x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cu inima, la control!

Cu inima, la control!

09 Mai 2006   •   00:00

In lume, bolile cardiovasculare reprezinta prima cauza de mortalitate. 600 de milioane de oameni sunt hipertensivi, dintre care 6,9 milioane sunt romani.

In Romania, bolile cardiovasculare nu numai ca se mentin de multi ani ca prima cauza de mortalitate, dar in ultima perioada s-a inregistrat si cresterea incidentei acestora.
Prof. dr. Daniela Bartos, seful clinicii de medicina interna de la Spitalul de Urgenta Floreasca, ne prezinta cele mai recente date despre bolile cardiovasculare in lume si in tara noastra.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), in tara noastra rata mortalitatii in urma acestor afectiuni este de 61% (din numarul total de decese), fata de 37% in Uniunea Europeana si 53% in statele care au aderat recent la UE. In Romania, aproximativ 40 din 100 de persoane examinate sufera de boli cardiovasculare. Insuficienta cardiaca prezinta un risc de mortalitate, dupa cinci ani de la aparitia bolii, mai mare decat cancerul. Acest lucru duce la cheltuirea a peste 1% din bugetele de sanatate numai pentru insuficienta cardiaca.
O alta statistica ingrijoratoare: in tara noastra s-au inregistrat, in 2001, 77.000 de decese numai ca urmare a infarctelor sau accidentelor vasculare cerebrale.

Principala cauza a cresterii numarului bolilor cardiovasculare in tara noastra o reprezinta modificarea stilului de viata din ultima perioada, cresterea consumului de alimente cu incarcatura calorica mare, ceea ce favorizeaza inmultirea cazurilor de obezitate si tulburari metabolice. Totodata, incidenta mare a fumatului, sedentarismul si sporirea stresului cotidian sunt factori care isi pun amprenta asupra sanatatii inimii. Un rol important il ocupa si lipsa unor programe nationale coerente de educatie, de prevenire si de crestere a calitatii serviciilor medicale in sensul reducerii incidentei bolilor cardiovasculare.

Se mostenesc

Intrebata daca bolile cardiovasculare se transmit din generatie in generatie, prof. dr. Daniela Bartos raspunde categoric: DA. "In cadrul bolilor cardiovasculare exista un determinism genetic important. Asta inseamna ca, daca o persoana are rude «de sange» cu boli cardiovasculare, riscul ca si aceasta sa prezinte la un moment dat o problema cardiovasculara este mai mare decat la o persoana fara astfel de antecedente. La ora actuala, factorul genetic al bolilor cardiovasculare este intens studiat si se preconizeaza ca in viitorul apropiat tratamentul va fi puternic influentat de harta genetica a fiecarui pacient. Mai exact, doi pacienti cu aceeasi boala pot primi tratament diferit, in functie de particularitatile genetice ale fiecaruia."

Femei, barbati

Steve Allen/THE IMAGE BANK/GETTY/GULIVER
Prof. dr. Daniela Bartos a constatat tendinta de crestere a incidentei bolilor cardiovasculare la varstele tinere, dar segmentul de populatie afectata preponderent ramane cel situat dupa varsta de 45-50 de ani. Se mentine acea diferenta de circa zece ani intre debutul afectiunilor cardiace la barbati fata de femei. Pana la menopauza, inima femeilor este protejata de hormoni feminini, si astfel se explica de ce bolile cardiovasculare apar la femei mai tarziu decat la barbati. Cu toate acestea, in total, numarul cazurilor de boli cardiovasculare este mai mare la femei decat la barbati. Astfel, in tara noastra se inregistreaza, la 100.000 de locuitori, 1.000 de cazuri de hipertensiune arteriala la femei si 585 la barbati, 420 de cazuri de cardiopatie ischemica la femei si 272 la barbati. Balanta atarna in partea barbatilor in cazul accidentelor cerebrovasculare, inregistrandu-se 28 de cazuri la 100.000 de barbati si 18 la 100.000 de femei. Care sunt semnalele de alarma care ar trebui sa trimita pacientul la medic? Hipertensiunea este de obicei asimptomatica mult timp. Este bine ca, dupa 40-45 de ani, sa se masoare periodic valorile tensiunii arteriale. Cardiopatia ischemica sau boala cardiaca ischemica se manifesta tipic prin durere in mijlocul pieptului (retrosternala), initial aparuta la efort, cu timpul si in repaus. Durerea in piept poate fi insotita de greata, transpiratii reci, greutate in respiratie. Daca durerea nu cedeaza in maximum 5 minute spontan sau dupa administrare sublinguala de nitroglicerina, persoana respectiva trebuie sa se adreseze de urgenta unui serviciu medical. Insuficienta cardiaca se manifesta prin episoade de dificultati in respiratie care apar noaptea, trezesc bolnavul din somn, greutate in respiratie la eforturi din ce in ce mai mici, nevoia de a dormi cu capul cat mai sus (pacientul isi pune mai multe perne sub cap), umflaturi la nivelul membrelor inferioare. In cazul fibrilatiei sau flutterului atrial, semnele care ar trebui sa trimita pacientul la medic sunt palpitatiile.

Hipertensiunea, "ucigasul tacut"

6,9 milioane de bolnavi. Aceasta este cifra oferita de ultimele statistici privind incidenta hipertensiunii arteriale in tara noastra. Unii hipertensivi sunt diagnosticati si tratati, altii sunt nedepistati sau depistati atunci cand apar complicatiile. Incidenta bolii creste o data cu inaintarea in varsta, dupa 55 de ani probabilitatea ca un pacient sa faca hipertensiune arteriala fiind de 90%.

Ne explica hipertensiunea arteriala (HTA) dr. Vasile Greere, medic primar cardiolog, Clinica Cardiologie I, Centrul Clinic de Urgenta de Boli Cardiovasculare al Armatei. "Vorbim despre hipertensiune la valori mai mari de 140 mm Hg pentru cea sistolica si de 90 pentru cea diastolica. Valorile optime ale tensiunii sunt sub 120 cu 80-85. Societatea Americana de Cardiologie defineste un stadiu prehipertensiv, atunci cand valorile tensionale se incadreaza intre 120-140 cu 85-90. Dintre acesti bolnavi se vor recruta viitorii hipertensivi. De aceea, prima masura care se ia este corectarea factorilor de risc".

STRUCTURA ANATOMICa A INIMII
Click pt a mari imaginea
STRUCTURå. Inima este pompa care asigura circulatia sAngelui prin ntreg sistemul de vase al corpului. Are patru compartimente: doua atrii si doua ventricule. Venele aduc sAngele din organism la inima, iar arterele duc sAngele mbogatit cu oxigen spre tesuturi.

In medicina de specialitate sunt tratate doua tipuri de HTA: primara si secundara. La aparitia hipertensiunii arteriale primare sau esentiale participa o multime de factori: excesul de sare in dieta, alcoolul, stresul, o deficienta de eliberare a factorilor vasodilatatori de la nivelul endoteliului etc. Aceasta forma de hipertensiune este inregistrata si la pacienti care au pe linie materna sau paterna antecedente de HTA, accidente vasculare determinate de aceasta afectiune. "Totusi, nici unul dintre acesti factori nu este cunoscut ca un factor cauzal cert, de aceea se si numeste boala cu etiologie multifactoriala", precizeaza dr. Vasile Greere. In ceea ce priveste hipertensiunea secundara, aceasta apare ca un fenomen asociat unei alte boli. In primul rand este vorba despre bolile renale: stenozele de artere renale, glomerulonefritele, nefropatia diabetica pot sa duca la cresterea tensiunii arteriale. Bolile endocrine, unele afectiuni neurologice sau abuzul de contraceptive pot fi si ele acuzate de favorizarea HTA. "Daca tratam acea boala la momentul optim, atunci putem sa «vindecam» si hipertensiunea. De exemplu, coarctatia de aorta, o stramtorare a aortei, provoaca hipertensiune numai in jumatatea superioara a corpului. Daca aorta este dilatata sau operata in timp util, tensiunea poate fi mentinuta in limite normale cu doze mici de medicamente sau chiar fara medicamente", arata dr. Vasile Greere. In 93%-94% dintre cazuri, hipertensiunea este primara si numai 6%-7% dintre bolnavi au HTA secundara. Pentru stabilirea diagnosticului, tensiunea trebuie masurata atat in pozitia intins, cat si in pozitia ortostatica, atat la ambele brate, cat si la picioare, pentru a depista o eventuala coarctatie de aorta. In a doua faza sunt necesare minime investigatii: radiografia, electrocardiograma de repaus, examenul fundului de ochi pentru a vedea cat de afectate sunt vasele si eventual unele organe-tinta precum inima, rinichii, creierul. Ghidurile internationale recomanda, de asemenea, determinarea profilului lipidic, masurarea glicemiei – pentru a vedea daca pacientul este sau nu diabetic –, evaluarea functiei renale prin determinarea creatininei serice, a acidului uric si ionogramei sangvine. Trebuie determinata functia hepatica, pentru ca tratamentul antihipertensiv poate afecta ficatul, poate determina cresterea enzimelor hepatice.

Bebelusi cu inima defecta

O problema deosebita este reprezentata de malformatiile cardiace la nou-nascuti, care in majoritatea cazurilor sunt fatale. In tara noastra nu sunt clinici specializate in interventii chirurgicale cardiace la nou-nascuti. Din aceasta cauza, unii bebelusi mor in primele saptamani, in maternitati, sub ochii medicilor neputinciosi. "Exista clinici care fac operatii pe cord la Cluj, Timisoara si Targu-Mures. Dar bebelusul trebuie transportat rapid, in conditii speciale si, dupa interventia chirurgicala, sa i se asigure o ingrijire postoperatorie adecvata. Din pacate, o clinica de chirurgie cardiaca pentru copii nu are nici Bucurestiul", spune dr. Ana Culcer, medic primar pediatru, seful Sectiei de Neonatologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. Din pacate, multi nou-nascuti cu malformatii cardiace grave sunt abandonati in spitale. "In 99% din cazuri, mamele pleaca acasa fara copii, care, in functie de gravitatea cardiopatiei, mor... in cateva zile, saptamani sau luni", spune dr. Ana Culcer. Nu toti copiii nascuti cu malformatii cardiace se sting. In cazul cardiopatiilor usoare, problemele se rezolva spontan sau chirurgical.

Pentru prevenirea malformatiilor la nou-nascuti, viitorii parinti ar trebui sa faca investigatii de detaliu, inclusiv analize genetice. Este esentiala ecografia din primul trimestru al sarcinii. "Este greu sa se recurga la intreruperea de sarcina, dar este mult mai bine sa se renunte la un copil care are malformatii in primul trimestru de sarcina, decat sa vina pe lume cu malformatii fatale", considera dr. Ana Culcer. Malformatiile cardiace nu pot fi descoperite prin ecografiile de rutina. Pentru evidentierea unei malformatii sunt necesare ecografii speciale, asa-numitele "3D", care insa nu pot fi efectuate in orice spital. Pe langa cauzele genetice, care determina venirea pe lume a unor bebelusi cu malformatii, in randul factorilor de risc se inscriu lipsa de educatie si inconstienta gravidelor de a nu respecta calendarul ecografiilor obligatorii. De asemenea, trebuie retinut ca tutunul, drogurile, alcoolul, cafeaua in exces, dar si infectiile (toxoplasma, rubeola) favorizeaza aparitia malformatiilor la fat.

Sfatul medicului

In prezent, toate bolile cardiovasculare beneficiaza de un tratament eficient. Singura conditie este ca pacientul sa se prezinte la timp la medic, astfel incat initierea terapiei sa se faca la momentul optim. Unele dintre cele mai grave afectiuni cardiovasculare, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral, pot fi stopate eficient chiar atunci cand se produc. "Important este ca prezentarea la medic sa se faca in timp util, adica in maximum trei ore de la producere. Numai asa impactul lor poate fi redus semnificativ sau, in situatia ideala, chiar anulat", ne asigura prof. dr. Daniela Bartos.

FITOTERAPIE.In functie de tipologia bolilor de inima, dr. Dragos Dorin, doctor in stiinte medicale, medic primar de medicina interna, specialist in medicina alternativa, competenta in homeopatie, fitoterapie si cristaloterapie, de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, recomanda utilizarea unor plante precum talpa-gastei sau paducelul. "Bolile au un substrat psihoemotional, iar remediile naturiste stimuleaza puterea proprie de vindecare a organismului", spune dr. Dragos Dorin. Talpa-gastei are rol antispastic, dar si tonic cardiac, in special pentru persoanele care sufera de hipertensiune arteriala. De la aceasta planta se utilizeaza partea aeriana, sub forma de ceai. Un alt remediu naturist recomandat este paducelul, de la care se utilizeaza florile, frunzele si fructele, usor acrisoare, cu rol tonic cardiac, antiischemic si modelator al tensiunii.

DEFIBRILATOR. Este un dispozitiv care emite un soc electric cu rolul de a intrerupe o aritmie cardiaca, situatie care poate pune in pericol viata pacientului. Defibrilatoarele sunt de doua tipuri: externe (sunt manipulate de personalul medical) si implantabile (sunt de mici dimensiuni, se monteaza sub piele, recunosc automat o aritmie si "decid" singure daca este necesara administrarea socului electric).
DIETA. Legume si fructe proaspete, carne slaba de pasare, de vita, de peste, lactate degresate – acesta este regimul in afectiunile cardiovasculare. Daca pacientul este un mare consumator de sare, i se recomanda o dieta hiposodata. "Excluderea sarii din dieta nu este capitala. Sensibilitatea la sare este mica, doar un sfert dintre hipertensivi fiind sensibili la sare, de aceea si acestia pot sa consume sare, dar in cantitati mult mai mici", arata prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Mentinerea greutatii corporale in limite normale ajuta in tratamentul HTA. O data cu scaderea in greutate a 10 kg, scade si tensiunea cu 5 pana la 20 mm Hg.

FACTORI DE RISC. Bolile cardiovasculare apar ca urmare a factorilor multipli de risc, ce includ tensiune arteriala ridicata, un nivel mare al colesterolului, diabet, obezitate, fumat. Conform OMS, o mare parte dintre accidentele vasculare cerebrale si infarcte ar putea fi evitate daca abordarea terapeutica a pacientilor ar viza simultan toti factorii de risc, indiferent de gravitatea fiecaruia. Statisticile privind populatia la risc pentru bolile cardiovasculare sunt alarmante. Peste 171 de milioane de persoane din toata lumea si peste un milion de romani sufera de diabet diagnosticat, ceea ce creste riscul aparitiei aterosclerozei. La nivel mondial, unul din cinci adulti fumeaza, in Romania proportia fiind mai mare, de un fumator din trei adulti. In plus, aproximativ 1,6 milioane de romani sunt obezi. Si, nu in ultimul rand, una din doua persoane a avut un membru apropiat din familie care a murit din cauza bolilor cardiovasculare.

ACUPUNCTURA. Prin acupunctura destinata tratarii unor boli ale inimii se actioneaza asupra unor puncte situate in zona capului, pe spate, la incheieturile mainilor, in palma sau in ureche. "Astfel poti sa stimulezi diureza si sa mai reduci din povara dusa de inima. Acupunctura ii ajuta pe bolnavi sa raspunda mai bine la tratament", precizeaza dr. Alice Popescu, medic specialist medicina de familie, competenta in acupunctura, de la Centrul National de Acupunctura si Homeopatie. In recuperarea postiinfarct, pacientul nu renunta la medicatie, insa prin sedintele de acupunctura isi imbunatateste toleranta la efort si circulatia sangvina.

MEDICATIA. Tratamentul HTA se face pentru toata viata. Terapia antihipertensiva cuprinde cinci-sase clase de medicamente care se folosesc in asociere. Potrivit statisticilor, HTA este tratata corect in numai 27%-28% dintre cazuri, pentru ca de multe ori pacientii intrerup tratamentul. Sunt indicate diuretice si betablocante. Diureticele produc o scadere a volumului sangvin prin eliminarea apei, insa o data cu apa sunt eliminate si unele saruri minerale – sodiul, potasiul, magneziul. Pe de alta parte, betablocantele produc o scadere a activitatii inimii, a tensiunii arteriale, a consumului de oxigen si a ritmului cardiac.

Stiati ca

  • By-pass este o metoda chirurgicala prin care se realizeaza artificial o cale de acces a circulatiei sangelui la nivelul unei artere care prezinta o ingustare semnificativa. Calea de acces se realizeaza cu un segment arterial sau venos recoltat de la acelasi pacient.
  • Stentul este un dispozitiv cilindric metalic, care are rolul de a mentine deschis un vas, dupa o procedura de dilatare efectuata la nivelul unei ingustari a unei artere.
  • Stimulatorul cardiac este un dispozitiv electronic, care monitorizeaza ritmul cardiac si care stimuleaza printr-un impuls electric contractia cardiaca. Se implanteaza bolnavilor care prezinta pauze mari in ritmul cardiac sau opriri cardiace.
  • EXERCITII

    SARITURI. Prin efort fizic sunt eliminate substante nocive din organism care ar putea afecta arterele. De aceea, exercitiile, precum sariturile peste obstacole, protejeaza inima si indeparteaza riscul afectiunilor cardiovasculare.

    BICICLETA. Unul dintre cele mai recomandate exercitii care antreneaza muschiul inimii este mersul pe bicicleta. In functie de recomandarea medicului si de afectiunile de care suferiti, puteti sa cresteti sau sa scadeti durata si intensitatea antrenamentului pe bicicleta.

    DANS. Bolile de inima pot fi combatute cu ajutorul unor miscari lejere de dans. Studii recente au aratat ca o forma mai distractiva si mai amuzanta de a combate afectiunile inimii la orice varsta o constituie valsul.
    ×