x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vitrina cu călătorii

Vitrina cu călătorii

de Tudor Cires    |    12 Apr 2010   •   00:00

Primul Târg International de Turism al ANAT, Holiday Market, s-a încheiat. Cu cei peste 18.000 de vizitatori şi cele 108 companii expozante, cu evenimentele organizate şi  programele lansate, manifestarea s-a dovedit un succes. Tot un succes se anunţă Târgul de Turism al Transilvaniei, "Touristica", încheiat, ieri, la Cluj-Napoca şi unde vizitatorii au putut beneficia de discounturile de până la 30% din cadrul Programului special "Înscrieri Timpurii", program care a fost prelungit de către ANAT, în colaborare cu agenţii de turism şi hotelierii din România, până la 15 şi chiar până la 30 aprilie.  

ANAT îşi continuă calendarul de primavară  cu "Shop-ul de Vacanţă" - târg de turism şi agrement care va avea loc în perioada 16-18 aprilie, la Timişoara, şi cu prima ediţie a "Târgului Vacanţelor" din 23-25 aprilie, care va putea fi vizitat la Pavilionul Expoziţional Constanţa. Cele două târguri vor fi urmate, între 14-16 mai, de a cincea ediţie a "Salonului de Vacanţe" de la Timişoara.

×
Subiecte în articol: info travel