x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Covoarele si impactul lor vizual in casă

Covoarele si impactul lor vizual in casă

05 Ian 2008   •   00:00

Covorul este unul din principalele elemente care conferă stil unei camere. Numai dacă vă găndiţi că prima dată cănd intraţi intr-o incăpere sunteţi atenţi pe ce păşiţi şi apoi vă ridicaţi privirea către pereţi şi tavan, veţi inţelege de ce atenţia acordată covorului este importantă.

Covorul este unul din principalele elemente care conferă stil unei camere. Numai dacă vă găndiţi că prima dată cănd intraţi intr-o incăpere sunteţi atenţi pe ce păşiţi şi apoi vă ridicaţi privirea către pereţi şi tavan, veţi inţelege de ce atenţia acordată covorului este importantă. Dar mai mult decăt atăt, mo­delul, culoarea, textura şi mărimea covorului conduc la o percepţie de ansamblu a esteticii unei incăperi.

 

Elementele decorative şi culorile preluate din modelul covorului in celelalte textile ale camerei pot conferi acesteia un stil unitar. Ideal ar fi ca in funcţie de covor să fie alese perdelele, corpurile de iluminat (model, culoare, textură) şi decoraţiunile textile (perne, cuverturi etc.) sau oricum, intre aceste detalii să existe o strănsă legătură. Deci covorul nu se asortează cu mobila sau pardoseala, ci cu alte accente decorative ale camerei.

 

Desene şi culori

Specialiştii in amenajări interioare susţin că majoritatea oamenilor eva­luează mărimea unei suprafeţe interioare in funcţie de pardoseală. Aşa că dimensiunile, culorile şi modelele ornamentale ale covorului au un impact major.

Un covor cu desene mari (vezi foto) va face ca incăperea să pară mai mică, pe cănd motivele mărunte au un efect de spaţialitate. Culorile inchise aduc senzaţia de intimizate, dar micşorează camera, iar cele deschise luminează şi iluzoric măresc spaţiul. Dacă există anumite simboluri reprezentate pe suprafaţa covorului, cum ar fi florile, acestea ar trebui să se mai regăsească şi in alte obiecte din cameră (perdele, tapiţerie, tapet) pentru a menţine unitatea stilului.

 

 

 

Materiale şi formă

Forma covorului intr-o cameră este de asemenea importantă. Ca să vedeţi exact ce s-ar potrivi camerelor voastre, faceţi teste cu făşii de material sau hărtie. Puneţi-le in cameră şi vedeţi ce suprafaţă ar trebui să acopere covorul astfel incăt să arate bine şi să fie comod pentru cei ai casei. Multe dintre covoare­le moderne, la preţuri convenabile, sunt realizate din amestecuri de fibre naturale şi sintetice sau pot fi numai sintetice. De regulă, acestea se pot curăţa cel mai uşor. Covoarele preţioase sunt din lănă sau mătase, dar foarte scumpe şi dificil de intreţinut. Intrebaţi producătorul asupra compo­ziţiei materialelor din care este realizat covorul ca să ştiţi dacă merită preţul, mai ales că vă poate indica ce covoare se pretează in camerele unde se circulă des (camera de zi, sufragerii, holuri) şi care se potrivesc in spaţii fără trafic mare (dormitoare).   

 

×
Subiecte în articol: zona imobiliară