x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Decor de Craciun in culori vii

Decor de Craciun in culori vii

de Cornelia Constantin    |    21 Dec 2006   •   00:00
Decor de Craciun in culori vii
DECORATIUNI
Alte idei utile pentru a va decora casa de sarbatori
Asa cum va spuneam in numarul trecut, revenim cu alte idei de amenajare a casei pentru Sarbatori. Oricum ar fi casa dumneavoastra si orice fel de buget ati avea pentru decor, veti gasi cateva lucruri care se pot adapta la situatie. Elementele aranjamentelor sunt cele clasice, dar conteaza modul in care ele sunt combinate si felul cum transforma incaperile. Toate merg pe ideea ca abundenta decorurilor nu inseamna neaparat un aranjament reusit.

IN CAMERA DE ZI

Sunt practic suficiente doua vase mari cu Poinsettia invaluite cu o bordura de beteala si globulete mici de culoare asortata. Puteti sa asezati pe canapea pernute rosii sau pleduri de efect, care sa-i mangaie pe cei mici cu catifeaua lor. In acest fel se vor simti mai aproape de Mos Craciun. Trebuie sa tineti cont de faptul ca e indicat ca aranjamentele cu plante naturale sa fie simple. Altfel vor fi destul de greu de intretinut. Dupa Sarbatori scoateti plantele din aranjamente si amplasati-le la lumina, indepartati frunzele vestede si udati moderat. Daca sunt plantate in ghivece individuale mici, atunci e bine sa le transplantati. Feriti Poinsettia si coniferele de caldura uscata degajata de instalatiile de incalzire.

INTR-UN HOL SPATIOS

Intr-un vas mare, de preferat din ceramica pentru o mai buna stabilitate, se asaza mai multe ghivece individuale cu Poinsettia, iar in mijlocul lor se fixeaza lumanari mari rosii. Pentru ca ghivecele sa nu se miste accidental, asezati imprejurul plantelor crengute de brad decorate cu globulete. Atentie la acestea din urma!: alegeti unele care sa nu se sparga usor, pentru ca holul este un culoar de trecere si se pot intampla multe accidente. Nu lasati lumanarile nesupravegheate si protejati plantele de posibilele scurgeri de ceara.

DECOR IN BUCATARIE

In bucatarie abunda fructele. Atat cele care urmeaza sa fie consumate, cat si cele care se afla acolo doar ca decor. Pe langa mere, citrice si nuci, puteti sa aduceti in bucatarie si crengute din gradina ale unor arbusti cu fructe decorative. Puteti sa culegeti fructele decorative si sa le lipiti pe vasele cu Poinsettia si pe crengutele de brad. Puteti sa le asezati in vase cu apa asa cum procedati cu florile. In functie de arbust e posibil ca efectul decorativ al crengutelor sa dureze cateva saptamani. Nu uitati de dulciuri. Chiar daca se spune ca nu-s prea sanatoase, lasati-i pe cei mici sa se bucure de ele macar acum.

PE SCARA INTERIOARA

Daca aveti o scara interioara, puteti sa profitati. Asezati aici cel mai frumos decor la care v-ati gandit - toti cei care va vor calca pragul de Sarbatori se vor minuna de reusita dumneavoastra. Asadar, pe un trunchi de copac, imbracat atent in muschi, asezati fie o Poinsettia mare, fie un grup de Poinsettia mai mica. Mascati baza ghiveciului plantei cu crengute ale unor arbusti cu fructe decorative peste care aplicati stelute sustinute cu panglici. Pe treptele care urca pe langa acest aranjament de efect asezati cizmulitele in care Mosul cel drag va pune daruri. Pe treptele care coboara puneti o tavita metalica pentru lumanari si stelute de mari dimensiuni realizate din lemn. Folositi lumanari cu diametru mare si inaltimi variate. In acest fel veti obtine un efect decorativ impresionant, iar lumanarile vor putea sta si cateva ore nesupravegheate. Aveti totusi grija ca panglicile stelutelor sa nu ajunga la flacara lor.

IN DREPTUL FERESTRELOR

Iata ce va propunem: o tija metalica, sprijinita pe o talpa, cu o stea in varf care sa poata fi luminata. Fie de un beculet, daca domnul casei se pricepe la astfel de lucruri, fie de o lumanarica.

CUM SE FAC STELUTELE?

Cele mai multe aranjamente de Craciun contin stelute de diverse feluri sau dimensiuni. Cele mai usor de confectionat sunt cele pe suport de carton. Asadar, aveti nevoie de carton pe care sa desenati mai intai forma stelutei, dupa care s-o decupati. Va mai trebuie cateva globulete care s-au spart. Nu puteti folosi decat bucati foarte mici, asa ca puneti fragmentele intr-o punga si pisati-le atent. Cu cat fragmentele sunt mai mici, cu atat mai bine. Se aplica lipici mai intai pe o parte a stelutei de carton si apoi se distribuie sub forma de ploaie gobuletele pisate. Dupa ce se usuca putin lipiciul, repetati operatiunea pe partea cealalta a stelutei. Daca vreti ca aceasta sa aiba o anumita culoare, puteti s-o vopsiti cu acuarele (va necesita uscare inainte de aplicarea lipiciului).

COSURI CU FRUCTE SI DULCIURI

In fiecare casa se gasesc tot felul de cosuri si cosulete. Chiar si cele de nuiele sunt foarte bune. Le puteti folosi pentru a pune in ele fructe (mere, nuci, portocale, mandarine, clementine si chiar banane sau gutui), ciocolata si bomboane. Cosurile se acopera cu staniol pe toata suprafata, iar de manere se leaga sau se aplica o funda rosie. In functie de dimensiunea cosului, puteti sa-l asezati langa brad, la intrarea in camera de zi sau la bucatarie, asa incat cine trece pe acolo sa se poata... indulci din cand in cand. Mai mult decat atat, unele prajiturele pe care le puteti face in casa fara prea mare efort pot fi folosite atat ca decor pentru brad, cat si ca dulciuri. Lasati langa aceste cosuri si servetele, eventual unele special facute de dumneavoastra pentru Sarbatori.

Daca doriti sa asezati si pe terasa un decor interesant, cel mai bine este sa va ganditi la diverse combinatii de Ilex, suculente, conuri si crengi de brad si crengute cu fructe decorative, toate asezate pe un suport de lemn sau cum va este mai usor. Nu asezati afara Poinsettia, pentru ca nu rezista la temperaturi scazute si e pacat sa pierdeti planta din acest motiv. Daca serile sunt senine, puteti sa aprindeti cateva lumanarele in preajma aranjamentului facut. Sau, daca nu vreti sa aveti grija lor, puteti sa folositi o instalatie precum cea de pom. Dar trebuie sa fiti atenti, pentru ca sistemul electric din casa poate fi suprasolicitat. Daca se intampla sa se "arda" vreo siguranta de la tabloul electric, e bine sa aveti cu ce sa o inlocuiti

SFAT In perioada Sarbatorilor de iarna se cheltuieste sume apreciabile, din cauza ca fiecare se lasa luat, mai mult sau mai putin, de valul cumparaturilor. Numai ca, daca nu vreti sa aveti surprize neplacute la inceputul anului urmator, e bine sa fiti atenti. Cumparati acele lucruri de care aveti nevoie si pe acelea care produc bucurie celor dragi. Celelalte cumparaturi probabil ca mai suporta amanare
×
Subiecte în articol: puteţi asezati decor poinsettia