x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Design prin lumină colorată

Design prin lumină colorată

de Georgiana Teodorescu    |    24 Iul 2008   •   00:00

Unealtă pentru crearerea atmosferei în interioare
Articolul de astăzi prezintă o idee nouă de exprimare a culorii în locuinţele noastre, ca alternativă la pereţi coloraţi sau mobilier divers finisat. Jocurile de lumini colorate, propuse acum de marii designeri pe plan internaţional, nu sînt aleatorii şi nicidecum utilizate în mod curent în activităţile cotidiene, ci sînt trucuri folosite pentru a schimba înfăţişarea încăperilor, pentru evenimente speciale pe timpul nopţii sau de la o săptămînă la alta, pentru evitarea monotoniei.



Unealtă pentru crearerea atmosferei în interioare
Articolul de astăzi prezintă o idee nouă de exprimare a culorii în locuinţele noastre, ca alternativă la pereţi coloraţi sau mobilier divers finisat. Jocurile de lumini colorate, propuse acum de marii designeri pe plan internaţional, nu sînt aleatorii şi nicidecum utilizate în mod curent în activităţile cotidiene, ci sînt trucuri folosite pentru a schimba înfăţişarea încăperilor, pentru evenimente speciale pe timpul nopţii sau de la o săptămînă la alta, pentru evitarea monotoniei.

Înlocuirea becurilor de diferite culori pentru a da o nouă imagine locuinţei este mult mai simplă şi mai puţin costisitoare decît vopsirea unui perete, înlocuirea materialelor pentru tapiserie sau achiziţionarea obiectelor de impact, viu colorate. Iluminarea directă, punctuală, a unui element alb cu o lumină roşie va da expresivitate şi personalitate, culoarea luminii putînd fi schimbată în funcţie de preferinţe şi de starea emoţională.

Trebuie să ştiţi că această lumină nu poate înlocui lumina normală, utilizată în mod curent în locuinţă, ci doar creează atmosferă pe o perioadă scurtă de timp. Acest tip de lumină nu este recomandat pentru activităţi ca cititul, lucrul la calculator sau gătitul, atenţia şi vizibilitatea oculară fiind suprasolicitate.

Cantitatea de lumină consumată pentru acest tip de iluminare este aceeaşi, însă puterea de iluminare scade simţitor din cauza culorii reflectate în încăpere. Inspiraţia vine din lumea modei, unde, pentru a pune în evidenţă vestimentaţia, machiajul şi coafura, sînt utilizate diferite efecte speciale din lumini colorate. De aici, designerii s-au inspirat şi-au implementat în locuinţă acest "scenariu" color nocturn.

Combinaţii de culori

Pentru armonizarea nuanţelor exprimate prin lumină trebuie să aveţi în vedere următorul lucru: culorile principale (roşu, albastru, galben) proiectate de lumină sînt aceleaşi, însă combinaţiile dintre ele dau un alt efect şi o altă culoare. Astfel, combinaţia dintre roşu, albastru şi verde este o lumină puternică albă, din combinaţia dintre verde şi roşu rezultă o lumină galbenă, iar combinaţia verde şi albastru creează o culoare turcoaz. Culorile în stare pură exprimă stări şi senzaţii ca: răcoare, căldură, bucurie, tristeţe, optimism. Lumina colorată evidenţiază una dintre senzaţii. Trebuie să aveţi în vedere şi varianta combinaţiilor duble, culoarea obiectului plus culoarea luminii proiectate, pentru un rezultat armonios, sofisticat şi mai ales original din punct de vedere estetic.


Reflexia luminii

Mobilierul dintr-o încăpere reflectă o parte din lumina ce cade asupra lui pe celelalte obiecte din cameră. De aceea, unele materiale au o anumită culoare în lumina soarelui şi altă culoare într-o încăpere luminată artificial, în special materialele lucioase, cu textură metalică sau mobilier cu geam sau oglinzi.

Lumina colorată este utilizată pentru a impresiona, pentru a exprima un sentiment şi nu poate fi folosită ca lumină generală pentru o locuinţă, mai ales nerecomandîndu-se a fi utilizată în corpurile de iluminat centrale, în candelabre sau lămpi de birou. În baie este recomandată pentru relaxare, ca "light mood", terapia cromatică fiind cunoscută în Vestul Europei, în medicina alternativă ca variantă la produsele chimice (pastile, ceaiuri) pentru stimularea afectivă. Pentru copii, această lumină  colorată este utilizată în jucării etalate pe pereţi sub forma sistemului solar, sub formă de semilună, ca lumină de veghe nocturnă.

La exterior puteţi utiliza culoare pentru accentuarea unor plante exotice, puteţi realiza fîntîni arteziene cu lumină colorată.

Aceste lumini pot fi dispuse în zonele comune ale casei, pe o perioadă scurtă de timp, pentru a accentua un tablou, materiale preţioase, un colţ special amenajat sau în jurul barului. Mai nou, mobilierul din plexiglas colorat este iluminat din interior. În spatele acestuia se aplică mai multe spoturi de mici dimensiuni, astfel că lumina pătrunde prin material şi culoarea este propagată uniform. Ca ultimă tendinţă în design sînt lămpile şi veiozele de mari dimensiuni, colorate, dispuse în puncte-cheie: intrarea principală, loc de relaxare, bibliotecă.

Variante de becuri

Există mai multe tipuri de bulbi: bulbi ceramici care emit culoare difuză în încăpere (sînt translucizi, iar filamentul este complet ascuns, utilizaţi în baie sau în exteriorul casei), bulbi reflectori (care sînt utilizaţi pentru accente şi lumină direcţionată) şi bulbi transparenţi care merg pînă la 60 de waţi şi care emit o culoare puternică în încăpere, utilizaţi în spaţii largi, ca living room-ul sau sălile de petreceri. Un loc aparte îl ocupă neonul, care este utilizat pentru benzi de lumină, pentru punctarea holurilor şi acceselor.

Costul acestor bulbi coloraţi este mai ridicat decît al celor obişnuiţi, însă durata de viaţă este mai mare, varietatea de culori şi mărci este largă şi trebuie să aveţi în vedere calitatea materialului, pentru că, în timp, culoarea se poate pierde.

×
Subiecte în articol: lumina culoare sînt idei pentru casa ta