x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum conservam patrimoniul de arhitectura

Cum conservam patrimoniul de arhitectura

de Adela Parvu    |    14 Sep 2006   •   00:00
Cum conservam patrimoniul de arhitectura

Oriunde te duci, in lumea civilizata, patrimoniul arhitectural al unei comunitati este considerat de o valoare aproape strategica.

Din sumar: Un modernism bine temperat / Afla ce e nou / Cum afecteaza furtunile aparatele electrocasnice / Targul International de Mobila Bucuresti / Obligatiile chiriasului si contractele de antrepriza / Mobilierul ca opera de arta / Textilele si rolul lor in locuinta / Simplitate si confort la marginea lacului / Paradisul a coborat in Insulele Hawaii / Crizantemele, florile de aur ale toamnei

OFUL ARHITECTULUI
Oriunde te duci, in lumea civilizata, patrimoniul arhitectural al unei comunitati este considerat de o valoare aproape strategica. Conservarea acestui patrimoniu capata dimensiuni care, de cele mai multe ori, trec de granitele tarii de origine, intrand in competenta unor organizatii continentale sau mondiale. Legi clare si drastice, fonduri de intretinere sau restaurare impresionante, protectia autoritatilor locale si a fiecarui cetatean in parte, totul este mobilizat pentru a trece prin veacuri dovezile arhitectonice ale evolutiei noastre.

BATRANELE NOASTRE CLADIRI

Romania se poate mandri, la fel ca oricare alta tara europeana, cu o seama de constructii declarate monumente de arhitectura, inregistrate in patrimoniul national, aflate in evidenta departamentului de specialitate al UNESCO. In aceasta materie nu conteaza cantitatea, ci mai degraba calitatea constructiei protejate. Daca avem relativ putine edificii de reala valoare, comparativ cu alte state care au beneficiat de o istorie mai indelungata, de aptitudini sau oportunitati mai consistente, cu atat mai mult acestea trebuie ferite de furiile demolatoare, de apasarea trecerii timpului, de ignoranta sau nepasarea concetatenilor nostri. Batranele noastre cladiri, fie ele palate, biserici sau case rezidentiale, trebuie respectate, protejate, puse in valoare, in asa fel incat ele sa ramana un motiv de mandrie nationala si sa devina puncte de atractie si de admiratie pentru cei care ne viziteaza pentru a ne cunoaste.

STRUCTURILE SI FATADELE

Pentru toate constructiile de varsta respectabila specialistii au de rezolvat doua probleme prioritare. Cea dintai este legata de conservarea sau chiar imbunatatirea structurilor de rezistenta, cele care asigura ramanerea cladirii "pe picioare" in conditii de maxima siguranta.

Efectuarea lucrarilor specifice se face, in mod obligatoriu, numai de firme specializate, sub indrumarea unor constructori calificati si autorizati de ministerele competente.

O a doua problema este aceea a pastrarii aspectului exterior intact, cu respectarea pana la cel mai mic si aparent insignifiant detaliu in ceea ce priveste formele, volumele, materialele originale utilizate.

Pentru ambele probleme ideal ar fi sa se gaseasca in arhivele primariilor sau in arhivele personale planurile originale ale cladirii. In cazul in care aceste planuri au fost pierdute, ele pot fi reconstituite prin metode specifice de catre restauratori autorizati.

AUTORITATEA SI PROPRIETARII

Nu vrem sa comentam in acest articol ce s-a intamplat cu patrimoniul de arhitectura al tarii inainte de decembrie 1989, ci felul in care el a fost tratat in ultimii 16 ani. O prima si foarte importanta observatie este aceea ca un numar considerabil de cladiri inregistrate ca monumente de arhitectura si-au schimbat… stapanul, trecand in proprietate privata sau fiind transferate in proprietatea si jurisdictia unor noi institutii sau asociatii.

Din nefericire, multi dintre mostenitorii care au redobandit cladiri cu valoare de monument, profitand de inconsistenta legilor sau de lipsa de vigilenta a autoritatilor, au provocat acestor proprietati daune majore si ireparabile.

Elementele decorative din piatra, sculptate la vremea lor, de obicei de mesteri italieni, sunt refacute in cel mai mic detaliu. Daca starea lor de conservare este satisfacatoare, sunt curatate prin tratamente specifice. Astfel li se prelungeste viata, pastrandu-se intacta realizarea arhitecturala originala. Acelasi tratament il primesc si elementele de feronerie, pastrand rolul estetic si functional

NU GENERALIZAM!

In sfarsit, poate ar fi fost grabnic necesara o reevaluare si o completare a listei de partimoniu, in asa fel incat sa poata fi real protejate constructii de interes national. Presa a scris si sunt cunoscute cazuri in care, invocand drepturi suverane asupra proprietatii si fiind vandute catre alte persoane fizice ori juridice, adevarate bijuterii de arhitectura au fost pur si simplu vandalizate intr-un nemilos proces de "modernizare".

Desigur, nu intentionam sa generalizam, pentru ca multi proprietari au acordat atentia cuvenita caselor pe care le-au redobandit. Fie direct, fie prin asociere cu firme serioase, ei au investit sume importante in lucrari de restaurare, ridicand valoarea cladirii si aratand respectul cuvenit legilor in vigoare. Pentru acestia pe langa conduita lor cetateneasca demna de lauda o astfel de atitudine se poate traduce si prin promovarea unei investitii rentabile cu consecinte benefice in timp.

Zonele rezidentiale ale marilor orase pastreaza cladiri construite de regula in perioada de inflorire economica dintre cele doua razboaie mondiale
Acolo unde imprejmuirile au continut sI elemente decorative valoroase este, de asemenea, obligatorie restaurarea si conservarea lor pentru a mentine valoarea ansamblului arhitectural in totalitatea ei

FATADELE CLADIRII
Foarte importante sunt fatadele cladirilor, cu toate detaliile arhitectonice aflate la vedere. Ornamentele din piatra sau stucatura, ancadramentele ferestrelor, lucrarile din fier forjat reprezinta tot atatea coordonate care dau stilul cladirii, o incadreaza intr-o anumita epoca sau maniera, o personalizeaza. In procesele de restaurare, aceste elemente trebuie pastrate, recompuse daca s-au degradat, evidentiate asa cum au fost initial.

RESTAURATORI ATESTATI
Avem in tara cativa restauratori atestati de departamentul de resort al Ministerului Culturii, oameni cu studii de specialitate, cu specializari in strainatate, cu o bogata experienta. De la arhitecti la ingineri structuristi pana la artisti plastici acoperind domenii diferite si bine delimitate (piatra, metal, stucatura, pictura murala, mozaic etc.), ei formeaza un grup compact la care trebuie apelat atunci cand se abordeaza restaurarea unei cladiri. De altfel, acestia sunt si singurii autorizati legal sa "atinga" monumentele de arhitectura inregistrate ca atare in patrimoniul national. Pentru lucrarile de mare anvergura sau de interes cetatenesc, este obligatorie organizarea de concursuri internationale pentru a analiza ofertele si a alege solutia optima.

Tratarea corecta a acoperisurilor sau a intarilor principale este la fel de importanta, aceste elemente fiind esentiale in compozitia de ansamblu a cladirii
×
Subiecte în articol: arhitectura