Transalpina, drumul către nori

Am invatat la scoala ca tara noastra este una dintre cele mai frumoase, cu peisaje nemaiintalnite si bogatii variate. Incepusem sa ma indoiesc de toate lucrurile acestea in ultima vreme si parca nu mai imi venea sa spun, fara umbra de indoiala, cat de mandra ma face faptul ca sunt romanca. Asta pana cand am ajuns pe Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania, care serpuieste pe culmile muntilor pana la nori si uneori chiar dincolo de ei. Este uimitor cum in cateva minute iti poti schimba perceptia despre ce inseamna cu adevarat frumos.

Soseaua Transalpina traverseaza Muntii Parang si se intinde de la Novaci pana la Jina Saliste, insa partea cu adevarat incantatoare este de la Ranca pana la Obarsia Lotrului. Ai crede ca numai cu tehnologia de astazi se poate face un drum care taie crestele muntilor la peste 2.000 de metri altitudine pe o distanta de aproape 30 de kilometri. De aceea nu poti sa nu ramai mut de uimire cand afli ca Transalpina nu este doar cea mai inalta sosea din Carpati, ci si cea mai veche. Veche de 2.000 de ani. A fost construita de armatele romane in drum spre Sarmizegetusa si abia dupa anul 1930 a fost pavata cu piatra. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, nemtii au reabilitat intregul traseu, dupa care a fost, din nou, dat uitarii. Zeci de ani, doar cei care au iubit cu adevarat muntele, putini la numar, au mai stiut ca in Romania exista o sosea care duce spre locuri de o frumusete ireala. Abia anul trecut au inceput sa apara din nou povesti despre Transalpina si totodata au fost demarate si lucrarile de asfaltare a drumului. In present, 115 din cei 120 de kilometri cat masoara soseaua sunt deja asfaltati.

Prima parte a traseului care incepe din localitatea Novaci pare destul de obisnuita. Drumul serpuieste prin padurea de brazi, care, la un moment dat, incepe sa se rareasca. In scurt timp, copacii dispar cu totul, vaile incep sa devina mai adanci si mai abrupte, iar crestele muntilor, mai semete. Primul popas este statiunea Ranca, asezata pe pantele muntelui, la 1.650 de metri altitudine. De aici, salbaticia isi intra in drepturi, acompaniata doar de adierea vantului. Desi este proaspat asfaltat, drumul nu poate fi parcurs decat cu viteze foarte mici, din cauza curbelor foarte stranse si abrupte, dar si pentru ca, odata ajuns acolo, cu greu te mai poti concentra la altceva in afara de frumusetea salbatica a locului pe care nu te mai saturi sa o admiri. Dupa fiecare colt, privelistea este alta, dar peste tot, dominata de piscuri inalte, si fiecare varf asteapta parca sa iti spuna povestea lui, ca un martor neclintit al istoriei. Ai ramane acolo sa il asculti pe fiecare in parte si sa astepti sa te saturi de frumos, dar pe partea cealalta te asteapta alt traseu, cu peisaje la fel de incantatoare, cu alt drum care urca spre cer.

Dupa ce mai multe decenii Transalpina a fost un loc uitat, astazi atrage tot mai multi turisti. Este imbucurator sa reinviem o parte a istoriei noastre, un loc plin de poveste, care merita vizitat si protejat.