x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Truism de toamna

Truism de toamna

de Lucian Mandruta    |    05 Noi 2005   •   00:00

Nu-i nici o greseala in titlu: e un truism faptul ca toamna, cand lumea se apuca de munca, vacantele se ieftinesc. In plus, cum avionul a ajuns sa zboare aproape pe nasturi, poti ataca destinatiile cu soare permanent, daca asta e ideea ta de vacanta. Numai ca exista si riscuri. Acum cateva zile, o foarte buna amica m-a sunat din Mexic, dintr-o localitate celebra, sa-mi spuna ca a apucat doar doua ore de concediu, dupa care a trebuit sa fuga din hotel din cauza ca, dinspre mare, sosea si mai celebrul uragan Wilma. Amica mea a gasit pana la urma in regiunea Americii de Sud o alternativa, fara vant de 250 de kilometri pe ora si copaci trecand pe la urechea ta, prin aer.

Pe de alta parte, vacantele de toamna sunt din ce in ce mai la moda - poate si pentru ca ideea de alternativa a devenit tot mai cool. Sau pentru ca seful nu-ti da drumul o data cu el. Oricare ar fi motivul, companiile de turism vestice au inceput sa incurajeze fenomenul - cu oferte spectaculoase si destinatii rezervate alminteri celor mai bogati.

Pe de alta parte, vacanta de toamna e ideala cand vrei sa pretinzi ca esti un erou care isi rupe spinarea la firma toata vara. Toata smecheria e sa dispari discret prin octombrie si sa revii la inceput de noiembrie cu forte proaspete, care sa te tina exact o luna si jumatate pana la urmatoarea pauza majora, cea de Craciun. Vacanta pe bucatele are si marele avantaj ca iti da un orizont de asteptare cu mult mai bun decat orice promotie sau marire de salariu: nu mai astepti sa fii mai important, ci doar mai odihnit. Singura chestie e ca trebuie sa gasesti solutii alternative ca sa-ti poti permite vacanta.

Pe de alta parte, putine companii romanesti profita insa de tendinta asta a vacantelor in afara inghesuielii. In orice restaurant te-ai duce intr-o zona turistica, in timpul saptamanii, poti sa fii sigur ca ciorba e de duminica trecuta si preturile de asta-vara. Ideea de a-i atrage pe clienti cu oferte speciale intr-un moment cand nu ai business deloc pare sa fie rezervata fraierilor de jamaicani, de parca Poiana Brasov ar fi improprie vietii intre august si decembrie. Asa ca vacanta de toamna incepe si se termina invariabil pe aeroportul Otopeni. Unde s-a ajuns sa auzi in avion un anunt de tipul "ne scuzati, mai stam un sfert de ora pe pista, pentru ca e blocat accesul spre terminal". Blocat de la autocarele cu cei debarcati din ultimele zece avioane de seara...

Se spune ca cea mai mare durere a economiei romanesti e productivitatea muncii. Ar putea vacanta de toamna sa ne ajute cu ceva in privinta asta? Greu de crezut - pentru ca nu problema oboselii ne opreste, ci aceea a vacantei zilnice, de cateva ore, pe care si-o iau destui lucratori, indiferent de sezon. Asta e si marea provocare a turismului: o oferta pentru colegii lui Dorel - baiatul acela care da cu tarnacopul in vreme ce ei se relaxeaza...

×
Subiecte în articol: meditaţie de călătorie