x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Agonia prelungită a Hanului Solacolu

Agonia prelungită a Hanului Solacolu

de Simina Stan    |    22 Mai 2008   •   00:00

Bucureştii de altădată, mahalalele aveau fiecare “năravurile şi moravurile lor”, iar strada bucureşteană, totdeauna plină de lume ce se plimba buluc, “era o instituţie unde circulă ideile şi se propagă sentimentele”, cum obişnuia să spună Demetriu I. Dobrescu, primar al Ca­pitalei în perioada interbelică.

Una dintre caracteristicile marcante ale unui oraş sînt monumentele sale, întrucît reprezintă trecutul, prezentul, patrimoniul, cuvinte ce se dovedesc fără valoare pe piaţa imobiliară din Bucureşti.


Bucureştii de altădată, mahalalele aveau fiecare “năravurile şi moravurile lor”, iar strada bucureşteană, totdeauna plină de lume ce se plimba buluc, “era o instituţie unde circulă ideile şi se propagă sentimentele”, cum obişnuia să spună Demetriu I. Dobrescu, primar al Ca­pitalei în perioada interbelică.

Calea Moşilor

A fost una dintre principalele artere ale Capitalei încă din secolul al XVIII-lea. Forfota era neîntreruptă, printre trăsuri şi tramvaie negustorii îşi strigau marfa şi pofteau clienţi în prăvălii, strada era un furnicar de oameni, mai ales vara, cînd era bîlciul Moşilor. Este suficient să priveşti cu atenţie şi observi că fiecare casă era un magazin, în care clienţii erau poftiţi, întrucît “privitul e pe gratis”, unde, din cauza concurenţei, nu existau preţuri fixe şi totul era negociabil, “unde fiecare bărbat era un negustor, iar fiecare femeie o vînzătoare sau o patroană”.

Pe Calea Moşilor, comerţul s-a dezvoltat începînd din secolul al XIX-lea. O demonstrează şi numărul mare hanuri pe care le găsim în zonă în această perioadă: Hanul Hillel, Hanul Nou, Hanul Mănăstirii Cernica, Hanul lui Răducanu Tărca, Hanul Piteşteanului, Hanul Cazotti, Hanul Niculescu sau Hanul Atena sînt numai cîteva exemple.

Astăzi, comerţul în această zonă este aproape inexistent, iar traficul depăşeşte cu mult capacitatea de tranzit a acestei străzi. Absenţa spaţiilor publice urbane, care susţin şi înlesnesc contactele sociale, este vizibil resimţită la fel şi sentimentul unei comunităţi închegate.

Hanul Solacolu

Pe Calea Moşilor sau Podul Tîrgului de Afară, cum s-a numit multă vreme această stradă, în mahalaua Mîntuleasa, casa de la numărul 134 este un exemplu de arhitectură bucureşteană autentică ce datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Hanul Solacolu este într-o stare avansată de degradare, există ca formă şi păstrează multe elemente caracteris­tice, dar a fost complet abandonat. Tencuiala faţadelor prăbuşită, zidurile crăpate, şirul celor douăzeci de ferestre de la etaj rămase demult fără geamuri, scările din lemn dezmembrate, acoperite de mormane de gunoaie, fără gaze, fără canalizare şi apă curentă.

Acestea sînt doar cîteva din argumentele ce ne determină să întrebăm de ce mai este protejată de legea monumentelor? Oare starea actuală a clădirii nu anulează valoarea de resursă culturală?

În acest caz nu, întrucît, deşi a fost afectată autenticitatea şi au fost reduse posibilităţile de refacere a unităţii potenţiale, clădirea are o certă valoare de resursă culturală capabilă să ilustreze prin specificul construcţiei, auten­ticitate şi vechime, chiar şi în această stare precară o tipologie a cărui valoare istorică, identitară şi arhitecturală este de necontestat.

Hanul Solacolu prezintă influenţe ce aparţin stilului “eclectic timpuriu”. Planurile originale s-au păstrat la Arhivele Naţionale, fondul Primăriei Municipiului Bucureşti, Serviciul tehnic, anul 1859, dosar 98, file 234-235. Din cererea de construcţie scrisă în limba română cu litere chirilice aflăm că fraţii Solacolu doresc supraînălţarea prăvăliilor, ceea ce însemna o amplificare a funcţiunilor clădirii existente. În cererea din anul 1859 aceştia doreau “să ridice un cat deasupra prăvăliilor în fiinţă, cu această ocazie schimbînd şi tocurile uşilor şi ferestrelor construcţiei ce o au cu faţa la Strada Moşilor”. Clădirea urma să aibă pivniţe, prăvălii la parter şi patru apartamente la etaj.

Faţada principală are la parter 16, iar la etaj 20 de ferestre. Elementele decorative sînt simple, parterul şi etajul nu sînt tratate diferit, forma ferestrelor este asemănătoare, doar detaliile ferestrelor îndulcesc sobrietatea faţadei. Intrarea nu se făcea dinspre stradă, ci se intra prin două coridoare boltite/ganguri care dădeau în curtea interioară şi de acolo se urca la etaj. În curtea interioară, clădirea se continua cu aripi plasate pe ambele laturi.

Fabrică de paste

Atît din Anuarul Göbl al Bucureştiului din 1900, cît şi din fotografiile de epo­că aflăm că la numărul 144 (actual 134), patru dintre prăvălii se ocupau cu “bunul şic bucureştean”, fiind atelierele de croitorie pentru bărbaţi ale lui Alterson Peretz, E. Covaci, A. Critz şi al mo­dis­tei A. Po­pescu. Tot din Anuarul Göbl al Bu­cu­reştiului aflăm că printre fabricile de paste făinoase ale fraţilor Assan, a lui I. Machedon de la Moara Ciurel, a lui Theodor Lambru Rovaciu din Strada Covaci şi a lui Carol Schlosser din Ca­lea Plevnei se număra şi cea a fraţilor Solacolu din Calea Moşilor numărul 144.

Istoricul clådirii

Construcţia a fost afectată de un incendiu în timpul celui de-al doilea război mondial, dar şi-a păstrat caracte­rul de locuinţă până spre sfârşitul anilor ’80, cînd a fost în pericol de demolare. Din 1990 a fost locuită de mai multe fa­milii repartizate sau nu de fostul ICRAL. În 1997, aflată încă în proprietatea Pri­măriei Generale, a fost introdusă în Pla­nul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric, însă nimic concret nu s-a întîmplat. Monumentele aflate în proprietatea Primăriei nu be­neficiază de finanţare de la bugetul de stat, astfel Ministerul Culturii şi Cultelor nu a putut aloca fonduri pentru în­ceperea unor lucrări de conservare.

Clădirea Hanului Solacolu a fost retrocedată în aprilie 2003, iar chiriaşii au fost evacuaţi în noiembrie 2007. Atunci s-a vorbit mult despre un proiect de restaurare şi reabilitare, care viza “conservarea arhitecturii clasice şi consolidarea clădirii, iar, conform specialiştilor, ar putea viza utilizarea rezidenţială şi integrarea în programul de turism cultural. Costul lucrărilor fiind estimat la suma de 1,5 milioane de euro”. De atunci, nici măcar dezinsecţia, deratizarea incintei şi colectarea gunoiului aruncat acolo nu s-au realizat, lucru posibil probabil cu ajutorul unor amenzi din partea Primăriei.

Orice fel de intervenţii şi investiţii sînt dificile, pentru că este o zonă protejată, dar are un potenţial deosebit de dezvoltare datorită localizării centrale reprezentînd o responsabilitate, dar în acelaşi timp o provocare.

×
Subiecte în articol: hanul clădiri de patrimoniu solacolu