x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Superlativele mapamondului. Cel mai UMED loc de pe Terra (VIDEO)

Superlativele mapamondului. Cel mai UMED loc de pe Terra (VIDEO)

27 Mar 2017   •   11:28
Superlativele mapamondului. Cel mai UMED loc de pe Terra (VIDEO)

Cocoţată pe un platou în Dealurile Khasi din nord-estul Indiei, localitatea Mawsynram este considerată cea mai ploioasă de pe Terra.

Precipitaţiile medii se ridică aici la 11,86 de metri pe an, datorită curenţilor de aer din timpul verii care adună umezeala de pe câmpurile din Bangladesh, scrie theguardian.com.

La ciocnirea norilor de pantele abrupte ale Dealurilor Meghalaya, compresia provoacă o cvasi-permanentă revărsare a umezelii. Sătenii, care se ocupă cu agricultura, s-au adaptat şi poartă un fel de umbrele-pălării numite ‘knup’ care îi adăpostesc chiar şi în timpul lucrului.

Află mai mult AICI și urmărește VIDEO

×