x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cheltuieli notariale impuse la cumpărarea unei case

Cheltuieli notariale impuse la cumpărarea unei case

de Alina Iancu    |    06 Noi 2010   •   00:00
Cheltuieli notariale impuse la cumpărarea unei case
Sursa foto: www.loanrescueprograms.com/

Achiziţionarea unei locuinţe atrage după sine cheltuieli care cresc preţul cu câteva mii de euro. Cu cât locuinţa este mai scumpă, cu atât sumele pe care trebuie să le daţi vor fi mai mari.



Cele mai multe dintre aceste sume sunt achitate la notariat, însă de acolo sunt direcţionate mai departe către alte instituţii de stat. Taxele notariale cuprind patru tipuri de plăţi: impozitul aplicat preţului cunoscut ca impozit pe venit, tariful de carte funciară, onorariul notarial şi taxa pe valoarea adăugată (TVA). Una dintre acestea reprezintă onorariul notarului, în vreme ce restul sunt taxe datorate bugetului local, bugetului de stat sau Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Imediat ce a încasat toate sumele, notarul este obligat să le redistribuie către beneficiari.

IMPOZITUL PE VENIT
Pentru orice fel de înstrăinare a unui imobil se percepe impozit pe venit, indifrent că este vorba de vânzare, schimb, contract de întreţinere, rentă viageră, dare în plată sau aport în natură la capitalul social al unei societăţi. Aceeaşi regulă se aplică şi donaţiilor între persoane care nu sunt rude până la gradul trei. Suma datorată este plătită către notar şi virată ulterior în contul bugetului de stat.

Potrivit prevederilor Codului Fiscal, impozitul pe venit, în cazul nostru, pe preţul imobilului, se calculează în funcţie de data dobândirii locuinţei în două moduri. Pentru imobilele dobândite în urmă cu până la trei ani la data înstrăinării, impozitul este de 3%, dar numai pentru preţuri care nu depăşesc 200.000 de lei. Pentru preţuri mai mari impozitul este de 6.000 de lei plus 2% din ceea ce depăşeşte 200.000 de lei.

În cazul imobilelor dobândite în urmă cu mai mult de trei ani de la data înstrăinării, impozitul este de 2% pentru sume care nu depăşesc 200.000 de lei. Pentru restul cazurilor se percepe un impozit în valoare de 4.000 de lei plus 1% din ceea ce depăşeşte pragul menţionat anterior.
Singura situaţie în care impozitul pe venit nu este impus o reprezintă încheierea contractelor de donaţie între rude şi afini până la gradul trei, precum şi între soţi.

TARIFUL DE CARTE FUNCIARĂ
Intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorului este o condiţie impusă de lege care nu se poate face decât în baza dovezii de achitare a tarifului de carte funciară. Dovada este reprezentată de bon fiscal, ordin de plată sau chitanţă eliberată de notar.

Conform Ordinului Minsterului Internelor şi Reformei Administrative tariful de carte funciară se calculează în funcţie de tipul cumpărătorului, care poate fi persoană fizică sau juridică. Astfel, la semnarea unui contract de vânzare-cumpărare, o persoană fizică va plăti 0,15% din preţ, în timp ce pentru o persoană juridică se percepe un tarif de 0,5% din preţ. Tariful de carte funciară este plătit notarului, de unde este direcţionat către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

ONORARIUL NOTARIAL
Din totalul taxelor notariale care trebuie achitate la cumpărarea unei locuinţe singura care nu trebuie dată mai departe instituţiilor de stat este cunoscută ca „onorariu notarial". Acesta este datorat în baza Ordinului Ministerului Justiţiei şi se calculează procentual, în funcţie de preţul imobilului aşa cum apare în contractul de vânzare-cumpărare. Pentru a fi considerat corect preţul trebuie să corespundă cu valoarea locuinţei rezultată din expertizele privind valorile de circulaţie ale imobilelor. În caz contrar, onorariul se calculează în funcţie de valoarea imobilului conform expertizei. Codul Fiscal impune întocmirea expertizelor care pot fi făcute numai de o societate autorizată. Pe site-ul www.unnpr.ro poate fi găsită lista tuturor societătilor de expertiză autorizate din România.

Conform informaţiilor oferite de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, în baza preţului stabilit de expertiză se calculează onorariul notarial astfel:
pentru preţ/valoare imobil până la 54.891 lei (cca. 12.800 EUR) ­ onorariul notarial este de 1.029 lei
pentru preţ/valoare imobil între 54.891 lei (cca. 12.800 EUR) şi 274.562 lei (cca. 64.000 EUR) ­ onorariul notarial este de 1.029 lei + 1% din ce depăşeşte 54.891 lei
pentru preţ/valoare imobil între 274.562 lei (cca. 64.000 EUR) şi 549.231 lei (cca. 128.000 EUR) ­ onorariul notarial este de 3.226 lei + 0,75 % din ce depăşeşte 274.562 lei
pentru preţ/valoare imobil ce depăşeşte 549.231 lei (cca. 128.000 EUR) ­ onorariul notarial este de 5.286 lei + 0,5% din ce depăşeşte 549.231 lei.

Din banii încasaţi notarul achită 5,5% pentru contribuţiile de sănătate şi alţi 16% reprezintă impozitul pe venit, în timp ce din restul sumei este susţinută activitatea biroului. La onorariu se mai adaugă şi TVA de 24% pe care notarul o virează în contul bugetului de stat.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă