Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oscar Niemeyer, părintele celui mai modern oraş din lume
Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho este un arhitect
brazilian, considerat ca unul dintre cele mai importante nume în
arhitectura modernă. Clădirile construite de el, în majoritate
sprijinite pe piloni, sunt spaţioase, combinând volumele cu spaţiile
goale, un adevărat “sculptor de monumente”, iar cel mai mare proiect al
său, planul oraşului Brasilia, face parte din ceea ce se cheamă
Patrimoniul Mondial al UNESCO.
Oscar Niemeyer, părintele celui mai modern oraş din lume
Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho este un arhitect brazilian, considerat ca unul dintre cele mai importante nume în arhitectura modernă. Clădirile construite de el, în majoritate sprijinite pe piloni, sunt spaţioase, combinând volumele cu spaţiile goale, un adevărat “sculptor de monumente”, iar cel mai mare proiect al său, planul oraşului Brasilia, face parte din ceea ce se cheamă Patrimoniul Mondial al UNESCO.
ÎNCEPUTURILE AFIRMĂRII
Născut la 13 decembrie 1907 în Rio de Janeiro, într-o familie de evrei, îşi termină studiile medii la 21 de ani şi se însoară în acelaşi an cu Annita Baldo, emigrantă italiancă.
Intră la Escola de Belas Artes, pe care o absolveşte în 1934. Se alătură arhitectului Lucio Costa, împreună cu care în 1936 primeşte comanda pentru construcţia Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii Publice (la acest proiect este consultant un alt titan al arhitecturii mondiale, Le Corbusier).
Această clădire reprezintă primul zgârie-nori modernist din lume sponsorizat integral de stat. Clădirea este gata în 1943. În 1939, Niemeyer, împreună cu Lucio Costa, proiectează Pavilionul Braziliei de la Expoziţia Mondială de la New York, pentru care primeşte drept premiu de la primarul LaGuardia cheile oraşului. Deja începuse să se vorbească în lume despre un nou stil arhitectural cu specific brazilian, despre o adevărată şcoală, ai cărei exponenţi erau Oscar Niemeyer, Lucio Costa, Carlos Leao, Affonso Ready etc.
PERIOADA DE GRAŢIE
În 1940, primarul oraşului Belo Horizonte (capitala statului Minas Gerais), Juscelino Kubitschek, îi oferă lui Niemeyer posibilitatea de a proiecta suburbia Pampulha, un întreg cartier. Complexul cuprindea, pe lângă locuinţe, un cazino, o sală de dans cu restaurant, un club de yaht, un club de golf, o biserică şi un hotel (rămas neconstruit).
Totul va fi gata în 1943, numai că autorităţile bisericeşti nu vor fi de acord cu Biserica Sfântului Francisc de Assisi, datorită formelor neconformiste ale clădirii şi picturilor interioare, până în anul 1959.
În 1947 este cooptat în colectivul pentru construirea sediului ONU de la New York, care sediu se va construi având la bază proiectul elaborat de Niemeyer împreună cu Le Corbusier. În 1955-1956 proiectează şi realizează Muzeul de Artă Modernă din Caracas, care precede ca stil direcţia pe care o va adopta la proiectarea Brasiliei.
RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ
Ajuns preşedinte, Kubitschek îi încredinţează lui Niemeyer construcţia noii capitale, Brasilia. Acesta îşi ia ca secundant pe Lucio Costa. În timp ce Niemeyer proiectează principalele clădiri, Costa se va ocupa cu sistematizarea noului oraş.
Brasilia, un oraş modern, fără cartiere separate social, va fi proiectat şi construit numai în patru ani, între 1957 şi 1961. În 1963 devine membru de onoare al Institutului American al Arhitecţilor şi în acelaşi an primeşte din partea URSS Premiul Lenin pentru pace. În timpul dictaturii militare, pînă în 1985, se mută la Paris.
O VIAŢĂ DE FILM
Viaţa acestui mare arhitect, supranumit şi “sculptorul clădirilor”, este, cu adevărat, una de film. De altfel, perioada legată de proiectul “Brasilia” a şi fost ecranizată într-o peliculă franceză (“L’homme de Rio”, 1964) avându-l drept protagonist pe Jean Paul Belmondo.
Oscar Niemeyer a imaginat şi construit obiecte arhitecturale spaţioase şi vizibile, combinând magistral volumele cu spaţiile goale înălţate pe piloni de beton armat. Contribuţia sa la dezvoltarea şi modernizarea peisajului urban este de necontestat, iar pentru asumarea totală a acestei realităţi nu mai avem nevoie de încă o sută de ani. Niemeyer a refuzat destinul tragic de tip Gaudi, trăindu-şi pe deplin valoarea şi celebritatea.
