x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Top 3 vacanţe minunate la ţară

Top 3 vacanţe minunate la ţară

de Carmen Dragan    |    11 Sep 2010   •   00:00

Departe de oraş, oaspeţi în căsuţe cu pridvor şi flori aşezate la ferestre. Fâneţe, livezi cât vezi cu ochii din care poţi culege după dorinţă mere, pere sau gutui. Poteci de munte sau itinerarii pitoreşti într-o căruţă trasă de cai. Neînchipuit de multă linişte şi o stare de eternă fericire. O altfel de vacanţă, un alt fel de turism orientat către lucrurile simple, dar pline de promisiuni. Agroturismul.

Printre principalele lui atuuri se numără numărul foarte mare de pensiuni aflate în zone naturale de o frumuseţe răvăşitoare, ospitalitatea cu care eşti primit şi sentimentul că faci parte din familie. Aer curat, mâncare pregătită din ingrediente naturale pe care le vezi cum cresc în grădina din spatele casei, iar gazda este un ghid mereu binevoitor, gata să-ţi arate locurile şi să-ţi povestească legende. Mai adăugaţi la toate acestea programe originale (fiecare pensiune vrea să iasă în evidenţă, aşa că multe dintre ele vă oferă şansa iniţierii în tainele închistririi ouălor, dacă vă aflaţi prin părţile Bucovinei, a olăritului în zona Horezu etc.), sărbătorile şi târgurile tradiţionale care au devenit tradiţie şi preţurile cu adevărat mici. Majoritatea pensiunilor din România sunt grupate în cadrul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, o asociaţie care are rolul de a promova România mai puţin cunoscută, o ţară a obiceiurilor străvechi şi a bunului-gust. Urmând aceste idei, am ales trei oferte turistice din zone diferite, zone generoase care permit creionarea unei vacanţe în toată regula.


TRADIŢIE ÎN BUCOVINA

Este una dintre zonele în care s-au conservat cel mai bine tradiţiile româneşti, aşa că o incursiune în aceste locuri echivalează cu o întoarcere din timp. Ce spuneţi de o odaie ca a bunicii, cu aşternuturi brodate care miros a levănţică sau busuioc? La masă vi se vor pune dinainte borş cu smântână, pârjoale, tochituri, sarmale în frunze de viţă sau de ştevie (unele dintre ele umplute cu urdă din aceea dulce), învârtite, alivenci sau poale-n brâu. Chiar şi pentru numai aceste descoperiri merită tot drumul.

Pensiunile din localitatea Vama, aflată la 14 kilometri de Câmpulung Moldovenesc, au o ofertă extrem de tentantă. Drumeţii montane (există trasee pentru mountain bike, tiroliană, dar şi rafting), terapii cu sucuri naturale şi produse lactate, saună cu plante medicinale, cursuri de călărie, pescuit... În plus, puteţi asista la producerea în gospodărie a ţuicii, astfel încât să gustaţi cea mai bună tărie din acest an, sau aveţi ocazia de a învăţa dansuri şi cântece populare, să încondeiaţi ouă. Turismul religios este un alt element important, în apropiere aflându-se mănăstirile Voroneţ, Moldoviţa (lângă mănăstire se găseşte un muzeu al ouălor încondeiate ce trebuie vizitat), Suceviţa sau Putna. Cât despre cazare, preţurile sunt modeste, variind între 60 şi 80 de lei o noapte de cazare la pensiuni de două sau trei margarete. Gazdele sunt gata să vă îndeplinească toate dorinţele!

La Cacica, renumită pentru salina ei şi efectul tămăduitor pe care sarea îl are asupra afecţiunilor astmatice, se ajunge trecând de Suceava şi de Gura Humorului. După 18 kilometri veţi avea parte de un peisaj molcom, cu păduri şi păşuni. Salina Cacica este principalul punct de atracţie, putând fi vizitate cele două capele săpate în sare, aflate la mare adâncime (Sfânta Varvara - se coboară192 de trepte până la adâncimea de 21 de metri, iar în fiecare an, la data de 4 decembrie se celebrează o slujbă în subteran, fiind ziua de pomenire a sfintei; cea de-a doua capelă coboară şi mai mult, către 35 de metri, iar ineditul ei constă în sculpturile religioase ce o împodobesc), lacul din salină, dar şi aşa-numita Sală de dans (se află la cea mai mare adâncime, 37 de metri), unde până nu demult se organizau toate evenimentele importante din localitate - baluri, spectacole.

Turiştii care se cazează la pensiunile din Cacica pot face băi de sare, cicloturism sau drumeţii în zona Obcinelor Mari. Oferta de divertisment include tir, paintball, plimbări cu ATV-ul. Cazarea pentru o noapte la o pensiune de trei margarete variază între 60 şi 90 de lei. Pot fi închiriate şi vile complet dotate pentru patru persoane (130 lei pe zi) sau şase persoane (200 de lei).


VACANŢĂ ÎN APUSENI
Şapte zile de explorări care debutează cu vizitarea Peşterii Scărişoara şi a celebrului său gheţar, apoi a Avenului din Seşuri (sau Peştera 1 Mai, cum este numită de localnici, o peşteră ce are aproape 4 kilometri lungime). În continuare, turiştii sunt invitaţi la o plimbare cu căruţele în zona Padiş, inclusiv un savuros picnic la iarbă verde. Urmează alte peşteri, de care cu siguranţă nu ştiaţi că există - Poarta lui Ionele, Huda lui Papura, Cheile Odâncuşe, Izbucul Tauz, Muzeul Etnografic Lupşa, galeriile de la Roşia Montana, Cheile Poşegii, Abruptul Scăriţa Belioara, rezervaţia Şesul Craiului, Salina Turda şi Cheile Turzii. În program mai sunt incluse vizite la mănăstiri, în gospodării ţărăneşti sau la stână. Programul organizat de ANTREC filiala Cluj presupune transferul turiştilor, transportul, pensiunea completă (inclusiv foc de tabără), toate intrările la obiective, ghid. Tariful variază în funcţie de numărul de persoane: 328 de euro (grup de 15 persoane), 352 de euro (grup de 8 persoane), 435 de euro (două-patru persoane).


TERAPII DE BUZĂU
În ultima vreme, turismul agroturistic din Buzău se află în plină expansiune. Zeci de târguri şi sărbători populare, pensiune tematice şi ineditul drum al vinului. La Varlaam, oaspeţii pensiunilor au parte de... terapie cu zer. La fel cum făceau şi strămoşii, turiştii sunt invitaţi să facă baie într-o cădiţă din lemn plină ochi cu zer (se mai pot adăuga lapte şi miere), cele câteva minute de răsfăţ conferind relaxare, eliminând stresul şi catifelând pielea. Adiţional se pot face cure cu zer (de multe ori în compoziţia zerului se poate pune, la cerere, suc natural de fructe), ideal pentru detoxifiere şi slăbit. Pentru a căpăta corpul pe care vi-l doriţi, sunt necesare cinzi zile de terapie, în fiecare zi consumându-se cel puţin 1.500 ml de zer. De asemenea, preparatele ce vor fi servite în pensiune sunt pregătite din ingrediente naturale, iar unele specialităţi le veţi întâlni doar în aceste locuri. Spre exemplu, foile cu lapte - o ciorbă care se face, conform tradiţiei de la stână, din frunze de ştevie, urzici sau lobodă fierte, a căror zeamă se toarnă într-o oală în care s-au călit ceapă, mărar şi roşii, iar la sfârşit se drege cu lapte şi smântână. Un pachet de două nopţi (include terapia cu zer, pensiunea completă şi drumeţiile în zonă) costă 250 de lei de persoană, iar pentru o săptămână ajunge la 450 de lei.

La Chiojdu, turiştii au parte de băi cu flori de fân sau pot dormi în "odaia cu fân", aşa cum poate nu au făcut niciodată până atunci. Tariful unei nopţi de cazare este de 100 de lei şi este bine să nu uitaţi să gustaţi ţuica mortală de Chiojdu sau raţa gătită, cum altfel?, tot în ţuică. 

×