x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Starea pârtiilor din țară. Condiții excelente pentru schi, snowboard și săniuș

Starea pârtiilor din țară. Condiții excelente pentru schi, snowboard și săniuș

02 Feb 2018   •   22:24
Starea pârtiilor din țară. Condiții excelente pentru schi, snowboard și săniuș

Țara noastră este una dintre cele mai bune destinații cu zone montane din Europa, iar în sezonul rece există mai multe pârtii pentru pasionați. Deci, dacă în acest weekend, intenționați să încercați stațiunile de schi din țară, trebuie să știți cum se prezintă pârtiile. 

Având în vedere faptul că în perioada următoare foarte multe persoane se vor afla în stațiunile turistice de la munte, jandarmii suceveni din cadrul posturilor montane vor asigura protecția turiștilor pe toate pârtiile de schi omologate din județ.

Este vorba despre pârtia „Soimul” din orașul Gura Humorului, pârtia „Drumul Tătarilor” din pasul Mestecăniș și pârtiile „Veverita”, „Parc” și „Dealul Negru” din stațiunea Vatra Dornei.

În scopul evitarii unor situatii nedorite jandarmii montani vor actiona pentru „respectarea prevederilor Hotarârii de Guvern nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreținerea si exploatarea pârtiilor si traseelor de schi pentru agrement”. (MIHAELA BUCULEI)

Info schi - starea pârtiilor - 2-4 februarie

Maramureș - Suior, Cavnic, Borșa

Alba - Sureanu și Arieșeni

Gorj - Rânca

Valea Jiului - Straja

Suceava - Vatra Dornei

Valea Prahovei - Sinaia, Azuga, Bușteni

Concurs de anduranță la Păltiniș

Pe pârtiile complexului Arena Platos din stațiunea Păltiniș se schiază în condiții foarte bune, stratul de zăpadă depășind o jumătate de metru. În weekend, aici va avea loc un inedit concurs de anduranță: 12 ore de schiat încontinuu, pe nocturnă.

Startul se va da sâmbătă seara, la ora 21:30 și toată noaptea temerarii schiori vor încerca să facă cât mai multe ture de coborâre. Și asta nu e totul: la început, concurenții vor fi nevoiți să urce în alergare până în vârful pârtiei Arena, mai scurte, unde îi așteaptă echipamentele de schi sau snowboard.

Aici se vor echipa cât mai repede și vor face prima coborâre până la telescaunul sau teleschiul pârtiei Platos, mai lungi, cu care vor urcă apoi pentru celelate ture, fără oprire, până dimineață. Concurenții au posibilitatea să se înscrie individual dar și în echipe de câte doi, în sistem ștafetă.

Maratonul de 12 ore pe pârtie se va..........

Citește continuarea AICI

×