x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Acatistul Sfântului Andrei. De ce este bine să-l citeşti

Acatistul Sfântului Andrei. De ce este bine să-l citeşti

30 Noi 2018   •   00:38
Acatistul Sfântului Andrei. De ce este bine să-l citeşti

În fiecare an, la 30 noiembrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei. În această zi, este bine să citeşţi Acatistul Sfântului Andrei.

Se spune că această rugăciune puternică alungă relele şi te ajută să ai spor în casă. Dacă îl vei rosti cu credinţă te va proteja de necazuri şi îţi va apară casă de primejdii.

Acatistul Sfântului Andrei. Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, glasul al 4-lea.

Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Acatistul Sfântului Andrei. Condacul 1

Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşîi, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru această îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Icosul 1

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăteste-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru ţine, propovaduitorul lui Hristos Andrei, că, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa:

...............

Citește mai departe AICI

×