x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ce trebuie sa stiti despre ipoteca

Ce trebuie sa stiti despre ipoteca

22 Sep 2005   •   00:00
Ce trebuie sa stiti despre ipoteca
INVESTESTE INTELIGENT
In momentul in care contractati un credit ipotecar sau, in general, cand incheiati un contract de imprumut garantand returnarea acestuia cu ipotecarea propriului imobil - constructie sau teren - , ar fi util sa detineti un minimum de cunostinte si informatii referitoare la institutia ipotecii si a efectelor ipotecarii unui imobil.

Ipoteca conventionala (cand ia nastere din conventia partilor semnatare ale unui contract de ipoteca) poate fi incheiata doar de catre cel care are calitatea de proprietar actual al imobilului.

Contractul de ipoteca este un contract solemn, cu alte cuvinte, inscrisul trebuie in mod imperios autentificat la notarul public. In caz contrar, acesta va fi lovit de nulitate absoluta si nu va putea produce nici un efect.

Pentru ca un contract de ipoteca sa produca efecte si sa devina opozabil tertilor (adica si altor persoane decat semnatarele contractului) acesta trebuie inregistrat in evidentele teritoriale de publicitate imobiliara.

Cel care constituie in favoarea altuia o ipoteca asupra unui imobil este obligat sa-i predea acestuia din urma toate inscrisurile necesare pentru inscrierea acestui drept. Cu ocazia acestei inscrieri se va indica si suma ce urmeaza a se garanta prin ipoteca.

In conformitate cu Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificata (Legea cadastrului si publicitatii imobiliare) cererea de inscriere in cartea funciara a dreptului de ipoteca asupra unui imobil se va depune la birourile teritoriale ale oficiului de cadastru si publicitate imobiliara.

La aceleasi directii se va solicita si radierea ipotecii in cazul in care debitorul a platit valabil creanta.

In cazul in care, la termenele de plata convenite, debitorul nu achita creditorului imprumutul pentru care a garantat prin ipotecarea imobilului sau, garantia inscrisa in conformitate cu legea - in speta - ipoteca, ii confera acestuia dreptul de a vinde bunul afectat garantiei pentru a-si obtine plata obligatiei garantate.

LA CUMPARAREA UNUI IMOBIL

Cand doriti sa achizitionati un imobil (fie el teren sau constructie), este foarte important si absolut necesar ca pe langa verificarea altor aspecte tinand de starea fizica a imobilului, de vecinatati, de utilitati etc., sa verificati si situatia sarcinilor acestui imobil.

In acest sens, legea confera oricarei persoane interesate posibilitatea de a cerceta cartea funciara si celelalte evidente de publicitate imobiliara deoarece aceste registre sunt publice (exceptand cazul evidentelor care privesc siguranta nationala).

Astfel, la cerere, se vor elibera persoanelor interesate extrase de carte funciara, certificate de sarcini, planuri sau inscrisuri cu achitarea tarifelor legale. Certificatul de sarcini este radiografia partiala a situatiei unui imobil, este acel document care va indica daca imobilul pe care doriti sa-l cumparati este sau nu afectat de sarcini sau ipoteci.

O ipoteca inscrisa corespunzator legii in cartea funciara va fi clar evidentiata in certificatul de sarcini.

In cazul in care din certificatul de sarcini reiese ca imobilul pe care intentionati sa-l achizitionati este afectat de ipoteca sau alte sarcini (ex. servituti etc.), in cunostinta de cauza fiind, veti putea renunta la tranzactie sau veti putea renegocia cu vanzatorul pretul de vanzare, care in acest caz este firesc sa scada semnificativ.
×
Subiecte în articol: ipoteca imobil