Turnul din Pisa este recunoscut în întreaga lume pentru faptul că este înclinat, dar experții au dezvăluit că se îndreaptă. Grupul care monitorizează lucrările de restaurare a zis că monumentul este „stabil și se întreaptă ușor, ușor”, conform BBC.
Turnul medieval de 57 de metri s-a îndreptat cu 4 centimetri în ultimele două decenii după spusele echipei.
„Este de parcă a întinerit cu două veacuri” a spus profesorul Salvatore Settis. În 1990, obiectivul turistic a fost închis pentru prima oară în 800 de ani din cauza fricii că o să se prăbușească. La acel moment, turnul se înclina cu 4.5m față de axă.
Înclinația turnului este la fel de veche precum monumentul. Acesta s-a strâmbat la 5 ani după ce construcția a început, în 1173. Stratul de lut și nisip de sub turn este mai moale în Sud, așa că până s-a construit al treilea nivel, solul a mutat fundația.
Un seism cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter s-a produs luni, la ora locală 16:16, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului...
Un report în valoare de aproximativ 2,42 milioane euro, respectiv peste 11,48 milioane lei, se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce, la Noroc, este în joc un report cumulat de circa 2 milioane lei...
Lista candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare va fi finalizată în perioada 15 - 20 martie, a anunţat luni liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea.
Întrebat când va fi finalizată lista...
Procurorul general Augustin Lazăr a respins luni cererea depusă de Laura Codruţa Kovesi privind recuzarea şefului Secţiei de investigare a magistraţilor, Gheorghe Stan.
"Prin ordonanţa din data de 18 februarie...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că votul în cazul listei candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare a fost amânat.
"Suntem în analiză şi vom identifica obiective electorale la...
Un accident rutier a avut loc pe DN 39, la intrare in Mangalia. Potrivit primelor informații, un pieton a fost lovit de un autoturism. La fața locului intervine elicopterul SMURD.Ştire în curs de actualizare....
Un fost director FBI a afirmat că Donald Trump a respins un raport oferit serviciile secrete americane cu privire la ameninţarea pe care o prezintă Coreea de Nord, pentru că aşa i-a spus Vladimir...
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, în prezent, în 299 de localităţi din 21 de judeţe, cu un număr de 1.131 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), iar în alte două judeţe există doar...
Mausoleul lui Vladimir Lenin, liderul bolşevic şi fondatorul Uniunii Sovietice, şi-a închis luni porţile publicului pentru realizarea operaţiunilor de rutină de conservare a mumiei sale expuse în Piaţa Roşie di...
Un copil de 7 ani a fost accidentat luni, pe o trecere de pietoni din municipiul Deva, minorul fiind surprins de o maşină în timp ce traversa drumul pe o bicicletă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean...
Oficialităţi britanice au oferit o serie de lămuriri românilor din Marea Britanie, în cadrul a două sesiuni de informare şi discuţii organizate la Manchester şi Londra de ambasada britanică la Bucureşti cu...
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 26 martie iniţiativa legislativă a USR de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii...
Instituţia Prefectului - judeţul Constanţa a anunţat luni instituirea măsurilor de carantină pentru alte trei fonduri de vânătoare din sud-vestul judeţului, după ce Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru...
O clinică a fost închisă, iar altor trei li s-a suspendat activitatea şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei în urma controalelor făcute de Direcţia de Sănătate Publică...
Comisia Europeană a promis luni un răspuns "rapid şi adecvat" dacă Washingtonul îşi va pune în practică ameninţările de a introduce taxele vamale suplimentare pentru automobilele europene importate în SUA,...