x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cum pot fi economisite 90% din costurile de cazare

Cum pot fi economisite 90% din costurile de cazare

26 Mar 2018   •   12:31
Cum pot fi economisite 90% din costurile de cazare

Românii pot economisi peste 90% din costurile medii de cazare dacă îşi planifică cu atenţie şederea, iar cea mai mare economie la cazare la un hotel poate fi făcută în Denpasar (Indonezia), unde camera single costă în medie 27 de euro, respectiv cu până la 93% mai puţin faţă de preţul mediu al unei camere duble în acest oraş, reiese dintr-un studiu momondo.ro.

 

Potrivit datelor furnizate de motorul de căutare online, deplasările de unul singur sunt considerate una dintre cele mai importante tendinţe de călătorie în 2018. Concret, căutările de tipul 'cele mai bune locuri pentru femeile care călătoresc singure', 'cele mai bune ţări pentru călătorii de unul singur' sau 'cele mai bune destinaţii de călătorit singur' au crescut în ultimul an cu aproximativ 50-80%.

Conform raportului, cei care decid să călătorească pe cont propriu trebuie să se informeze cât mai bine despre destinaţia pe care intenţionează să o viziteze: ce comportamente sunt recomandate, care sunt mijloacele de transport la faţa locului sau ce alte reguli nescrise trebuie avute în vedere. AGERPRES

×