x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Bucataria, mai mult decat locul de servit masa

Bucataria, mai mult decat locul de servit masa

11 Mar 2005   •   00:00
INTERIOR

Componenta importanta a zonei de zi a locuintei, bucataria este subiectul unei uluitoare serii de idei, concepte si inovatii in materie de amenajare interioara. In continuare, va prezentam cateva repere practice in acest sens, urmand sa mai revenim asupra acestei probleme

Functiuni

Primul pas in amenajarea bucatariei este stabilirea functiunilor pe care aceasta le va indeplini si care depind in buna parte de componenta familiei, de modul de viata al acesteia si de dimensiunile locuintei. Cea dintai functiune este, desigur, aceea de loc pentru gatit, dar pe langa ea bucataria mai poate capata si altele: loc de depozitare a obiectelor necesare pregatirii si servirii mesei, loc de luat masa, loc de desfasurare a activitat ilor de intretinere, spalare, curatenie etc.

Tipuri de bucatarii

In baza acestor informatii, se va decide tipul de bucatarie cel mai potrivit familiei in cauza.
  • Nisa de gatit, cu o suprafata de 4-6 m², permite prepararea mancarii, o depozitare minimala si servirea mesei pentru doi. Este potrivita pentru persoane singure sau cupluri fara copii, ce prefera sa ia masa in oras si gatesc rar.
  • Bucataria simpla, de 8-10 m², care ofera un grad mai mare de confort si spatiu suficient pentru toate obiectele de depozitat, dar nu include si loc de servire a mesei, este cel mai uzitat tip de bucatarie, adaptabil nevoilor unei familii nu prea numeroase, a carei locuinta cuprinde un spatiu separat pentru luarea mesei.
  • Bucataria cu loc de servire a mesei, de minimum 12-14 m², asigura conditiile necesare prepararii si servirii mesei, depozitarii obiectelor si ustensilelor, precum si activitatilor de intretinere.

    PONT

    Ordinea tehnologica

    Fiecare activitate casnica desfasurata in bucatarie presupune o anumita ordine a operatiilor, ce trebuie cunoscuta si respectata pentru a usura munca gospodinei.
    Distingem astfel in bucatarie trei zone importante: zona focului, zona uda si zona de depozitare a alimentelor racite. Ordinea lor corecta este pentru dreptaci de la stanga la dreapta, pentru stangaci de la dreapta la stanga: frigider, spalator, masina de gatit. I
    ntre ele trebuie sa existe fronturi de lucru pentru diverse operatii: pe cel dintre frigider si spalator - scoaterea alimentelor de la racit si spalarea lor, pe cel dintre spalator si masina de gatit - prelucrarea alimentelor si pregatirea mancarii.

    SUGESTII ID
  • Plita AKM 434 NB Cu 4 ochiuri pe gaz, avand gratare individuale, comenzi frontale, aprindere electrica si supape de siguranta impotriva scurgerilor de gaz, aceasta plita din vitroceramica poate fi usor integrata chiar si in cea mai moderna bucatarie. Whirlpool, pret: 13.999.000 lei

  • Set
  • cinci cutite in suport cu un design deosebit, accesoriu indispensabil oricarei bucatarii. Otel inoxidabil. PIER IMPORT, pret recomandat: 4.999.000 lei

    BH2 X, o hota de inox, cu recirculare, avand capacitatea de absorbtie de 323 mc/h, filtru de grasimi din aluminiu, doua motoare, doua lampi si 3 trepte de viteza. Solutia cea mai buna pentru bucataria sau nisa de gatit a unei garsoniere. Arctic, pret: 3.500.000 lei

    SUGESTII ID
  • Storcator de citrice
  • > Putere consumata: 25 W > Eficienta ridicata datorita miscarii rotative stanga/dreapta a conului spiralat > Recipient gradat pentru colectarea sucului, detasabil, de capacitate 0.8L > Pornire/ oprire automata > Capac de protectie > Lacas pentru strangere a cablului de alimentare > Posibilitate de a regla concentratia de pulpa de fructe > Bosch. Pret orientativ: 1.000.000 lei TVA inclus

  • Solnite
  • pentru sare, piper, otel inoxidabil, MY HOUSE, pret recomandat: 915.000 lei/buc. Recipient de colectare a pulpei: 1,35L > Siguranta: se opreste automat daca clapa metalica este deschisa > Ejectare continua a pulpei in recipientul de colectare > Capac rotunjit > Filtrare imbunatatita care conduce pulpa direct in recipient > Palnie speciala pentru fructe mici > Usor de curatat > Presa ergonomica > Putere: 300 W > Moulinex - Frutti Pro > Pret recomandat: 2.770.000 lei

  • Storcator de citrice
  • > Putere consumata: 25 W > Eficienta ridicata datorita miscarii rotative stanga/dreapta a conului spiralat > Recipient gradat pentru colectarea sucului, detasabil, de capacitate 0.8L > Pornire/ oprire automata > Capac de protectie > Lacas pentru strangere a cablului de alimentare > Posibilitate de a regla concentratia de pulpa de fructe > Bosch. Pret orientativ: 1.000.000 lei TVA inclus
  • ×
    Subiecte în articol: bucataria pret