x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Confort pe vremea friguroasă

Confort pe vremea friguroasă

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    17 Oct 2009   •   00:00
Confort pe vremea friguroasă

Începem să simţim frigul în oase! Şi în case. Drept urmare, subiectul încălzirea locuinţei ne sună deodată interesant. Mână în mână cu acest subiect este şi cel privitor la termoizolarea casei.



Eficienţa unui sistem de încălzire fiind raţională doar în condiţiile în care căldura furnizată de el se păstrează şi nu se pierde, antrenând în felul ăsta un consum în plus de resurse energetice şi implicit financiare.
Se poate sesiza cum şi în ţara noastră creşte de la an la an interesul pentru resurse energetice regenerabile, pentru soluţii alternative de încălzire sau pentru termoizolare.

Poate să fie o tendinţă generată, fie de înţelegerea gravităţii "crizei ecologice globale" pe care o parcurgem, fie de estimările care prevăd creşterea costurilor la resursele convenţionale (combustibilii fosili - petrol, gaze naturale, cărbuni) datorită caracterului epuizabil şi ireversibil al lor. De altfel, chiar în perioada imediat următoare se prevede pentru ţara noastră o creştere a tarifelor la gaze. Bine că suntem obişnuiţi cu scumpirile de acest gen, pentru că în felul ăsta nu suntem luaţi chiar prin surprindere!

În altă ordine de idei, în numărul curent al Jurnalului casei, după cum am promis încă de săptămâna trecută, ne-am interesat asupra unei soluţii de încălzire alternative încă nouă pentru ţara noastră şi anume încălzirea prin pardoseală. Privitor la acest sistem, specialiştii spun că, deşi achiziţia şi instalarea lui are preţuri mai mari decât pentru cele tradiţionale, costurile se amortizează în timp de doi-trei ani dacă se ia în calcul şi consumul de energie redus.

Tot privitor la încălzirea locuinţei, aflaţi despre un subiect fierbinte pe plan mondial, şi anume încălzirea cu lemne - argumente pro şi contra.
Când vine vorba despre izolarea locuinţei, nu numai stratul termoizolant contează, ci şi modul în care clădirea este proiectată, incluzând aici şi modul în care sunt alese şi amplasate toate echipamentele, cu precădere cele de ventilare şi de încălzire. Mai multe pe această temă în paginile 26 şi 27.

Nu am uitat nici de preocuparea gospodinelor de a-şi organiza şi de a-şi umple cu bunătăţi cămara pentru a întâmpina aşa cum trebuie vremea rece de afară.

×
Subiecte în articol: editorial