x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Topul destinaţiilor de city break în România

Topul destinaţiilor de city break în România

de Diana Scarlat    |    20 Iun 2018   •   16:34
Topul destinaţiilor de city break în România

Marile oraşe ale României au intrat în lista destinaţiilor de city break preferate atât de români, cât şi de străini, în ultimii zece ani. Istoria şi obiectivele culturale, posibilităţile de cazare în toate tipurile de hoteluri sau hosteluri – după preferinţe –, dar şi numărul mare de evenimente culturale au făcut posibilă creşterea constantă a numărului de turişti şi a încasărilor în industria ospitalităţii, de la un an la altul. Marile festivaluri de film şi muzică house sau rock au contribuit la aceste creşteri, nu doar în timpul desfăşurării evenimentelor, ci şi pe termen lung, prin crearea tendinţelor.

Dezvoltarea turismului de city break s-a simţit, cu precădere, după intrarea României în Uniunea Europeană. A crescut numărul locurilor de cazare şi a hotelurilor de trei, patru şi cinci stele, iar posibilităţile de petrecere a timpului liber i-au atras atât pe românii care vor să-şi viziteze ţara, cât şi pe străinii care vin în România, în special pentru distracţie şi pentru a ne cunoaşte istoria şi cultura. „Atât datorită aderării României la Uniunea Europeană, cât şi datorită creşterii numărului de legături aeriene şi, nu în ultimul rând, a dezvoltării turistice, unele oraşe ale ţării noastre au început să devină destinaţii de city break. Pe primul loc este, fireşte, Municipiul Bucureşti, care, în 2017, a primit, potrivit Institutului Naţional de Statistică, peste 1,2 milioane de turişti străini, aproape jumătate din numărul străinilor care sosesc anual în România. De menţionat este şi faptul că, anul trecut, România a găzduit 2,76 de milioane de turişti străini”, spune consultantul în turism Traian Bădulescu.

Afacerile şi distracţia sunt cele mai importante

Conform statisticilor, cei mai mulţi turişti străini care ajung în Capitală vin pentru business şi aleg hotelurile de patru şi cinci stele, dar şi hostelurile din Bucureşti au găzduit, anul trecut, peste 40.000 de străini, majoritatea tineri, care se încadrează în categoria ”backpackers”, şi au venit în regim city break, low cost. „De trei-patru ani, ponderea turiştilor de leisure, care vin pentru destinaţia Bucureşti sau beneficiază de cel puţin o noapte de cazare în Capitală, este în creştere. Tipologia turiştilor care sosesc în Bucureşti este aceasta: 55% turism de afaceri, 25% city break, 15% turişti care iau parte la circuite ale României şi aleg una sau două nopţi de cazare în Bucureşti, iar 5% sunt turişti care vin ocazional, pentru concerte, vizite la prieteni sau cu alte scopuri. În general, tinerii caută hostelurile şi apartamentele în regim hotelier, iar turiştii de vârstă medie, cu venituri medii, caută hotelurile de trei şi patru stele. Există şi turişti de city break ce doresc un produs premium şi aleg hotelurile de cinci stele din Bucureşti. La ora actuală, Bucureştiul poate rivaliza cu alte oraşe turistice din regiune, precum Bratislava, Budapesta sau Zagreb. Un avantaj este că, în multe topuri internaţionale, este recunoscut drept cel mai ieftin oraş mare din Uniunea Europeană, la capitolul servicii”, mai spune Traian Bădulescu.

Principalele puncte de atracţie ale Bucureştiului sunt Centrul vechi, unde foarte mulţi turişti aleg barurile, restaurantele şi cluburile din clădirile vechi de 100-250 de ani.

De asemenea, viaţa de noapte reprezintă o atracţie pentru foarte mulţi străini, iar unul dintre marile avantaje pe care le apreciază toţi este faptul că în capitala României se poate mânca, bea şi cumpăra ceva la orice oră. De asemenea, preţurile produselor alimentare sunt bune, iar costurile, în general, sunt mai scăzute, raportat la standardele Europei de Vest. Un alt punct forte este faptul că oraşul este sigur şi are multe parcuri şi spaţii verzi. Foarte important este şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pe care operează aproape 40 de companii aeriene, dintre care opt sunt low cost. Principalele destinaţii, ca număr de zboruri, sunt Londra, Viena, Frankfurt, Roma, Istanbul, Amsterdam şi Paris, iar în total sunt operate aproape 70 de destinaţii directe. De asemenea, în Bucureşti sunt prezente 16 branduri hoteliere internaţionale.

Cultură şi hoteluri pentru toate buzunarele

Pe locul doi se află Sibiul, care s-a remarcat drept primul oraş turistic internaţional al României, datorită faptului că, în 2007, a fost Capitală Culturală a Europei. Judeţul Sibiu a fost vizitat, anul trecut, de 163.940 de turişti străini, din care circa jumătate (80.000) au preferat un city break în oraşul Sibiu. Istoria şi viaţa culturală, inclusiv calendarul bogat de evenimente, transmis din timp, sunt atracţiile principale ale Sibiului. Dar şi investiţiile făcute în ultimii ani sunt foarte importante. „Sibiu are hoteluri, pensiuni, vile şi hosteluri pentru toate buzunarele, iar în apropiere are vestita zonă de turism rural Mărginimea Sibiului şi Muzeul Astra. În plus, Sibiu are mai multe hoteluri de lanţ: Hilton, Ramada, Ibis, Golden Tulip”, mai spune consultantul în turism. Pe locul al treilea se află Braşovul. Judeţul Braşov a primit, anul trecut, 201.157 de turişti străini, dintre care o mare parte au ales zona de turism rural Bran-Moieciu, staţiunile Predeal şi Poiana Braşov etc. Din păcate, Municipiul Braşov nu are aeroport, iar cei mai mulţi dintre turiştii străini care doresc să viziteze oraşul aterizează pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti.

TIFF şi Untold, atracţiile Clujului

Pe locul al patrulea, în topul hotelierilor, se află Clujul, care a devenit renumit, în ultimii ani, prin festivalurile internaţionale precum TIFF (festivalul de film) şi Untold. Clujul a primit 135.299 de turişti străini anul trecut, dintre care cei mai mulţi au venit pentru evenimentele culturale şi pentru afaceri. De asemenea, şi Clujul are o varietate mare de hoteluri. Circa 40 erau deja funcţionale la începutul anilor '90, iar astăzi sunt şi multe branduri intenaţionale, dintre care cele mai importante sunt Doubletree by Hilton, Ramada, Hampton by Hilton şi Golden Tulip. Astăzi s-a înmulţit şi numărul hostelurilor, care sunt foarte atractive pentru tinerii care vin pentru festivaluri.

Oraşe istorice care au reînviat

Pe locul al cincilea şi în creştere este Timişoara, cu 125.094 de turişti străini înregistraţi în 2017. „Ca şi Cluj, Timişoara beneficiază de aeroport internaţional şi de conexiuni aeriene. Timişoara are şi un mare avantaj de care trebuie să profite: în 2021 va fi Capitală Culturală a Europei”, explică Traian Bădulescu. Pe locul al şaselea se clasează Oradea, care e, probabil, revelaţia ultimilor trei ani, de când centrul istoric a fost renovat integral. Pe lângă avantajul de a se afla la graniţa de vest a ţării şi de a avea un aeroport recent modernizat, Oradea se remarcă şi prin vecinătatea cu Băile Felix. Doar investiţiile în turism se ridică, pentru Oradea, la 50 de milioane de euro, dintre care două milioane de euro au fost investite doar pentru reabilitarea Pieţei Centrale. Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără restaurarea Cetăţii Oradea, cel mai important obiectiv turistic din oraş, în care s-au investit peste 19 milioane de euro. Oradea a primit peste 9.000 de vizitatori în 2015, iar numărul este în creştere constantă, cu peste 25% în fiecare an. Constanţa se află pe un nemeritat loc şapte, în topul hotelierilor, dar asta din cauza turismului sezonier. Locurile se inversează, însă, dacă se include staţiunea Mamaia, care este pe primul loc al topului Litoralului, atât din punctul de vedere al numărului de turişti, cât şi al încasărilor din industria ospitalităţii. Şi la Constanţa, printre principalele atracţii se numără festivalurile Neversea sau Sunwaves. „Atât la nivelul României, cât şi la nivel de pachete turistice tip city break, se înregistrează o creştere a turiştilor străini. Dau exemplul Constanţei, unde sunt din ce în ce mai multe curse aeriene low cost sau charter”, spune şi Dan Anghelescu, director general al agenţiei ”La Piovra Turista”. Iaşiul ocupă locul opt, cu 63.526 de turişti înregistraţi în 2017, dintre care o parte au început să descopere oraşul şi ca destinaţie de city break, nu doar de business şi de concerte, conform specialiştilor în turism.

Turiştii de city break care vin în România sunt cu venituri medii, dar aleg, în marea lor majoritate, cursele low cost. Ei sunt atraşi de oraşele româneşti datorită discuţiilor cu prietenii, a tarifelor accesibile şi datorită faptului că deja au vizitat o mare parte ale oraşelor importante din Europa şi doresc destinaţii noi.

Dan Anghelescu, director general al agenţiei ”La Piovra Turista”

300.000 de turişti străini aleg Bucureştiul ca destinaţie de city break.

×
Subiecte în articol: city break