x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Superlativele mapamondului. Cea mai adâncă peşteră din lume (VIDEO)

Superlativele mapamondului. Cea mai adâncă peşteră din lume (VIDEO)

04 Iun 2016   •   09:16
Superlativele mapamondului. Cea mai adâncă peşteră din lume (VIDEO)

Dacă ești în căutare de superlative geografice sau de experiențe de vacanță temerare, atunci merită să faci un drum până în punctul pe care ți-l fixăm noi pe hartă.

Peştera Vrtoglavica (sau Vrtiglavica, care în limba slovenă înseamnă „vertij”) este localizată în Muntele Kanin (2.587 de metri) din regiunea slovenă a Alpilor Iulieni, consideraţi a reprezenta anticamera Alpilor, în apropierea graniței cu Italia.

Alpii se întind pe o distanță de 1.100 km de-a lungul Europei, din Slovenia până în Franța. Printre cele mai faimoase vârfuri ale Alpilor se află: Mont Blanc (4.808 m) aflat în Franţa, Materhorn (4.478 m), Eiger (3.970 m), Monte Rosa cu vârful Dufourspitze (4. 634 m), a doua înălțime a Alpilor.

Constituită dintr-un singur puț vertical extrem de adânc (aven), cu o lungime de 603 metri, peştera are dimensiuni demne de Cartea Recordurilor.

Lungimea totală a peşterii este de 643 de metri. Aceasta conține una dintre cele mai înalte cascade din lume, a cărei lungime este estimată între 400 și 440 de metri.

Cavitatea naturală a fost descoperită în vara lui 1996, de către o echipă de speologi italieni................

Citește mai departe ca să afli povestea fascinantă a acestui fenomen geologic demn de Cartea Recondurilor și urmărește VIDEO

 

Te-ar mai putea interesa si:

10 lucruri pe care mama ta nu ți le-a spus. Atenție, îți vor da lacrimile!
Cine emite paşaportul pe care numai trei oameni din lume îl pot avea concomitent
Cele mai frumoase opt orașe care au început treptat să renunțe la autoturisme 

×