x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Arta se poate aşeza confortabil şi într-o cafenea de elită

Arta se poate aşeza confortabil şi într-o cafenea de elită

de Adrian Parvu    |    29 Oct 2008   •   00:00

Spectacol decorativ la demisolul unei clădiri istorice
Mi-am propus să prezint cititorilor noştri această cafenea ieşeană din două motive. Cel dintâi este acela că, din punct de vedere decorativ, estetic şi funcţional ar putea servi drept model oricui îşi propune să investească într-un local de tip elitist. Cel de-al doilea motiv este unul de ordin sentimental. Mai explicit, am mai fost în această incintă în urmă cu vreo doi sau trei ani şi acum, revenind, am găsit o abordare nouă în ceea ce priveşte decorul. Iar această schimbare, de la bine la foarte bine (în opinia mea), ţine de ambiţia, mentalitatea şi, nu în ultimul rând, talentul tinerilor patroni care… sfinţesc locul.




ÎN DEALUL COPOULUI

Arte Café se află în plină zonă istorică şi culturală a capitalei Moldave, în Copou. O zonă plină de case memoriale, de muzee aparţinând istoriei noastre literare, în apropierea Universităţii şi a Teiului lui Eminescu. Ba mai mult, ea funcţionează la demisolul casei memoriale Mihail Kogălniceanu, în urma unei înţelegeri inteligente, care dă şansa unei legături peste generaţii între spiritualitatea de sorginte paşoptistă şi unionistă şi ideile revolute ale tinerilor ieşeni contemporani.

Acesta a fost şi crezul Valentinei Druţu, o artistă remarcabilă, care, împreună cu soţul său manageriază afacerea. Ea este şi autoarea decorului, în totalitatea sa şi până la cel mai mic detaliu. Lucrul la propria cafenea nu a fost pentru Valentina o încercare nouă sau inedită, artista având în portofoliu şi alte realizări spectaculoase atât la Iaşi, cât şi în Bucureşti.

Diferenţa majoră dintre amenajarea şi decorarea iniţială şi conceptul de azi ţine de expunerea permanentă a lucrărilor proprii, ele fiind elemente decorative valoroase şi, în acelaşi timp, piese oferite spre vânzare clienţilor interesaţi. Asta implică o anume dinamică a decorului şi o reaşezare permanentă a ofertei de satisfacţie estetică individuală, dar şi colectivă.

UN AMALGAM ELEGANT
Mobilierul aşezat în cafenea cred că poate fi definit drept un amalgam elegant. Fiecare obiect, funcţional ori pur decorativ, are o clară notă de individualitate înscrisă totuşi într-un concept unitar, rafinat. Achiziţionate în ţară, aduse ori comandate la firme din Europa, aceste obiecte au o istorie secretă, adeseori chiar fascinantă, o istorie care se simte atunci când le priveşti sau le atingi.

Aşa cum era şi de aşteptat, decorul impune o anumită categorie de clienţi, în majoritate intelectuali aplecaţi către conversaţia liniştită, către schimbul de idei, către controvesa civilizată şi constructivă. Este tipul de client stabil, constant, de-al casei, ceea ce dă siguranţă şi stabilitate afacerii. Dar şi o notă de intimitate, de comunicare secretă, de elită. De altfel, spaţiul a permis şi organizarea unui separeu discret, unde câteva persoane se pot retrage pentru o seară specială.

FĂRĂ FRIVOLITĂŢI
Remarcabil pentru această amenajre este efectul obţinut, adică o atmosferă lipsită de orice urmă de frivolitate, în general acceptată (dacă nu chiar cerută) în acest tip de local. Se simt nobleţea şi talentul artistului, respiraţia de idei luminoase, discreţia şi delicateţea creativă. Un spaţiu în care propria cenzură te impiedică să ridici vocea, să faci gesturi prea ample, să fii indiscret sau bădăran.

BINE COTATĂ
Valentina Druţă este un artist cu o cotă remarcabilă atât în ţară, cât şi dincolo de graniţe. Artista a organizat numeroase expoziţii personale sau de grup, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din Franţa, Italia, Spania, Germania, Olanda, Israel, Canada, SUA.

La Arte Café eşti invitat pentru “coffe & paintings”. Aici nu se poate mânca, dar se pot cere o băutură rafinată, câteva feluri de cafea, sucuri naturale. Aici vorba are greutatea gândului curat, muzica discretă te învăluie fără agresivitate, zâmbetul şi prietenia te primesc şi se aşază cu tine la masă. Cafeneaua în care te simţi atât de bine, încât un resort intim te îndeamnă să revii, iar şi iar, împreună cu câţiva oameni dragi, pentru o vorbă tihnită.

Cafeneaua are şi o terasă destul de consistentă, aşezată “cu spatele” la stradă, la fel de confortabil şi elegant mobilată ca şi interiorul. E un loc ideal pentru serile unei veri prea fierbinţi sau ale unei toamne întârziate, cu zile senine şi blânde. Mesele sunt rotunde, iar fotoliile de bună calitate, confortabile, cu spătar înalt, aproape impunătoare. Este una dintre opţiunile clienţilor mai tineri, poate mai exuberanţi şi mai zgomotoşi, veniţi în grupuri mai numeroase şi mai… colorate

×
Subiecte în articol: dialog constructiv