x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Arhitectura ecologica

Arhitectura ecologica

23 Iun 2005   •   00:00
Arhitectura ecologica

ARGUMENT: Arhitectura este arta obiectului construit, dar, pe langa aceasta functie bine definita, nu trebuie uitat nici o clipa ca, totodata, arhitectura are rolul de custode al mediului inconjurator

Fiinta umana nu-si poate delimita existenta si actiunile de mediu natural si nu trebuie sa uite ca Universul este un ansamblu de interactiuni din care omul face parte si nu poate fi disociat. Din pacate, omul modern a fost din ce in ce mai putin constient de relatia sa profunda cu Mama Natura, iar aceasta inconstienta nu a ramas fara urmari. Un contemporan afirma plastic in prefata unei carti: "Daca Pamantul ar fi o fiinta umana, internata intr-un spital, prognozele nu ar fi pozitive si pacientul ar fi incadrat probabil pe o lista cronica" (John Elkington - Cartea Casei Naturale).

Intr-adevar, starea de sanatate a planetei este precara si azi, intreaga lume se ingrijoreaza cu privire la criza cu care se confrunta mediul inconjura tor. Ar fi imatur din partea noastra sa consideram ca starea de sanatate a mediului nu va avea consecinte ce se vor rasfrange asupra fieca ruia dintre noi. Constientizarea posibilelor efecte dramatice ale acestei situatii a trezit insa o serie de reactii ce-si propun gasirea de solutii in vederea depasirii momentului de criza.

In domeniul arhitecturii, se remarca un interes crescand pentru realizarea de bioconstructii, in studierea si proiectarea constructiilor bioclimatice, punandu-se mult accent pe moderna "Sustainable Architecture".

Peste tot in lume a inceput, in sfarsit, sa se recunoasca necesitatea trezirii unei constiinte ecologice si reintoarcerea la culturile spirituale stravechi, care, fara exceptie, cultivau o atitudine de profund respect fata de Mama Natura.

Arhitectul japonez Tadao Ando se refera, la un moment dat, la acest subiect, subliniind si el cat este de necesar sa reinvatam sa apreciem binecuvantarile pe care natura ni le aduce si sa invatam sa utilizam resursele, atent ghidati de exemplul ecosistemului planetar. Arhitecti din lumea intreaga experimenteaza azi designul unor cladiri ce utilizeaza materiale ecologice, ce se doresc mult mai putin poluante si cat mai independente din punct de vedere energetic, cautand solutii de exploatare a unor surse neconvent ionale de energie. Se dovedeste totodata concret ca umanitatea a ajuns la un nivel de dezvoltare a tehnologiei care sa-i permita crearea de noi conceptii in arta de a construi.

Este necesara azi o viziune holistica, bazata pe principiul ca fiecare element al vietii contine reflectat in el intregul si tinde catre o stare de armonie cu toate celelalte elemente, care sa permita obiectului construit o integrare cat mai armonioasa in mediul ambiant.

Sanatatea habitatului modern

Alaturi de problematica starii globale de sanatate a Pamantului, arhitectura ecologica si bioconstructiile atrag atentia asupra starii de sanatate particulare a habitatului modern.

In momentul de fata, se subliniaza tot mai des ca habitatul modern ridica nenumarate probleme legate de sanatatea publica. Din punct de vedere practic, aceste probleme sunt de trei categorii: amplasamentul, constructia propriu-zisa si relatia cu mediul inconjurator. In acest context, se analizeaza sursele de poluare legate de factori fizici, biologici, chimici, electromagnetici si radioelectrici. Totodata, demersul modern de construire a unui habitat mai sanatos aduce in atentia publicului problematica legata de emisiile caracteristice undelor, de forma si impactul lor asupra fiintei umane, aplicatii legate de impactul culorilor si sunetelor, efecte legate de radiatiile ionizante si de radiatiile comotelurice.

Din aceasta enumerare sumara reiese clar complexitatea analizei pe care arhitectul trebuie sa o efectueze pentru a-si putea fundamenta conceptul de bioconstructie. Chiar daca sinteza se concentreaza in jurul unui anumit aspect, este necesar sa se admita ca, datorita multitudinii de factori care concura, nu se poate avansa decat daca se abordeaza un punct de vedere sintetic.

Biocontructiile, constructii bioclimatice, ecodesign

Arhitectura ecologica se dezvolta si se ramifica in numeroase curente, dar esenta este aceeasi: relatia armonioasa a omului cu mediul inconjurator. Chiar daca fundamental ea pornes te de la dorinta de protejare si reabilitare a mediului inconjurator, mijloacele de expresie pot ajunge sa fie extrem de diferite. Existe curente in arhitectura ecologica sustinand ca salvarea planetei poate fi realizata numai printr-o modificare radicala a valorilor sociale, culturale si spirituale care sa conduca la reintoarcerea la modul de viata arhaic, specific comunitatilor simple, unde materialele si mana de lucru se obtineau local.

O alta directie considera ca dezastrul ecologic poate fi evitat doar daca vom reusi sa utiliza m tehnologia intr-o maniera adecvata, care sa ne permita sa rezolvam problemele legate de poluarea si utilizarea nejudicioasa a resurselor. Se considera ca stiinta si tehnologia isi vor continua cursul firesc de dezvoltare si cercetare, furnizand sisteme si concepte noi, care sa rezolve problemele actuale. Bineinteles, nici unul dintre aceste curente extreme de opinie nu poate fi precumpanitor. Intre aceste doua extreme intalnim diverse tendinte si sinteze.

Ecodesignul, de exemplu, imbina solutii si tehnologii traditionale, nepretentioase, asazisele low-tech, cu tehnologii avansate, hightech, in vederea obtinerii unor constructii caracterizate "de o atitudine prietenoasa" fata de mediul inconjurator. Literatura de specialitate abunda de termeni definiti ca: arhitectura verde, organica, naturala. Solutiile propuse sunt diverse: uneori, termenii de organic sau natural se pot referi doar la cladiri ale caror forme ori culori prezinta ecouri ale culorilor sau formelor intalnite in lumea naturala, ceea ce nu inseamna neapa rat protejarea mediului natural, ci cel mult o forma de integrare armonioasa intr-un univers vizual ce evoca naturalul.

In aceasta directie, Hans Luckhardt scria: "Toti cautam forme naturale: dificultatea consta in faptul ca formele nu trebuie sa imite natura (…), ci trebuie sa-i fie asemanatoare in spirit. Arhitectura nu trebuie sa imite natura, ci trebuie sa fie ea insasi natura (…). Cladirea trebuie sa fie astfel proiectata, incat sa creeze aceeasi unitate interna pe care pamantul, copacul si cerul o au".

Arhitectura bioclimatica este arhitectura care isi propune in mod constient combaterea degradarii mediului inconjurator. Bioconstructiile pornesc de la ideea de a construi intr-o maniera sanatoasa, evidentiindu-se faptul ca habitatul modern este departe de a conferi locuitorilor un mediu salubru de viata, indepartandu-se tot mai mult de functia sa de mediator eco-biologic in raportul omului cu natura. In concluzie, putem sublinia ca arhitectii, inginerii si urbanistii nu sunt responsabili de cresterea continua a numa rului de constructii si a suprafetelor zonelor urbanizate, dar sunt responsabili de ineficienta energetica a multora dintre ele, cat si de impactul global pe care aceste obiecte il au asupra mediului.

Se recomanda ca atat arhitectii, cat si investitorii, societatea contemporana in general, sa-si stabileasca un set de prioritati cu privire la abordarea obiectelor construite, care sa cuprinda obiective legate de eficienta energetica, alegerea unor materiale de constructii cu impact nevatamator asupra mediului, evitarea utilizarii materialelor de contructie care contin constituentI toxici, utilizarea de metode ecologice cu privire la consumul de apa, asigurarea longevitatii si flexibilitatii constructiilor, alegerea amplasamentelor de construit in locuri care sa nu presupuna defrisari sau distrugeri ale peisajului natural.

Arh. Alina Radu
RAM ART CONSTRUCT
Tel.: 0722-744.515
×
Subiecte în articol: natura arhitectura