x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Combinaţii şi permutări ale spaţiului

Combinaţii şi permutări ale spaţiului

de Adrian Parvu    |    16 Oct 2008   •   00:00

Spaţiul din bucătăria modernă este mereu reinterpretat în funcţie de schimbarea stilului de viaţă în interiorul familiilor de azi, el căpătând valenţe surprinzătoare.



Spaţiul din bucătăria modernă este mereu reinterpretat în funcţie de schimbarea stilului de viaţă în interiorul familiilor de azi, el căpătând valenţe surprinzătoare.

Bucătăria, ca spaţiu casnic, a ieşit de mult din tradiţia unei destinaţii exclusive şi exclusiviste, iar ultimul deceniu i-a conferit valori adeseori surprinzătoare. Cea dintâi observaţie în acestă privinţă este aceea că acest spaţiu al unui anumit tip de intimitate s-a democratizat, atât în ceea ce priveşte utilizarea lui de către toţi membrii familiei, cât şi de către alte persoane.

ACCES ŞI UTILITĂŢI LĂRGITE
În ziua de azi în bucătărie nu mai intră doar gospodina casei. Bărbaţii, adolescenţii şi chiar copiii peste o anumită vârstă pot acum opera majoritatea aparatelor electrocasnice din dotare, ajunse la un grad de tehnologizare şi de siguranţă atât de înalt încât a devenit o adevărată plăcere să le mânuieşti. Adăugaţi la aceasta industria produselor semipreparate sau gata preparate, ritmul şi programul de viaţă mult mai intense şi mai neconformiste decât în urmă cu numai 50 de ani, emanciparea definitivă (după unii chiar exagerată!) a femeii şi veţi vedea de ce această realitate

s-a impus aproape de la sine. Observatori atenţi ai fenomenului social, analişti lucizi ai cerinţelor imediate sau pe termen apropiat ale pieţei de desfacere, producătorii de mobilier de bucătărie sunt condamnaţi să lucreze permanent sub puterea inovaţiei iar competiţia internaţională dă rezultate dintre cele mai spectaculoase.

COMPACT, FUNCŢIONAL, MANEVRABIL
În esenţă, mobilierul de bucătărie este astăzi mai compact, mult mai funcţional şi cu o mare plajă de manevrabilitate pentru orice tip de utilizator. Toată aparatura înglobată şi dispusă într-o ordine perfect logică, frontul de lucru uşor de accesat, indiferent de poziţionarea sa în economia generală a spaţiului, zonele de depozitare mai bine distribuite şi mai bine calculate, utilizarea eficientă a verticalelor sunt numai câteva dintre marile câştiguri obţinute de designerii contemporani. Şi din punct de vedere strict tehnic lucrurile sunt evident îmbunătăţite, de la aparent banalele sisteme de deschidere-închidere pentru uşile de la dulapuri sau pentru sertare, până cele mai sofisticate comenzi electrice sau electronice. Bucătăria de astăzi a devenit, indiferent de valoarea ei bănească, un teritoriu confortabil, primitor şi simplu de întreţinut. Ca habitaclul unui automobil, de orice clasă, care trebuie să respecte cele mai noi reguli ergonomice.

NOI CONOTAŢII ALE SPAŢIULUI
Bucătăria nu mai este de mult categorisită drept spaţiu umed, rece sau… unsuros, aburii şi grăsimile au dispărut, materialele de finisaj pentru pardoseli şi pereţi s-au îmbunătăţit şi diversificat, etanşeizările sunt perfecte, evacuările ecologice. Designerii de la Nolte au creat un spaţiu de lucru, unde poţi instala un laptop şi rezema liniştit cotul pentru a scrie câteva pagini. Copilul se poate întinde pe o banchetă, povestind părinţilor ce isprăvi a mai făcut pe la şcoală. Mama soacră se instalează într-un fotoliu confortabil şi supraveghează îndeaproape manevrele culinare ale nurorii.

O grădină în miniatură înverzeşte şi înfloreşte alături de storcătorul de fructe. Din pereţii lambrisaţi te învăluie muzica discretă emisă de o instalaţie stereo. Cel mai pretenţios invitat se va simţi în largul lui, pe scaunul de la mini-bar, cu pahar de vin bun în faţă. Dacă deschizi sertarul cu tacâmuri sau cu instrumente vei găsi totul într-o perfectă organizare. Lada cu băuturi răcoritoare stă cuminte într-un sertar frigorific. Aragazul şi cuptorul se curăţă singure, printr-o simplă apăsare pe buton. Lumina poate fi reglată de la intensităţi maxime până la raze discrete, învăluitoare. Poţi organiza o cină veselă şi debordantă sau una romantică şi intimă. Acestea sunt noile realităţi de care ne putem bucura în bucătăria noastră.

TIMPUL, ETERNA VALOARE
Am lăsat la final cel mai mare câştig pe care ni-l asigură bucătăria modernă: timpul, cu valoarea lui inestimabilă. Omul modern nu-şi mai poate permite să piardă timp. El face economie de ore, de minute, de secunde pentru a rezista ritmului de viaţă la care îl supune societatea. Nici măcar marii creatori de frumos nu îşi mai permit să fie leneşi, să cadă în reverii sterile. Arta culinară a rămas în seama profesioniştilor iar bucătăria de familie a devenit pur şi simplu parte din programul nostru, al tuturor, un program bine drămuit, echilibrat şi productiv. În bucătărie nu se mai pierde, se câştigă timp.

Colţul cu plante vii, mica grădină înverzită şi înflorită de lângă storcătorul de fructe este aproape nelipsit din bucătăria modernă, iar valoarea lui decorativă şi sentimentală o binevenită certitudine.

Un corp ce se învârteşte în jurul propriei axe, spaţiu ideal de depozitare dar şi mijloc eficient de comunicare între membrii unei familii care nu se reuneşte decât la sfârşit de săptămână.

×
Subiecte în articol: bucataria cum e la alţii