x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Decoraţiuni moderne din sticlă

Decoraţiuni moderne din sticlă

18 Feb 2011   •   14:33
Decoraţiuni moderne din sticlă

Având o istorie de peste 5000 de ani, sticla este un material indispensabil, din ce în ce mai utilizat în arhitectură, amenajări interioare şi decoraţiuni. Arta conceperii sticlei în diferite forme decorative a luat naştere în secolul XIII în Veneţia.

Trecerea timpului a desăvârsit-o. Maeştrii sticlari dau astăzi naştere unor creaţii care extind conceptul tradiţional al folosirii sticlei la lumea artei şi a designului. Nici un alt material nu poate să producă efectele estetice obţinute prin sticlă. Placările de suprafeţe şi elementele constructive confecţionate din ea sunt completate de obiecte decorative inedite. Vase şi corpuri de iluminat se întrec acum în expresivitate cu piese fără o funcţionalitate clară, dar cu valoare artistică de operă de artă.

Cu o tehnică de peste o mie de ani, Formia, una din cunoscutele firme în domeniul prelucrării sticlei de Murano din Italia, propune în 2011 prin noua colecţie o gamă largă de produse care dau o tentă modernă formelor tradiţionale pentru a crea un aspect de eleganţă atemporală. Atât prin cercetarea constantă în stilurile de astăzi, prin încadrarea în tendinţe prin intermediul colaborării cu designeri de renume internaţional, cât şi prin respectarea canoanelor clasice şi tradiţionale, în atelierele lor de creaţie sunt realizate manual cele mai surprinzătoare accesorii.

Noua colecţie include vaze, lămpi, obiecte cu formă sculpturală abstractă sau stilizări figurative, fiecare având o formă inovatoare, cu o personalitate puternică, inspirate din cele mai diferite ramuri: a copilăriei, a personajelor de desene animate, lumi imaginare, care unesc prezentul de viitor. Culorile predominante folosite sunt roşul, galbenul sau albul. Ele sunt fie suficient de transparente pentru ca lumina să strălucească prin ele, fie complet opace, prin aplicarea unui strat rezistent de vopsea, pentru efecte grafice moderne. Frumuseţea vine din combinarea eleganţei clasice a sticlei cu strălucirea tehnică a vopselei, rezultând un material decorativ splendid. Liniile minimaliste sunt rafinate şi dau interioareler contemporane o notă distinctivă şi personală, prin creativitate şi accentuare a detaliilor.

×
Subiecte în articol: sticlă decoratiuni