x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa De ce proiectul de casă costă?

De ce proiectul de casă costă?

de Adela Parvu    |    06 Noi 2008   •   00:00

Paşii pentru construcţia unei case pornesc de la achiziţionarea terenului. Apoi, în funcţie de utilităţile existente, electricitate, reţea de canalizare, apă, gaze, trebuie întocmit proiectul casei. Pentru acesta este obligatoriu să se apeleze la un arhitect. Fără semnătura acestuia nu există garanţia că viitoarea casă respectă normele în vigoare în materie de construcţii.



Pe baza proiectului întocmit de arhitect, care e musai să includă şi detalii privind structura de rezistenţă, traselele instalaţiilor electrice, termice, sanitare, trebuie obţinute o mulţime de avize de la primăria de resort, care, dacă sunt favorabile, permit eliberarea Autorizaţiei de Construire. Fără aceasta este ilegală ridicarea oricărei construcţii la noi, iar sancţiunile pot merge până la demolarea clădirii pentru care nu există autorizaţie.

NU DOAR DESEN
Aşadar, proiectul întocmit de un arhitect nu este doar un desen frumos cu o casă şi două planuri ca să vadă proprietarul cum şi unde îşi va pune mobila, ci este o documentaţie stufoasă, care trebuie să garanteze rezistenţa casei la cutremur, accesul pompierilor pe toate laturile casei în caz de incediu, funcţionarea instalaţiilor din casă etc. Pentru ca arhitectul să întocmească corect un proiect, la rândul lui apelează la ingineri de structuri şi instalaţii, care completează cu date esenţiale documentaţia elaborată pentru viitoarea casă.
Arhitecţii folosesc programe specializate de calculator şi îşi petrec multe ore pentru a definitiva şi cele mai mici detalii din proiect, deci nu există un calculator sau program care face singur toate proiectele, ci sunt instrumente care ajută, în sensul că toate corecturile pot fi efectuate mult mai uşor decât pe hârtie. Se înţelege deci că arhitectul trebuie să fie plătit pentru munca sa. La noi costurile pentru proiectare sunt de 25 de euro pe metru pătrat, incluzând şi detaliile legate de structură şi instalaţii.

PROIECTUL REPETAT NU COSTĂ
Pentru casele prefabricate costul proiectării este foarte mic, şi el nu apare în costul final, deoarece toate casele se fac în serie, respectând un proiect de bază. Modificările posibile sunt la nivel de compartimentare interioară, în limitele impuse de structura de rezistenţă, şi în privinţa finisajelor.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv