x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Turismul la castele, intră în lumea magică a regilor și prințeselor

Turismul la castele, intră în lumea magică a regilor și prințeselor

de Oana Portase    |    08 Noi 2016   •   20:10
Turismul la castele, intră în lumea magică a regilor și prințeselor

Înainte să cucerim castelele din Franța sau Anglia, ar trebui să cercetăm în amănunt oferta bogată de castele din țara noastră. Vacanțele la munte sau la mare încep să nu mai fie singurele atracții pentru turiștii români, aceștia căutând tot mai multe locuri unice și experiențe inedite. Străinii sunt cei care au dat tonul, pentru că și-au dorit să afle mai multe lucruri despre faimosul conte Dracula și despre experiențele unice la castelele unor mari domnitori sau conți. Românii au început și ei, mai timid, de ceva ani, să ceară astfel de vacanțe. Așa că oferta este una variată și accesibilă pentru multe buzunare. Visul de a locui la castel nu mai este unul imposibil, prețurile fiind asemănătoare cu cele de la hotelurile de patru stele. Proprietarii au simțit tendința turiștilor de a alege astfel de locuri, așa că tot mai multe castele și conace au fost renovate și aduse la standarde ridicate de comfort. “Au început și românii să caute astfel de locuri, însă majoritatea celor care se cazează la castele sunt turiști străini. Dar și românii cer, în ultima vreme, autenticitate și experiențe diferite.”, spune Traian Bădulescu, consultant în turism.

Transilvania, lumea castelelor

Zona Transilvaniei este cea mai căutată de turiști, mai ales de străinii care vin pe urmele lui Dracula. Chiar dacă aceste castele nu pot concura cu faimoasele și impozantele reședințe ale regilor din Franța, și cele de la noi au o înfățișare spectaculoasă și pot oferi o vacanță de neuitat. “În general este ceva special, este o atmosferă diferită și chiar dacă plătim mai mult pentru cazare, merită. Însă nu vorbim de prețuri de turism de lux, doar că poate fi ceva mai mult decât la un hotel de patru stele. Chiar se poartă castelele, în ultimii 10 ani au început să fie restaurate mai multe. Pe lângă castele aș sublinia și culele boierești din Oltenia, care au intrat în circuitul turismului rural. Atmosfera e diferită, pentru că astfel de locuri ies din standardele unui hotel.”, mai spune consultantul în turism.

Castelul Haller Ogra

La doar 17 kilometri de Târgu Mureș, în localitatea Ogra, putem înnopta la faimosul Castel Haller Ogra, care are o categorie de 4 stele. Este un castel construit între secolele XVII-XIX în stil post-baroc și a aparținut familiei Haller. După naționalizarea din 1949 castelul a fost folosit pe post de școală, sfat popular și internat. În cele din urmă a fost retrocedat familiei Haller, care mai apoi l-a vândut. Din 2011 a fost introdus în circuitul turistic, oferind 15 spații de cazare în camere duble, single sau apartamente. În camere predomină arcadele și mobilierul de lemn, cu sculpturi și elemente decorative regale. Castelul dispune și de restaurant, cramă și sală de conferințe.

Relaxare de toamnă la castel

La Haller Ogra veți fi răsfățați în această toamnă la fel ca regii și reginele. Pentru un weekend relaxant puteți plăti 530 de lei/persoană pentru trei nopți de cazare, mic dejun, o cină festivă, masaj în fiecare zi și acces gratuit la bazin, jacuzzi și saună.

Castelul Daniel Tălișoara

Mergem acum în județul Covasna unde ne putem caza la Castelul Daniel Tălișoara. Este un castel construit în anul 1.600 de către Daniel Mihaly, un căpitan adjunct al ținutului Trei Scaune și un apropiat al principelui Gabor Bethlen. În anul 2009, castelul a fost cumpărat de o familie de unguri din zonă și restaurat astfel încât să i se păstreze autenticitatea. La restaurare, meșterii au găsit pe pereți picturi murale care spuneau povestea baronului. Mobilierul din castel a fost făcut din lemnul folosit la ridicarea reședinței. Castelul oferă 8 spații de cazare în stil medieval din care nu lispesc paturile cu baldachin și perdelele de catifea. Fiecare cameră se remarcă printr-un design propriu și deosebit, turiștii pot dormi în camera secretă sau chiar în dormitorul contelui Daniel Mihaly.

Alte castele vânate de turiști din zona Transilvaniei sunt Castelul Templul Cavalerilor Vălişoara şi Castelul Prinţul Vânător & Dracula Turda.

Castelul Mikes, comoara din Transilvania

Tot în Covasna, pe domeniul Zabola, întâlnim un spectaculos castel în mijlocul unui peisaj care îți taie răsuflarea. Castelul Mikes își are originea încă din anii 1.500 și a aparținut contelui Mikes de Zabola. Comuniștii au confiscat și distrus mare parte din moșie, iar una ditre fiicele contelui a fost crescută de o vecină din sat, iar apoi la 16 ani a fugit în Asutria. După Revoluție, Katalina a revenit în țară și a reușit să recupereze castelul tatălui său. Împreună cu fiii săi, contele Alexander și contele Gregor, Katalina a restaurat spectaculoasa moșie și a introdus-o în circuitul turistic. Castelul are 9 spații de cazare, fiecare cameră având un aer medieval și un design unic. Castelul este împrejmuit de 500 de hectare cu pajiști și păduri. Turiștii se pot bucura la Castelul Mikes de bucate preparate tradițional și servite la șemineu.

Castelul bântuit de fantome

În satul Chimindia din județul Hunedoara se află impozantul Castel al Lupilor. Reședința a fost ridicată în anul 1856 și a fost un castel medieval de care se leagă și legenda Marelui Lup Alb. Aici Marele Lup Alb ar fi unit sub comanda sa toți lupii din Dacia pentru a fi de ajutor strămoșilor daci în lupte. Se spune că fantomele războinicilor și ale lupilor încă mai bântuie zona. O echipă de cercetători din Italia susține că, în anul 2008, a reușit să surprindă pe Dealul Roșile aparițiile fantomatice ale lupilor și luptătorilor.

Castelul a fost restaurat cu mare atenție și oferă 13 spații de cazare, onorând astfel legenda Marelui Lup Alb, aniversarea acestuia fiind pe 13 noiembrie. Camerele ne introduc într-o lume de basm, iar restaurantul și-a păstrat atmosfera medievală.

Castelul Sturdza, frumusețea din Moldova

În zona Moldovei ne putem caza la Castelul Sturdza din Miclăușeni, județul Iași. Castelul Strudza a fost inițial un conac ridicat în 1752, dar astăzi este un adevărat castel în stil neogotic, construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturdza și soția sa. De-a lungul anilor, castelul a suferit incendii și degradări majore, dar a fost restaurat cu multă atenție la detalii. Spectaculosul castel oferă 31 de spații de cazare cu mobilă clasică și are și o grădină de vară de 30 de locuri. Castelul face parte din complexul Mănăstirii Miclăușeni care cuprinde și biserica Buna Vestire.

Cât costă să dormi la castel

Cazarea la castel nu este atât de scumpă cum și-ar închipui unii. Nu trebuie să vă așteptați nici la prețuri de pensiuni, pentru că până la urmă castelul este un loc inedit, ce oferă servicii speciale, iar gradul de comfort este ridicat. Castele din România la care ne putem caza au categorii de stele de la 3 la 5, iar prețurile pornesc de la 200 de lei pe noapte. Majoritatea castelelor oferă în preț și micul dejun sau au oferte speciale ce cuprind și acces la SPA sau drumeții tematice. Reședințele vechi de sute de ani și-au păstrat aerul medieval și decorul specific acelor vremuri, însă comfortul este sporit prin existența centrelor SPA, bazinelor, saunelor, sălilor de masaj sau de fitness. Cei care au un buget bine calculat, pot vâna ofertele castelelor sau pot sta pentru o perioadă mai scurtă. “Se poate și cu un buget redus, depinde ce înțelege fiecare prin buget redus. La o noapte de cazare se plătește între 60 și 100 de euro și ai eventual și un mic dejun, nimeni nu te obligă să cheltuiești mai mult. Nu este un buget foarte mare. Castelele sunt pentru un buget mediu. Se oferă plimbări prin zonă, cu caleașca, drumeții, depinde de amplasarea fiecărui castel. Străinii din start veneau cu ideea de a avea o experiență, nu doar să stea în loc, și românii au început să își dorească astfel de lucruri. Inclusiv pe turismul rural. Dacă străinii căutau pensiuni autentice, mai ales clădiri vechi, în urmă cu 20 de ani românii voiau vile cu termopane, nu conta că erau în mijlocul naturii, dar acum și aceștia caută locuri unice. Un castel are sute de ani de istorie în spate.”, explică Traian Bădulescu.  

De ce o vacanța la castel

Vacanța la castel ne oferă o perspectivă unică asupra istoriei noastre și putem intra astfel în contact cu lumea fabuloasă a regilor și conților. Nu ai cum într-o astfel de vacanță să nu te îmbogățești cu poveștile locului și cu tradițiile venite tocmai din Evul Mediu. Acest salt în istorie nu ne menajează de comfortul zilelor noastre și de posibilitatea de a ne bucura de peisaje pitorești, lipsite de agitația mediului urban. Castelele sunt cea mai bună alegere pentru familiile cu copii, care vor să le ofere celor mici și spații unice de joacă, dar și o lecție de istorie.

CAZARE LA CASTEL

Haller Ogra 180 – 370 de lei/noapte (mic dejun inclus)

Daniel Tălișoara – 80 – 110 euro/noapte (mic dejun inclus)

Castelul Prințul Vânător – 247 – 690 de lei/noapte (mic dejun inclus)

Castelul Mikes – 80 – 120 de euro/noapte

Castelul Lupilor – 225 – 391 de lei/noapte

 

×
Subiecte în articol: castel