x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Tratamente din vremea romanilor, la Herculane

Tratamente din vremea romanilor, la Herculane

de Diana Scarlat    |    06 Noi 2018   •   20:10
Tratamente din vremea romanilor, la Herculane

La Băile Herculane, două dintre hotelurile care au rezistat chiar și în perioadele de declin ale stațiunii, Roman și Ferdinand, au în interior vestigii din perioada Imperiului Roman. Fiecare hotel și bază de tratament folosește câte o sursă de apătermală, iar proprietățile acestor ape nu sunt aceleași, de la o sursă la alta. Dar toate sunt folosite pentru aproximativ aceleași tipuri de tratamente. Principalul factor terapeutic îl constituie apele termale de mare adâncime, aduse la suprafață cu o compoziţie chimică variată apele fiind sulfuroase cu grad scăzut de radioactivitate. La acesta, se adaugă climatul mediteranean şi ionizarea negativă a aerului cu multiple efecte benefice asupra organismului: restabilirea parametrilor respiratori şi circulatori, creşterea rezistenţei organismului la efort şi stres, restabilirea stării de confort biologic. La Băile Herculane, pe lângă binecunoscuta cură externă există şi izvoare pentru cură internă, cum ar fi Izvorul Diana III, pentru tratarea unor afecţiuni ale aparatului digestiv. Apa Izvorului de ochi Argus tratează unele afecţiuni oculare incipiente. Acest izvor a făcut obiectul unui studiu încă din anul 1860 şi a fost realizat de Academia de Medicină din Franţa, prin intermediul doctorului în medicină J.M.Caillat.

×
Subiecte în articol: herculane