x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Scriitori în lumea sportului şi turismului

Scriitori în lumea sportului şi turismului

de Carmen Dragan    |    27 Ian 2011   •   19:14

În perioada 25 ianuarie-1 februarie, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, din Bucureşti, între orele 9:00-17:00 se poate vizita expoziţia "Scriitori în lumea sportului & turismului”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Muzeul Sportului, Organizaţia "Ospeţia din România" şi Revista România Pitorească.

Turismul de ieri
Pasionaţii de turism pot răsfoi cărţi şi reviste din biblioteca preşedintelui de onoare al Asociaţiei "Ospeţia la români – Tradiţie şi Evoluţie", Ion C.Rogojanu. "Căleuza călătorului în ţară şi în străinătate”, volum apărut la Tipo-litografia Eduard Wiegand, Bucureşti, 1889 cuprinde un regulament al călătorului,  după care urmează un fel de mers al trenurilor, cu rubrici precum: ora plecării, ora sosirii, "staţiunile” prin care trece trenul. Nu lipsesc nici tarifele de călătorie.

În prefaţa cărţii apărută în 1939, "Turismul în Ţările Române acum un veac. Expoziţie de stampe” putem citi: "Turismul românesc, în forme organizate după forme occidentale, este ceva nou în ţara noastră, câteodată chiar atât de nou încât sforţările de civilizată aşezare a acestei importante industrii devin adevărate cazne de pionier”. Dintre reproducerile din această carte putem  admira litografia "Vizita M.S. Domnului Carol I la Tismana” (1869), "Vânătorii Colonelului Filipescu” (1844), acuarelă de Ch. Doussault "Sinaia. Drumurile din România pentru turişti”, "Iaşii la 1837", un desen de A. Raffet din albumul său de călătorii sau "Peştera  Polovraci la 1860”, gravură în lemn, după Lancelot din "Voyage de Paris a Bucharest”.

O altă carte interesantă este "Sinaia. Drumurile din România pentru turişti” de C. Dem. Popescu, apărută în 1933. Cititorul interesat va afla despre parcul din oraş, restaurante, cofetării, hoteluri, medici, garaje, cazinouri, plimbări şi excursii prin împrejurimi, dar şi informaţii despre Mănăstirea Snagov, castelele Peleş şi Pelişor.
Din expoziţie nu lipsesc nici cărţile străine despre turism, cum ar fi "Histoires pour la plage”, volum apărut la Paris în 1926.

Merită răsfoite şi cele câteva numere din reviste precum "România-Revista Oficiului Naţional de Turism” din anul 1937, "România pitorească” din anul 1933 sau "Ghidul turistic-Organ de propagandă turistică”. În cea din urmă revistă, pe lângă articole ca "Prin ţară”, scris de prof. I. Simionescu, membru al Academiei Române sau "Îndrumări pentru alpinişti”,  scris de prof. dr. F. Vereş, întâlnim şi reclame la restaurantul "Corona” din Braşov sau la Berea Bragadiru. Impresionant în expoziţie este şi un jurnal de călătorie din anul 1896.

×