x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Turismul balnear din România e beteag, dar se tratează

0
Autor: Cristian Anton 04 Oct 2016 - 20:55
Turismul balnear din România e beteag, dar se tratează alpinetrail/Getty Images/iStockphoto Herculane city center with mountains in backgroud.
Vezi galeria foto

Turismul balnear este țintit cu precădere de anumite categorii sociale din România, iar toamna este sezonul său de vârf. În general, principalii clienţi ai hotelurilor din staţiunile balneare sunt familiile cu copii şi pensionarii. Familiile cu copii vin de obicei în plin sezon, vara, sau aleg sărbătorile de Paşte ori de iarnă, în timp ce pensionarii şi cei veniţi la tratament aleg primăvară şi toamna, deci perioada de extrasezon. Turismul balnear se bucură de aprecierea românilor, dar, cu mici excepţii, staţiunile considerate odinioară de referinţă în Europa zac acum în paragină.

Turismul balnear din România cunoaşte în ultimul timp o creştere a numărului familiilor cu copii şi a celor veniţi, în general, pentru prevenire şi relaxare, iar majoritatea turiştilor aleg proceduri. Acest turism nu se face în orice condiții, așa că turiştii trebuie să prezinte la recepție obligatoriu recomandarea de la medicul de familie/specialist şi cardul de sănătate activat.

Câteva din ofertele de toamnă ale hotelurilor

Hotelul Domogled de 3 stele din Băile Herculane, vine cu o ofertă „Săptămâna de refacere”, care a început pe 15 septembrie și ţine până pe 10 decembrie. Aceasta cuprinde 6 nopţi cazare cu mic dejun, 3 proceduri/zi, o consultaţie medicală la sosire. Tariful pentru ofertă este cu pornire de la 450 lei/persoană/sejur – loc în camera dublă. La rândul său, Hotel Dorna de trei stele, din Vatra Dornei, are oferta specială „Hai la băi” pe care o rulează din 1 octombrie până la 10 decembrie. Aici, veți avea 5 nopţi cazare cu pensiune completă, 2 proceduri/zi – electroterapie, 5 zile tratament, la preț de pornire de 750 lei/persoană/sejur – loc în camera dublă. La promoţii intră și Hotel Ciucaș de trei stele din Băile Tușnad. Pentru această locație, oferta este valabilă între 22 septembrie și 30 noiembrie. Serviciile oferite includ  6 nopţi cazare cu mic dejun meniu fix, 3 proceduri/zi, o consultaţie medicală la sosire, cu preț minim de 450 lei/persoană/sejur – loc în camera dublă. În schimb, hotel Alice, din Băile Olănești vă cazează 5 nopţi, cu pensiune completă meniu fix, 2 proceduri/zi (fără cură de ape), 5 zile tratament, cu începere de la 750 lei/persoană/sejur – loc în camera dublă.

Preţuri de referinţă

Hotel President de patru stele vine cu o ofertă în care vă adaugă și o zi gratuit în ofertă. Astfel că pentru 150 de euro veți primi 5 nopți de cazare în sistem de demipensiune. Check-in-ul se face duminica, iar la demipensiune aveți mic dejun (bufet suedez) + fișă cont 40 lei/zi. Tratamentul balnear ajunge la 10 euro/pers/3 proceduri.

Hotelul Parc din stațiunea Moneasa are un tarif de început de 60 de lei pe zi, iar la recepția hotelului se achită taxa de stațiune care este 5% din valoarea de cazare a primei nopți. Hotelul pune la dispoziție o serie de servicii, care ca durată de timp variază între 15 și 60 de minute și costă în funcție de complexitatea serviciului câteva zeci de lei. Dar există și alternativa unui tichet all inclusive: pentru 16,5 lei și timp de o oră puteți beneficia de oricare din serviciile balneo pe care hotelul le pune la dispoziție. Şi Hotel Someșul de două stele, din stațiunea Sângeorz Băi, vine cu o ofertă foarte atrăgătoare pentru cei care caută tratament. Astfel că, până la 15 octombrie, turiştii pot beneficia de 6 nopți cazare cu mic dejun meniu fix sau demipensiune meniu fix și tratament – 10 proceduri, pentru puțin peste 330 de lei. În cazul acestui hotel, dacă nu aveți bilet de trimitere, valoarea tratamentului este de 20 lei/zi/persoană.

Pachete informative

Iată şi cum arată cele mai comune pachete turistice, oferite în cele mai cunoscute staţiuni balneare. În Călimăneşti-Căciulata, o persoană trebuie să plătească 958 lei pentru şapte nopţi de cazare în cameră dublă la hotel de trei stele, masă inclusă în valoare de 57 lei pe zi, plus trei proceduri de tratament pe zi. În Covasna, pachetul costă în medie 1.730 lei pentru o persoană, cu şapte nopţi în cameră dublă la hotel de patru stele, masă inclusă în valoare de 70 lei pe zi, plus trei proceduri de tratament pe zi. La Vatra Dornei, pachetul costă 1.620 lei pentru o persoană, cu şapte nopţi în cameră dublă la hotel de trei stele, masa inclusă în valoare de 100 lei pe zi, plus două proceduri de tratament pe zi. În fine, la Sovata costă 1.190 lei pentru o persoană, cinci nopţi, cazare cu demipensiune la hotel de patru stele şi acces la centrul spa, pentru diverse tratamente.

E nevoie de investiţii uriaşe

Cândva adevărate comori, staţiunile balneare de la noi zac astăzi în nepăsare: cu foarte mici excepţii, cele mai multe nu dezvoltă proiecte mari şi nici nu se anunţă investitori. Pe niciun segment. Fie că vorbim de hoteluri, fie că ne referim la drumuri şi autostrăzi, care ar facilita atragerea unui număr mai mare de turişti, investiţiile încă spun „pas“, potrivit capital.ro. În cele mai dese cazuri. Acel miliard de euro de care vorbea anul trecut Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), necesar ca investiţie în aceste staţiuni, nu este deloc o exagerare, ci susţine ideea care s-a tot vehiculat în ultimii ani: „investiţi un miliard, câştigaţi de câteva ori mai mult“. „Este vorba de un efort investiţional uriaş pentru refacerea structurilor vechi, istorice, care nu înseamnă neapărat un hotel, înseamnă un cazino, locuri de agrement, alei de promenadă. Aşadar, este nevoie, pe de o parte, de restaurarea lucrurilor vechi, iar pe de altă parte de dotarea cu centre de spa şi wellness conform cerinţelor actuale“, a declarat Nicu Rădulescu. Potrivit lui, sunt necesare măsuri speciale acolo unde sunt izvoare, iar banii ar trebui să vină atât din sectorul privat, cât şi de la bugetul de stat.

1 mld. euro este suma care ar trebui investită în baza de tratament a staţiunilor balneoclimaterice

Cea mai veche şi celebră staţiune, în paragină

Oricum ar fi, dacă s-ar trage linie, Băile Herculane iese, fără excepţie, între cele mai sărace în investiţii. Paradoxal, staţiunea care altădată atrăgea cel mai mare număr de turişti, se poate lăuda astăzi doar cu două-trei hoteluri, insuficiente, însă, pentru potenţialul pe care îl are. În industria românească de turism, Herculane a fost întotdeauna comparată cu staţiunea Karlovy Vary (Cehia), care aduce anual încasări de sute de milioane de euro şi este considerată una dintre stelele balneare ale Europei.

Băile Herculane şi Karlovy Vary seamănă foarte mult, fiind singurele din Europa care au apă termală cu sulf coloidal şi se află la aproximativ aceeaşi altitudine, cu acelaşi decor natural, străjuite de versanţi abrupţi. În plus, şi arhitectura este asemănătoare, amândouă fiind dezvoltate în vremea Imperiului Austro-Ungar.

 

„La Băile Herculane totul a fost lăsat în paragină. Ne bazam pe această staţiune, acolo era baza, acolo puteau fi dezvoltate proiecte frumoase, erau clădiri spectaculoase. Și nu este un exemplu singular. Multe alte staţiuni au urgent nevoie de investiţii“, punctează Erik Szoboszlai, director de vânzări la un spa din Sovata. De altfel, investitorii complexului hotelier pe care îl reprezintă acesta au finalizat în 2014 o investiţie de şapte milioane de euro în transformarea hotelului Brădet într-un centru special de patru stele şi se pregătesc pentru noi proiecte, care vizează renovarea hotelului Făget de două stele şi construcţia unei piscine exterioare. „Lucrăm cu multe agenţii din ţară şi din străinătate. Anul trecut, am avut 43.000 turişti, din care 13.000 au fost străini. Cei mai mulţi vin la tratamente care, în cele mai dese cazuri, au preţuri la jumătate faţă de cele din Europa de Vest“, mai spune Erik Szoboszlai. Grupul pe care îl reprezintă se află printre cei mai mari prestatori de servicii balneare din Europa Centrală, cu un portofoliu de 56 de hoteluri în mai multe ţări. Iar între 2003 şi 2014, grupul a investit în România 21,4 milioane de euro.

Industrie de 350 milioane de euro

De departe însă, una dintre cele mai de succes afaceri se derulează la Băile Felix, la câţiva kilometri de Oradea, unde vârful îl reprezintă o investiţie de 30 de milioane de euro într-un complex balnear de 5 stele. De altfel, tocmai acesta este şi motivul principal pentru care mulţi turişti care mergeau în anii ’90 la tratamente în Ungaria, vin acum la Băile Felix. Complexul cuprinde 14 bazine, iar zona de agrement este, practic, un aqua parc din care o treime din bazine sunt construite în aer liber, iar două treimi acoperite. Totuşi, surse din piaţă spun că statul ar trebui să se implice activ pentru a schimba, într-un fel, imaginea celor peste 30 de staţiuni balneare din România, unde turiştii merg, în special, pentru tratamente. Un exemplu de staţiune abandonată este şi Lacul Sărat, cu un mare potenţial turistic. Aflată între două mari oraşe, Brăila şi Galaţi, staţiunea pare încremenită în timp, uitată acolo ca şi când proprietăţile curative recunoscute ale Lacului Sărat nu ar fi existat niciodată. Iar lista poate fi completată cu Rânca, Borsec şi Sărata Monteoru.

Potrivit datelor furnizate de agenţii şi hotelieri, cifra de afaceri realizată din turismul balnear a fost de circa 350 milioane de euro anul trecut, cu până la 20% mai mult decât în 2014.

Staţiunile balneo le-au întrecut pe cele de pe litoral

Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că, la sfârşitul primelor nouă luni din 2015, staţiunile balneare dispuneau de peste 6,772 milioane de locuri în structurile de primire turistică (10,73% din totalul naţional), aici fiind înregistrate mai mult de 3,012 milioane de înnoptări. „Cu un indice de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune de 44,5%, staţiunile balneare au fost pe primul loc după acest indicator, urmate de staţiunile din zona litoralului, exclusiv oraşul Constanţa (39,9%) şi de Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (31,3%)“, reiese din datele INS. Din totalul de înnoptări în staţiunile balneare, 5,1% (14.6076) au fost ale turiştilor străini, iar restul de 2,867 milioane ale turiştilor români. Majoritatea turiştilor români şi străini au ales cazarea în hoteluri, unde numărul de înnoptări a depăşit 2,668 milioane.

Investiţie mare la Baloteşti

Dar până când se vor alinia lucrurile în ţară, lângă Bucureşti, mai exact în Baloteşti, s-a lansat, pe 14 ianuarie, unul dintre cele mai mari centre europene de wellness şi relaxare bazat pe ape termale, dezvoltat pe o suprafaţă de 30.000 metri pătraţi şi o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. „Investiţia în acest proiect a început în 2013, situându-se în prima fază la 29,64 milioane de euro. Până la finalizare, investiţia totală în proiect se va ajunge la aproximativ 50 de milioane de euro“, spun reprezentanţii grupului, care au dezvoltat alte patru proiecte similare în Europa. Aceştia au subliniat că au ales Bucureştiul deoarece „beneficiază de o resursă naturală neexploatată până în prezent: apele termale“, proiectul urmând să aşeze capitala pe harta marilor oraşe europene. Complexul este împărţit în trei zone distincte: „The Palm“ (zona de relaxare), „Elysium“ (zona de răsfăţ) şi „Galaxy“, destinată familiei, iar preţurile sunt de câteva zeci de lei pe zi, pentru o persoană.

Băile Herculane se află în judeţul Caraş Severin, la 25 de kilometri de graniţa cu Serbia.  Este o staţiune milenară, menţionată în epoca romană sub denumirea „Ad aqua Herculi sacras ad Mediam”


 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Nuntă la Hollywood. Celebrul actor Sean Penn s-a căsătorit. Soția sa este mai tânără cu 32 de ani

Nuntă la Hollywood. Celebrul actor Sean Penn s-a căsătorit. Soția sa este mai tânără cu 32 de ani
Celebrul actor american Sean Penn s-a căsătorit cu actriţa australiană Leila George, într-o ceremonie oficiată prin videoconferinţă, transmite ABC.  "Am avut o nuntă COVID....

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla - minunile care s-au întâmplat cu ea, în timpul vieții

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla - minunile care s-au întâmplat cu ea, în timpul vieții
Pe data de 07 august, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Cuvioasei Teodora. Aceasta este prima româncă trecută în rândul sfinților. A fost fiica lui Ștefan Joldea, comandant de artilerie la Cetatea...

SUA transmite avertismente de călătorie. Care este recomandarea pentru România

SUA transmite avertismente de călătorie. Care este recomandarea pentru România
Departamentul de Stat şi Centrul de Control al Bolilor şi Prevenţie (CDC) din SUA transmite avertismente de călătorie față de mai multe state unde infecțiile cu COVID-19 sunt în creștere. Acestea...

Grădinile celebrului castel al regilor Angliei va fi deschis turiștilor

Grădinile celebrului castel al regilor Angliei va fi deschis turiștilor
Una dintre reşedinţele oficiale ale reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, îşi va deschide grădinile pentru public, prima dată în peste 40 de ani, transmite Reuters. Turiștii vor putea face un...

Palatului Regal din Șoseaua Kiseleff - detalii puțin știute

Palatului Regal din Șoseaua Kiseleff - detalii puțin știute
Deși se află pe unul dintre cele mai frumoase bulevarde ale Bucureștiului, ar trece, poate, neobservată, în plimbările noastre la Șosea, dacă nu i-am ști, dinainte, povestea... O poveste aproape la fel de...

Metodă rapidă de învățare a unei limbi străine... în vacanță

Metodă rapidă de învățare a unei limbi străine... în vacanță
Poate n-o să stai chiar la un hotel de 5 stele – o fi de 4, ori numai de 3 – dar cu siguranță felul în care vei consuma o astfel de vacanță merită punctajul maxim. Și asta pentru că vei beneficia de...

Biserici protejate din România. Trece-le pe lista de obiective de vizitat în vacanță

Biserici protejate din România. Trece-le pe lista de obiective de vizitat în vacanță
De fapt, dacă ar fi să luăm ca structură de rezistență arcul carpatic, urmându-l de o parte și de alta a semețelor lui vârfuri, nu trei cercuri concentrice ale credinței am afla, ci mult mai multe, din care...

Athos - sfaturi pentru pelerini

Athos - sfaturi pentru pelerini
Oricât am lărgi conceptul de turism religios, la Athos, călătorul nu mai e turist, ci pelerin. Cu avantajele și dezavantajele sale. Ortodoxia slujită la Athos, ca și cea repovestită în paginile...

Cascada Măgura a fost introdusă în circuitul turistic național

Cascada Măgura a fost introdusă în circuitul turistic național
Cascada Măgura a fost introdusă în circuitul turistic local și național de către Primăria comunei Moisei. Aceasta a fost descoperită recent în Munții Rodnei. "Primăria Moisei a dus la îndeplinire planul...

Târnava Mare, raiul bicicliștilor, în pandemie

Târnava Mare, raiul bicicliștilor, în pandemie
Galerie Foto Nevoia de a-și petrece concediul cât mai departe de locurile aglomerate i-a îndreptat pe mulți români către traseele pe care se parcurgeau, până anul acesta, cele mai pitorești concursuri de ciclism. O pistă de...

Noi destinații izolate pentru un concediu în siguranță

Noi destinații izolate pentru un concediu în siguranță
Galerie Foto Sănătatea turiștilor este cea care conferă acum confort, în vacanță, iar românii au ales, în prima parte a sezonului estival, zonele izolate din România, redescoperind destinații aproape uitate până la...

Grecia impune turiștilor taxă pentru servicii medicale

Grecia impune turiștilor taxă pentru servicii medicale
Turiștii care merg în Grecia vor plăti o suprataxă de 20 de euro pentru asistența medicală primită pe perioada vacanței în această țară. Este pentru prima oară când autoritățile impun această măsură,...

Doliu în presa românească. A murit un mare jurnalist de la TVR

Doliu în presa românească. A murit un mare jurnalist de la TVR
Doliu în presa românească. Sorin Burtea, unul dintre cei mai importanți și experimentați jurnaliști, a murit luni, la vârsta de 67 de ani. De-a lungul deceniilor, Burtea s-a făcut cunoscut pentru emisiunile...

Turismul din Spania se prăbușește. Cu 98% mai puțini străini au vizitat țara în iunie 2020

Turismul din Spania se prăbușește. Cu 98% mai puțini străini au vizitat țara în iunie 2020
Numărul turiștilor străini în Spania a scăzut cu 98% în luna iunie 2020, față de perioada similară din 2019, arată datele Institutul Naţional de Statistică (INE), citat de Reuters. 204.926 de...

Focar Covid-19 la TVR. Al șaptelea angajat, depistat pozitiv la noul coronavirus

Focar Covid-19 la TVR. Al șaptelea angajat, depistat pozitiv la noul coronavirus
Încă o persoană din Televiziunea Publică a fost depistată pozitiv la testul COVID-19, a anunțat Televiziunea Română Potrivit procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi Cabinetul Medical al...
Serviciul de email marketing furnizat de