Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă propunem acum, în apropierea Sărbătorilor de iarnă, să ne oprim asupra unui subiect pe care în mod normal îl abordează numai specialiştii: lumina Soarelui. Este lumina care ţine în viaţă această planetă, care (probabil) a generat viaţa pe Pământ şi de care ne poate despărţi numai… moartea.
Multe dintre vietăţile de pe Terra sunt direct dependente de lumina solară. Plantele, într-o proporţie încă şi mai mare, sunt heliotrope, adică nu pot creşte fără a primi această lumină. Dar ce este la urma urmei lumina solară? Astăzi putem răspunde la această întrebare aproape fără greşeală, cercetările ultimelor decenii găsind răspuns şi la ultimele necunoscute. Lumina pe care o primim este spectrul radiaţiilor electromagnetice emise de Soare, steaua care ţine în echilibru şi guvernează sistemul nostru planetar.
CHESTIUNI FIZICE
Cel dintâi lucru care ne interesează în mod direct şi major este faptul că acest spectru ajunge pe Pământ după ce trece prin atmosferă (învelişul gazos protector al planetei), iar calitatea acestei atmosfere este direct proporţională cu calitatea luminii pe care o primim. Din punct de vedere cantitativ, de la Ecuator către cei doi poli lumină înseamnă perioada dintre ridicarea şi căderea Soarelui dincolo de linia orizontului.
La poli, radiaţia pătrunde pe timpul verii şi pe porţiunea de timp pe care obişnuim să o numim "noapte", iar pe timpul iernii nu pătrunde deloc. În plus, mişcarea straturilor succesive de nori, smogul, ceaţa şi alte fenomene mai mult sau mai puţin naturale pot influenţa cantitatea de lumină pe care o primim.
Lumina solară devine strălucitoare, orbitoare chiar, atunci când în calea radiaţiei nu stă nici un obstacol şi ea cade perpendicular. Fenomenul este asociat şi cu o cantitate de căldură considerabilă, capabilă să provoace evaporarea apei, uscarea plantelor, moartea.
MĂSURĂTORI
Lumina solară trebuie măsurată şi am învăţat să facem această operaţie cu mare precizie, aproape peste tot în lume. Aparatul cu care se măsoară lumina Soarelui se numeşte pyranometru sau pyrheliometru. Sistemele de măsurare sunt diferite, în funcţie de savanţii care le-au brevetat. Unii spun că lumina solară ar avea o eficacitate de 93 de lumini/watt a fluxului radiant, un flux care include raze infraroşii, raze vizibile şi raze ultraviolete. Alţii echivalează lumina solară cu 100.000 de candeli pe metru pătrat, la nivelul solului.
Indiferent cum am măsura-o, lumina solară este factorul esenţial în fenomenul de fotosinteză, face plantele să înflorească şi fructele să se coacă, deci ne hrăneşte… Iată de ce trebuie să ştim în orice moment, dar şi dinamic vorbind, câtă lumină cade pe o palmă de pământ, la o anumită latitudine, după ce a penetrat atmosfera terestră.
LA NOI ÎN CASĂ
Trecând la lucruri mai serioase şi mai apropiate de specificul suplimentului nostru, vom spune că designerii şi arhitecţii au căzut, în sfârşit, de acord asupra faptului că orice casă are nevoie de cât mai multă lumină solară (inclusiv căldură). Cel puţin în spaţiile destinate activităţilor diurne.
Tehnologiile moderne permit extinderea spaţiilor vitrate şi plasarea lor în cele mai bune poziţii faţă de parcursul Soarelui peste zi pe deasupra locuinţei. Sticla, care permite trecerea numai unei anumite părţi a spectrului radiant, sistemele impecabile de izolare, sistemele de încălzire performante, sistemele de aerisire corectă a spaţiilor interioare, materialele de construcţie uşoare şi rezistente sunt numai câteva dintre marile avantaje pe care le au constructorii de azi.
Casa modernă şi sănătoasă trebuie, în plus, să respecte principiile elementare şi obligatorii privind protecţia mediului, să diminueze consumurile şi să nu provoace reziduuri care pot afecta viaţa pe pământ.
CALITATEA LUMINII
Componentele spectrului solar cele mai importante pentru noi sunt ultravioletele, razele vizibile şi cele infraroşii. Ultravioletele de tip C sunt radiaţii de înaltă frecvenţă, germicide, din fericire oprite în cea mai mare parte de atmosfera terestră.
UV de tip B, de asemenea absorbite în mare măsură de atmosferă, sunt responsabile cu reacţiile fotochimice. În sfârşit, UV de tip A, de cea mai scăzută frecvenţă, nu au nici un fel de influenţă asupra DNA şi sunt utilizate în anumite terapii.
Spectrul vizibil, adică ceea ce obişnuim să numim "lumină", este cel care generează şi întreţine viaţa pe pământ, alături de spectrul infraroşu, care este "responsabil" cu căldura planetei. Atâta vreme cât Terra îşi păstrează orbita, viteza de deplasare în jurul Soarelui şi în jurul propriei axe, înclinarea pe axă nu avem de făcut altceva decât să nu distrugem atmosfera, care ne protejează, ecosistemul planetar şi compoziţia biosferei şi totul va fi bine…
Probabil că viaţa a fost posibilă pe planeta noastră în primul rând din cauza cantităţii de lumină solară pe care o primim. Terra se bucură, în medie, de 1.413 W/mp. Pentru comparaţie, cei mai apropiaţi vecini din spaţiu se bucură de 2.647 W/mp (Venus) şi numai 714 W/mp (Marte). Adică ori prea mult ori prea puţin pentru a putea susţine forme de viaţă, aşa cum le cunoaştem pe Pământ. Extremele Sistemului Solar sunt planeta Mercur (cea mai apropiată de Soare) cu 14.446 W/mp şi planeta Neptun (cea mai îndepărtată) cu numai 1,54 W/mp.
FĂRĂ EXCESE
Corpul uman, sub influenţa razelor ultraviolete de o anumită frecvenţă, sintetizează vitamina D. Dar lumina solară primită în exces şi timp prea îndelungat poate provoca neplăceri adeseori greu de surmontat, de la forme de cancer al pielii până la arsuri, inflamaţii şi alte efecte ce ţin de patologie.
