x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Efecte tari cu pavaj şi scaune… florale

Efecte tari cu pavaj şi scaune… florale

30 Aug 2007   •   00:00

Dacă locuiţi intr-o zonă impădurită şi vreţi ca in grădina dumneavoastră natura să fie căt mai originală cu putinţă, observaţi ce au făcut doi artişti britanici in grădina proprie


Dacă locuiţi intr-o zonă impădurită şi vreţi ca in grădina dumneavoastră natura să fie căt mai originală cu putinţă, observaţi ce au făcut doi artişti britanici in grădina proprie

O bucată de pădure interesant inglobată in grădină, un pavilion de cedru cu ferestre inalte, pavaj şi scaune sub formă de floare, ierburi şi plante decorative prin frunzişâ€¦ iată cum ar putea fi descrisă această grădină. Insă, de această dată n-o să vorbim in mod deosebit despre grădină sub aspect horticol, căt mai ales despre inspiratul duo pavaj-scaune. Recunosc că nu mi-ar fi trecut prin minte aşa combinaţie. Pănă la urmă e un lucru simplu de făcut, dar de mare efect. Intr-o grădină in care florile sunt puţine, s-au preferat altfel de flori. Suprafaţa acoperită cu pavaj este destul de mică in comparaţie cu cea a grădinii, aşa că s-au putut concentra pe ideea de decor.

"Flori" de pavaj

In jurul unei tufe solide de Buxus s-au amplasat "petalele florii" din piatră albă, iar printre ele, pănă la marginea tufei s-a completat cu piatră neagră. Scaunele metalice au fost şi ele concepute sub formă de floare, in aşa fel incăt imaginea generală să fie completă. Putea foarte bine să existe in grădină o singură astfel de floare, nu neapărat două.

Â

Pavilionul

Este de fapt construit ca studio pentru cei doi artişti. Este luminos, amplasat in preajma unui lac frumos amenajat cu nuferi şi bordat cu irişi albaştri. Interiorul pavilionul este plin cu diverse plante de interior menite să-i ajute pe artişti să găsească inspiraţia de care au nevoie. Zona exterioară a pavilionului are două scaune, transparente şi suspendate, folosite uneori şi pe post de leagăne. Intreaga grădină este presărată cu ierburi decorative.

Designerul a mizat in această amenajare pe efectul elementelor decorative, nu neapărat

pe frumuseţea florilor. De fapt, in intreaga grădină s-au folosit doar două plante cu flori: Allium şi Iris. Cine a zis că o grădină este cu atăt mai interesantă cu căt conţine mai multe plante in floare?

×
Subiecte în articol: grădina mereu verde