x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Românii se mută pe litoral de 1 Mai

Românii se mută pe litoral de 1 Mai

24 Apr 2018   •   10:06
Românii se mută pe litoral de 1 Mai

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi în minivacanţa de 1 Mai pe litoralul românesc, iar cei mai mulţi vor alege staţiunile Mamaia, Vama Veche şi Mamaia Nord-Năvodari, arată Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT). FAPT estimează o creştere de minim 10% a numărului de turişti care vor ajunge pe litoral şi de peste 15-20% în Delta Dunării. 

„Nu vom avea cifre oficiale, ca de obicei, deşi în fiecare an avem aşteptări ca Ministerul Turismului să soluţioneze această problemă, a absenţei cifrelor oficiale în turismul românesc. Cu toate acestea, estimăm că peste 40.000 de turişti se vor afla pe litoral, cea mai mare parte, în jur de 30.000, în Mamaia. Evenimentele organizate în Mamaia şi în Vama Veche atrag cel mai mult atenţia şi acesta este rezultatul direct al promovării pe care noi am asigurat-o în ultimii ani. Acolo unde nu se întâmplă ceva nu se putem aştepta să atragem turişti, iar acolo unde sunt organizate evenimente vom avea rezultate care să atragă un număr consistent de turişti şi un bun start, ca imagine de destinaţie, pentru acest sezon 2018'”, a precizat Corina Martin, preşedinte FAPT. 

Începând din 26 aprilie, se dă startul evenimentelor în cluburi, pe plaje, în locaţii turistice, preponderent în Mamaia, Vama Veche, Mamaia Nord Năvodari şi oraşul Constanţa, pentru toate preferinţele şi pentru toate segmentele de turişti. 

Festivalul de muzică electronică SUNWAVES a ajuns, la Mamaia, la a 23-a ediţie şi va reuni, în cele 5 zile de derulare, peste 25.000 participanţi, între care mai mult de 10.000 vor fi tineri din vestul Europei, în principal din UK, Germania, Franţa şi Italia, care vin special la Mamaia pentru acest festival. „Festival du Bonheur - pour les gourmands”, primul festival gastronomic al verii, ajuns la a 3-a ediţie pe Litoral, se deschide tot pe 27 aprilie, pe o suprafaţă de 15.000 de mp. Intrarea va fi liberă, iar turiştii vor avea astfel acces la un real răsfăţ culinar, oferit de cele 50 de food trucks cu preparate româneşti, americane, mexicane, japoneze şi de diverse genuri de bucătărie internaţională. Sunt aşteptaţi circa 25.000 turişti pe întreaga perioadă a festivalului. 

×
Subiecte în articol: litoral 1 mai romani