x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Corpuri de iluminat pentru exterior

Corpuri de iluminat pentru exterior

de Maria Enadie    |    20 Iun 2009   •   00:00
Corpuri de iluminat  pentru exterior

Săptămâna trecută am început seria recomandărilor pentru amenajările exterioare: grădină, terasă, chiar balcon. În privinţa iluminatului, lămpile pe care le alegi trebuie să urmeze stilul pe care l-ai stabilit şi la mobilier, astfel încât să se lege toate elementele între ele - exact ca şi la interior, ca în oricare încăpere a casei.

VARIANTE ŞI CARACTERISTICI
Corpurile de iluminat pentru exterior sunt rezistente, iar circuitul electric este foarte bine izolat. Ai la dispoziţie şi varianta corpurilor de iluminat solare: acestea au un minipanou solar, care captează energia Soarelui. Nu folosesc deci nici curent electric, nici baterii convenţionale.

La apusul Soarelui lămpile solare încep să lumineze automat şi, în funcţie de capacitatea lor, pot ilumina câteva ore sau chiar toată noaptea. Pentru adepţii principiilor ecologice, dar şi pentru cei care doresc minimalizarea cheltuielilor, aceste corpuri de iluminat sunt ideale. Există lămpi pe care le poţi lăsa tot anul afară, şi altele, pe care le vei scoate doar vara sau în serile când ai nevoie.

Ca tipuri de corpuri de iluminat, gama este la fel de variată ca şi la interior: lămpi suspendate, aplice, lampadare, pitici (echivalentul exterior al veiozei). În funcţie de spaţiul şi mobilierul pe care le ai la dispoziţie, alegi şi lămpile necesare.

- Corp de iluminat solar Solig glob, de la IKEA, D30 cm, are buton închis/deschis, funcţionează pe bază de LED-uri, care consumă cu 70% mai puţină energie electrică şi au o durată de viaţă de patru ori mai mare decât becurile incandescente. În modul automat porneşte după apus şi funcţionează toată noaptea. Costă 35,9 lei.

- Lampadar clasic, pentru exterior, de la Mr. Bricolage, H200 cm - 227 lei.

- Aplică pentru exterior cu formă clasică de felinar, de la Mr. Bricolage - 32,35 lei.

- Lampă suspendată pentru exterior, din ceramică, de la Mr. Bricolage - 647 lei.

- Lampă tip pitic pentru exterior Dubrovnik, de la Mr. Bricolage - 103 lei

- Corp de iluminat solar Solig cilindru, de la IKEA, D20xH100 cm, are buton închis/deschis, funcţionează pe bază de LED-uri. În modul automat porneşte după apus şi funcţionează până la 14 ore (atunci când bateria este încărcată la maxim). Costă 69,9 lei.

- Aplică Bristol pentru exterior, de la Mr. Bricolage, din metal - 232 lei;
Lampă Solig cu baterii convenţionale, de la IKEA - 9,9 lei. Funcţionează pe bază de LED-uri (sunt mai economice şi mai durabile decât becurile incandescente).

- Lampadar pentru exterior de la Mr. Bricolage, format din: glob din plexiglas fumuriu (D20 - 40,45 lei / D30 - 43 lei) şi picior H150 cm - 58,5 lei.

- Aplică Boston pentru exterior, de la Mr. Bricolage, din plastic - 86,25 lei;

- Lanţ Solig cu 5 lămpi solare în formă de cilindri, de la IKEA, cu buton închis/deschis. În modul automat luminează după apus, până în zori. Costă 69,9 lei.

×
Subiecte în articol: exterior cumparaturi iluminat bricolage