x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanţă pitorească la Graz

Vacanţă pitorească la Graz

de Simona Chiriac    |    04 Iun 2009   •   00:00

Vara asta, itinerariul de vacanţă trebuie să cuprindă şi oraşul Graz. Şi asta pentru că veţi avea parte de surprize foarte plăcute. Capitala Stiriei a fost declarată de Ministerul Sănătăţii capitala austriacă a savorilor de tot felul. Aici veţi găsi mereu preparate proaspete, obţinute din ingrediente naturale.



Dar în afară de specialităţile culinare ale locului (trebuie să încercaţi totuşi puiul prăjit servit cu salată din sâmburi de dovleac, găluştele cu mac sau ştrudelele), o vizită în oraşul Graz este mereu încărcată de pitoresc.

Centrul oraşului este cel mai bine conservat dintre toate centrele vechi ale altor burguri din Europa Centrală. Case medievale, castele, universităţi, hanuri, străduţe vechi, pieţe ţărănăşeti cu tot felul de bunătăţi... Şi în afara porţilor oraşului veţi avea parte de surprize. La Puch bei Weiz, acolo unde este "Casa mărului", veţi putea afla totul despre recoltarea, transportul şi tradiţiile care au în centru fructul specific regiunii. Şi tot aici se pregăteşte cel mai bun şnaps de mere din lume ­ numit "Abakus", produs după o reţetă veche de secole, într-un adevărat "ritual", "practicat" de 23 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine călugăreşti. În fiecare an se umplu doar 1.444 de sticle şi poate din acest motiv preţul unei sticle poate ajunge la 104,44 euro. Dar merită fiecare bănuţ! Muntele Graz este locul potrivit pentru drumeţii, mountainbike, explorări (peşterile de aici sunt fabuloase) sau tururi pe bicicletă. Amatorii de golf au parte şi ei de câteva terenuri foarte bine amenajate, la Thal, Andritz sau Murholf.

×
Subiecte în articol: info travel