x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unic pe plaiuri mioritice. Muzeul Pălăriilor de Paie

Unic pe plaiuri mioritice. Muzeul Pălăriilor de Paie

09 Dec 2016   •   16:09
Unic pe plaiuri mioritice. Muzeul Pălăriilor de Paie

Muzeul Pălăriilor de Paie se află în satul Crișeni, județul Harghita, pe valea pârâului Cușmed. Acesta prezintă arta și tehnica împletirii pălăriilor de paie și a altor obiecte decorative din paie.

Meșteșugul are o tradiție de peste 150 de ani. Muzeul se găsește într-o casă țărănească ce aparține fondatorului muzeului, Szocs Lajos.

Familia lui Lajos se ocupă de patru generații de confecționarea pălăriilor de paie, iar bărbatul a decis în 2001 să înființeze acest muzeu pentru a împărtăși frumusețea meșteșugului.

În muzeu se găsesc expuse peste 150 de modele de pălării de paie și alte obiecte decorative sau pentru uz casnic cum ar fi sacoșe, coșuri, tăvi sau decorațiuni pentru pomul de Crăciun.

În altă încăpere a muzeului, vizitatorul este familiarizat cu tehnica de realizare a pălăriilor și tot aici sunt prezentate diverse utilaje vechi și moderne folosite la confecționare. Principala atracție a muzeului este cea mai mare pălărie purtabilă din lume.

Pălăria are un diametru de doi metri și o greutate de 2,6 kilograme. La fabricarea ei s-au folosit 500 de metri de împletitură de paie și 1,5 kilograme de ață. Vizitatorii au voie să probeze uriașa pălărie. În fiecare an, la Muzeul Pălăriilor de Paie se organizează tabere de împletit paie.

×
Subiecte în articol: Muzeul Pălăriilor de Paie muzeu muzee