x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Castelul şi Grădina Villandry

Castelul şi Grădina Villandry

de Cornelia Constantin    |    12 Dec 2009   •   00:00
Castelul şi Grădina Villandry
Sursa foto: Villandry/

Situat pe valea Loirei, ca atâtea alte castele, Villandry ocupă un loc special în inima celor pasionaţi de grădini. Castelul are o foarte reuşită grădină mixtă care poate reprezenta o sursă de inspiraţie pentru amenajarea grădinilor personale.



Pe domeniul Villandry găsiţi, pe lângă castelul cu acelaşi nume, o pădure şi un pavilion pentru oaspeţi, o grădină spaţioasă de apă, o grădină de legume, o grădină decorativă şi un labirint, precum şi un spaţiu în aer liber unde se susţin concerte - grădina muzicală. Chiar dacă s-a construit la 1536 şi s-a restaurat şi renovat succesiv, atât castelul, cât şi grădina păstrează trăsăturile clasice.

MOZAICURI... VII
Mai toate castelele franţuzeşti se pot mândri cu mozaicuri vegetale. Însă, majoritatea lor combină mozaicul cu plantele decorative. La Villandry, o suprafaţă însemnată este acoperită de grădina de legume. Practic, mozaicul este un foarte elaborat gard viu care se întreţine cu măiestrie, iar în spaţiul interior se plantează legume variate. Se păstrează simetria şi efectul decorativ pentru toamnă-iarnă prin plantarea de varză, atât decorativă, cât şi varietăţile clasice pentru bucătărie.

Tot în zona grădinii de legume se află şi straturile special amenajate pentru plante aromatice, care vara, mai ales, prezintă un interes deosebit.
Pe lângă tufele de trandafiri căţărători (sub formă de arcade cu susţinere) sau crescuţi pe picior, găsiţi în grădinile decorative plante anuale cu frunziş atractiv şi flori contrastante, arbuşti pitici.

×
Subiecte în articol: mereu verde