x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Casele viitorului - inspirate din epoca medievală. Cum scazi costul energiei cu 80%

Casele viitorului - inspirate din epoca medievală. Cum scazi costul energiei cu 80%

de Alina Iancu    |    23 Sep 2011   •   21:00
Casele viitorului - inspirate din epoca medievală. Cum scazi costul energiei cu 80%

Moda se schimba, dar la anumite intervale revine, ce-i drept, imbunatatita pe ici pe colo, si adaptata la vremurile noastre. Nu ma refer acum strict la haine si incaltaminte si, cand spun moda, ma gandesc la o abordare mai larga a conceptului. Cu toate ca nu putem vorbi despre o moda a locuintelor, am ales aceasta abordare din simplul fapt ca stilul de viata al celor despre care va voi vorbi m-a dus cu gandul la stramosii nostri si la adaposturile lor.

Mii de ani pesterile au fost locuintele ideale, locul in care oamenii se refugiau de animale sau de furia naturii. Nu existau atunci termeni precum capacitate de termoizolare, sisteme de generare a energiei din resurse regenerabile sau reducerea costurilor, dar se stia ca cel mai bun adapost este in pamant. Odata redescoperite calitatile pamantului, oamenii incep sa se intoarca la stilul de viata al medievalilor, dar il numesc futuristic.

Intr-un articol publicat in Wall Street Journal, Natalia Rachlin vorbea despre orasele de maine si despre necesitatea de a construi cu bugete mici si mentalitati ecologice. Pentru designeri si arhitecti cea mai la indemana solutie pentru a-i urma sfaturile au fost casele sub pamant.

Comparativ cu viata, intr-o casa obisnuita, traiul sub pamant ofera beneficiul unei temperaturi constante, confortabile, fara necesitatea de a instala termosistemele cu care suntem obisnuiti, straturi de materiale termoizolante sau fonoabsorbante. Datorita temperaturii stabile de la suprafata Pamantului, costurile de energie pentru casele construite in pamant scad cu pana la 80%, iar adaugarea unor panouri solare sau cu celule fotovoltaice inseamna eliminarea totala a acestor costuri.

Mai exista si avantajele evidente ale acestui tip de locuinta care este mult mai protejata in fata intemperiilor naturii si care nu necesita materiale de finisaj exterior. Pe de alta parte, casele construite total sau partial sub pamant pot fi afectate cu usurinta de inundatii, mai ales daca sistemul de hidroizolare nu a fost facut temeinic.

In New York exista una dintre cele mai mari case construite sub pamant. Fosta baza de rachete, cladirea a fost cumparata de compania 20th Cen­tury Castles pentru suma de 2,3 milioane de dolari. La suprafata este un hangar unde a fost amenajat un living cu semineu si pridvor. Accesul sub nivelul so­lului se face pe o scara. Ceea ce candva obisnuia sa fie centrul de control si de lansare a rachetelor s-a transformat intr-un spatiu de 700 de metri patrati dispusi pe doua nivele, in care sunt organizate trei dormitoare cu bai, un li­ving si bucatarie deschisa.

La fel de cunoscute sunt si proiectele concepute de Deca Arhitecture, KWK Promes, John Bodger sau Make Architects, nume cunoscute pentru designul unor case construite sub pamant.

×
Subiecte în articol: casa casa viitorului