamelot, Atrocity şi multi alţii - în a doua, iar sâmbătă vor ajunge Overkill, Tyr, Lake Of Tears, Caliban etc. Apocalyptica va oferi pentru cei 50 de câştigători ai tragerii la sorţi o audiţie în avanpremiera a viitorului album, "7th Symphony", ce va ieşi pe piaţă la finalul lunii august.

Îndrăzneţii pot să-şi încerce vocea la zona Karaoke, deschisă noaptea, după concertele din Headbangers-Ballroom, iar curajosii sunt aşteptaţi la "scara furtunii", care va solicita la maximum dexteritatea, simţul echilibrului şi concentrarea. Vor mai avea loc jocuri scoţiene, showuri pirotehnice, lupte medievale puse în scenă de actori, concurs de tricouri ude, vor fi expuse arme vikinge şi va putea fi urmărită fanfara pompierilor de la W:O:A. Trupa Circus of Horrors va avea două spectacole de circ, vineri şi sâmbătă. La Moviefield vor fi difuzate diverse filme: documentarul "Anvil! The Story of Anvil", proiecţii de filme dedicate regretatului Ronnie James Dio.
W:O:A va avea nouă puncte fierbinţi: şase scene - Black Stage, True Metal Stage, Party Stage, Medieval Stage, Beer Garden Stage, W.E.T. Stage/Headbangers Ballroom -, la care se adaugă Piaţa Medievală, Bullhead-City Wrestling şi Moviefield.

Wacken Open Air a debutat în 1990, cu doar câteva trupe germane. A crescut apoi de la o ediţie la alta, în 1998 devenind cel mai mare festival european de metal. Ediţia de anul trecut a stabilit şi ea un record, fiind sold out din decembrie 2008. În 2010 festivalul este sold out pentru a cincea oară.
La concursul Metal Battle, care are loc în cadrul W:O:A, sunt înscrişi anul acesta reprezentanţi din 26 de ţări. România va evolua la 5 august, în aceeaşi "grupă" cu Suedia, Mexic, Olanda, Belgia, Polonia, Portugalia, Spania, Elveţia, Brazilia şi Luxemburg. Reprezentanta noastră (decisă în urma concursului naţional desfăşurat la Bran, în iunie) este trupa clujeană Altar.

×
Subiecte în articol: turism muzical