x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii „TRIO BRÂNCUȘI” ÎN CONCERT LA CARNAVALUL DE LA VENEȚIA 2014

„TRIO BRÂNCUȘI” ÎN CONCERT LA CARNAVALUL DE LA VENEȚIA 2014

de Magda Cristina Ursache    |    14 Feb 2014   •   08:52
  „TRIO BRÂNCUȘI” ÎN CONCERT LA CARNAVALUL DE LA VENEȚIA 2014

Sâmbătă, 15 februarie 2014, ora 19:00, la Ateneo Veneto din Veneția (Campo San Fantin 1897), Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în parteneriat cu VELA – Gruppo AVM și Ateneo Veneto, organizează în cadrul ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția concertul susținut de TRIO BRÂNCUȘI: Satenik KHOURDOIAN – vioară, Laura BURUIANĂ – violoncel și Mara DOBRESCO – pian.
Satenik KHOURDOIAN, violonista de origine armeniană, născută la Marseille, a urmat cursurile de vioară şi de muzică de cameră la Conservatorul din Paris la clasa lui Jean Ter Merguerian, Jean-Jacques Kantorow şi Alain Meunier. A avut ocazia să colaboreze cu artişti de renume mondial precum: Christian Ivaldi, le Trio Wanderer, Emmanuel Strosser, Pierre Amoyal, Vladimir Mendelssohn, Rudolph Koelman, Joseph Rissin, Myriam Fried, Ana Chumachenko, Zakhar Bron. Saténik Khourdoian este laureată a mai multor concursuri internaţionale de prestigiu precum "Révélation Classique de l'Adami 2009", Concours Long Thibaud et trois prix spéciaux, YCA la New York. A susţinut concerte pe scene importante din lume precum Concertgebouw d’Amsterdam, Jerusalem Music Center, Salle Pleyel, Salle Cortot, Salle Gaveau, Cité de la Musique à Paris,Theâtre du Chatelet,Radio France,Grand-Théâtre de Provence Wortham Center de Houston,Salle Puccini de Milan, Philharmonie d’Erevan.
Laura BURUIANĂ, violoncelistă născută la Bucureşti în 1980 a început studiul violoncelului la vârsta de 10 ani pregătindu-se la liceul de muzică „George Enescu” din Bucureşti cu profesorii Constantin Gheorghiu şi Dan Totan, iar între anii 1999 şi 2004 a studiat la Universitatea de Muzică Bucureşti cu profesorii Marin Cazacu şi Vasile Ţugui. Între anii 2004 şi 2007 a fost masterandă la Hochschule fur Musik Köln, clasa Prof. Frans Helmerson. După câştigarea premiului I la concursul internaţional Young Concert Artists din New York în anul 2003, cariera violoncelistei Laura Buruiană s-a bucurat de o recunoaştere pe plan mondial, muziciana fiind caracterizată drept o „veritabilă virtuoză, ale cărei sunete izvorâte din instrumentul său sunt pline de culori, de dramă” (New York Times). Artista „ar putea la fel de bine să fie şi o soprană. Ea îmbrăţişează violoncelul ca pe o extensie a propriului corp, personificând lirismul potrivit unui instrument ce este atât de apropiat vocii umane” (Washington Post). În acelaşi an, a câştigat şi premiul I la concursul internaţional Arturo Bonucci de la Roma, fiind definită ca „o artistă cu o intuiţie muzicală excepţională, dotată cu o tehnică desăvârşită...” (La Gazzetta del Mezzogiorno). A fost solistă a mai multor orchestre importante precum: Orchestra Simfonică din Bari (concertele de Şostakovici şi Dvorak), Orchestra de Cameră din Berlin la festivalul de la Rheingau (concertul de Ph. E. Bach), Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti (concertele de Şostakovici, Vieru şi Dvorak), Orchestrele Societăţii Radio România (concertele de Haydn, Bentoiu, Creţu şi variaţiunile Rococo de Ceaikovski), Filarmonica din Shanghai (concertul de Dvorak), Orchestra din Santander (concertul de Dvorak), Orchestra Simfonică din Ohio (Concertul de Saint-Saens), Orchestra Simfonică din Carolina de Nord (Variaţiunile Rococo de Ceaikovski). A colaborat cu diferiti dirijori, printre care: Oliver von Dohnányi, Gerhard Zimmermann, Lorenzo Muti, Chen Xiaochen, Song Kyu Ryu, Remus Georgescu, Dorel Paşcu. A fost invitată la mai multe festivaluri internaţionale importante cum ar fi: Festivalul „George Enescu (România, 2005, 2007, 2009 si 2011), Festivalul Due Mondi (Italia, 2002, 2003, 2005), Festivalul de la Rheingau (Germania, 2006), Festivalul Mostly Ceaikovski de la Pella (USA, 2004), Festivalul de la Usedom (Germania, 2002 şi 2003), Festivalul Young Euro Classic Berlin (Germania, 2004).
Mara DOBRESCO, pianista româncă stabilită de 10 ani în Franţa, este laureată a mai multor concursuri internaţionale precum Fondations Yamaha, Meyer, Tarazzi et Nadia et Lili Boulanger. A susținut recitaluri în Franţa, România, Spania, Italia, Germania, Austria Bulgaria,Rusia, Argentina, Australia, Japonia, SUA. În Franţa, a fost invtată să susţină recitaluri în săli prestigioase precum Théâtre Mogador, Cité de la Musique, Théâtre de Châtelet, Musée d’Orsay, Salle Cortot, Grand Théâtre de Provence, Festival d’Aix en Provence, Anniversaire Chopin au Tarmac de Châteauroux et Salle Pleyel, Festival de Nohant, Festival Chopin à l’Orangerie de Bagatelle, Festival « Piano en Saintonge », Musée Jacquemart-André, Festival “Classique au Vert”, Festival “Chartres en plein chant”, L’Embarcadère à Lyon, Musée Herbert à Grenoble, Musée d’Art Contemporain de Strasbourg. A urmat cursuri de măiestrie cu Martha Argerich, Dominique Merlet, Jean-Claude Pennetier et Pierre-Laurent Aimard. A urmat, de asemenea, cursurile conservatorului de muzică din Bucureşti şi a conservatorului din Paris la clasa de pian a lui Gérard Frémy.
Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român și face parte din programul oficial al Carnavalului de la Venezia 2014
(http://www.carnevale.venezia.it/theaters_detail.php?id=5228&date=2014-02-15).

Organizatori: Institutul Cultural Român și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția
În parteneriat cu: VELA – Gruppo AMA, Primăria Veneției și Ateneo Veneto

×
Subiecte în articol: venetia irccu veneţia